fbpx
excursii-razvan-pascu

Primesc destul de des intrebarea “care e destinatia ta preferata intre Maldive, Seychelles si Mauritius?”, iar raspunsul meu cel mai probabil nu este ce si-ar dori sa auda cei care intreaba. Pe scurt, imi este aproape imposibil sa aleg intre cele trei, intrucat sunt extrem de diferite. Poate ca Mauritius seamana mai mult cu Seychelles, in ideea in care activitatile pe care le poti face la destinatie sunt destul de diverse, iar de jur imprejur te inconjoara nenumarate nuante de verde. Maldive insa, e o alta poveste. Iar cuvantul poveste nu este ales intamplator, ci chiar imi pare a descrie cu mare acuratete ce presupune aceasta destinatie superba. 

Mare atentie, insa, cand alegeti insula/resortul in care sa mergeti. O sa gasiti multe oferte la preturi mai mici decat un sejur pe litoralul romanesc, dar cel mai probabil nu veti avea parte de experienta la care v-ati fi asteptat.

De exemplu, Maldive este o tara musulmana, unde daca stai pe o insula locuita nu ai voie sa bei alcool. Astfel, pe insulele locuite unde gasesti si oferte foarte ieftine, au aparut barci in larg, unde clientii pot merge ca sa bea alcool si sa nu fie vazuti de localnici. De asemenea, cazarile la pensiuni/hoteluri de 3 sau 4 stele, de cele mai multe ori nu vor arata ca in reviste sau pe Instagram. 

Sa fiu sincer, nu m-as fi asteptat sa imi placa atat de mult Maldive, in primul rand pentru ca eu sunt destul de activ in general, imi place sa ma plimb, sa cutreier, sa explorez, sa vizitez mereu locuri noi, sa le aflu istoria si traditiile. In plus, extrem de rar stau la plaja si nu sunt neaparat un fan al temperaturilor prea ridicate. Iar Maldive nu este tocmai destinatia in care sa vizitezi tot felul de locuri de dimineata pana seara si sa fugi de soare.

.

Si atunci… de ce imi place atat de mult in Maldive? De ce as recomanda oricui sa mearga macar o data in viata acolo?

1. Pentru relaxare in toate formele ei

Anul trecut am petrecut aproape doua luni in Maldive cu mai multe grupuri de turisti, dar nu au fost grupuri consecutive, astfel ca am avut si zile intregi, legate, in care am fost intr-un fel de “vacanta”. Anul acesta, dupa ce au plecat acasa si ultimii turisti alaturi de care am calatorit in Maldive, am decis sa ne mai prelungim o saptamana sejurul si sa fie aceste zile vacanta noastra de iarna, dupa o perioada destul de agitata. In ambele dati, dar cu atat mai mult anul acesta, cand nu am mai schimbat nici macar resortul, chiar am reusit sa ne relaxam, sa ne deconectam, sa fim doar noi patru, sa petrecem ore in sir impreuna, fara sa ne fuga gandul la lungile liste de task-uri de la birou, la COVID, la deadline-uri, la stiri, planuri, frici etc. 

Neavand atat de multe locuri de vizitat sau lucruri de facut, nu te “mustra constiinta” ca ai ajuns pana aici si stai sa lenevesti. Nu risti sa te apuce senzatia aceea de “FOMO” – teama de a rata ceva, ci te poti relaxa in voie.

Din contra, adesea ai putea avea senzatia ca fix pentru asta sunt gandite aceste oaze de liniste din mijlocul Oceanului Indian: pentru relaxare profunda, fie ca pe plaja, intr-un hamac, pe marginea unei piscine de tip infinity, ori la SPA-urile cu servicii la superlativ pe care le intalnesti de obicei in resorturile de 5 stele.

Pe scurt, destinatia aceasta parca te impinge de la spate sa te relaxezi, sa te bucuri de tot ceea ce e in jur si sa traiesti ca un adevarat insular, cu mai putine griji si lipsit de stres. Desigur, ma refer la insulele-resort, pentru ca nu as merge niciodata la un hotel de pe insulele locuite din Maldive. 

.

2. Pentru peisajele si culorile incredibile de care te “lovesti” la tot pasul si fotografiile WOW pe care le poti face

Nu de putine ori am auzit turistii alaturi de care calatoream si chiar si eu insumi m-am “trezit” uimindu-ma de cat e totul de “perfect”, de culorile ireale ale apei, de energia buna a locurilor, de peisajele din hidroavion, de privelistea de pe terasa vilei, de frumusetea aleilor din resorturi, marginite de vegetatie luxurianta, de cum pare totul pur si simplu pictat de cel mai talentat artist. Imi aduc aminte ca o turista care chiar vizitase destul de multe alte locuri frumoase pana sa ajunga in Maldive, mi-a spus ca ii vine sa se ciupeasca, sa verifice daca intr-adevar totul este atat de frumos sau, de fapt, viseaza…  

.

Si cand vine vorba de culori, nu doar apa, nisipul sau vegetatia de pe insula iti vor fura ochii, ci si cerul, care la apus si rasarit se transforma in adevarate opere de arta, cum doar Mama Natura stie sa creeze, plus zecile de nuante din adancuri. 

.

3. Pentru viata subacvatica fascinanta

Dintre toate destinatiile pe care am avut ocazia sa le descopar pana acum, Maldive mi s-a parut cea mai ofertanta din punct de vedere al vietii subacvatice. Aici nu trebuie sa mergi ore in sir pentru a gasi locul propice pentru snorkeling. De fapt, de cele mai multe ori nici nu trebuie sa cauti mai mult de cateva minute un recif de corali, ci te vei putea bucura de “compania” a zeci de pesti si alte vietati marine de toate culorile si dimensiunile chiar in fata vilei in care esti cazat, inclusiv pisici de mare, testoase sau pui de rechini de recif care inoata nestingheriti in apa de culori ireale a Oceanului Indian. De multe ori, seara, alaturi de pui erau si “parintii”, spre incantarea tuturor, dar mai ales a copiilor care se adunau pe ponton si erau de-a dreptul extaziati. Rechinii de recif nu sunt periculosi pentru om. 

.

S-ar parea ca in apele din Maldive traiesc peste 300 de specii de pesti, unul mai colorat decat celalalt, inclusiv pestisorul Nemo, pestele fluture, pestele zebra sau pestele leu.

Pe lista lunga a speciilor pe care aveti sansa sa le admirati in Maldive se numara si broasca testoasa de mare, Hawskbill, broscutele putand fi usor de identificat prin ciocul lor curbat si ascutit. Copiii sunt mereu incantati sa le vada, mai ales datorita dimensiunii lor si a faptului ca pare ca au ajuns dintr-un desen animat. Ele isi folosesc ciocul pentru a ciuguli si a zgaria roci si corali, mancand buretii de mare care cresc pe acestia. Desi sunt alimentul principal al broscutelor, pe langa bureti, ele mananca si anemone mici, alge sau chiar si meduze. Nu degeaba se spune despre Maldive ca ar fi ,,Mecca scufundatorilor”.

Iar daca snorkeling-ul sau scufundarile nu sunt pentru voi, va sugerez sa mergeti macar in excursie cu o barca ce are fundul de sticla si intr-o croaziera la “vanatoare” de delfini, de preferat la apus. 

.

4. Pentru experienta zborului cu hidroavionul deasupra salbei de insule din Arhipelag

Daca alegeti o experienta in Maldive, din punctul meu de vedere e foarte inspirat sa optati pentru un resort ce faciliteaza transferul cu hidroavionul de la aeroport.

In functie de distanta fata de capitala Male, zborul poate varia ca durata, iar in acest caz, dupa parerea mea, se aplica zicala “cu cat mai mult, cu atat mai bine”. Noi am zburat de fiecare data circa 30-45 de minute cu Trans Maldivian Airways, iar experienta este una WOW de la decolarea de pe apa si pana la aterizarea tot pe apa, care te zguduie fix cat sa te trezeasca din ,,visare”, sa realizezi ca tot ceea ce vezi de fapt in jurul tau este real, ca ai ajuns intr-un mic Paradis.

Intr-un astfel de hidroavion intra maxim 15 persoane, plus 2 piloti, de multe ori in slapi, cu zambetul pe buze si foarte relaxati, plus un responsabil de securitate. ,,Aerul conditionat” sunt de fapt niste ventilatoare, iar emotiile sunt la cote maxime pana cand te fura peisajul.

Se zboara deasupra celor 26 de atoli spectaculosi care compun Arhipelagul Maldive (chiar si cuvantul international “atol” este derivat din cuvantul maldivian “atolu”, care defineste orice insula de corali), iar zecile de nuante de albastru in contrast cu nisipul alb si verdele palmierilor creeaza un peisaj hipnotizant. 

.

5. Pentru diversitatea sporturile de apa pe care le poti incerca

Cam toate excursiile si activitatile pe care le poti face in Maldive implica sa profiti la maximum de natura senzationala: de apa, de nisip (poti merge la un banc de nisip din mijlocul Oceanului – daca bancul este “ce trebuie”, experienta va fi una wow), de viata subacvatica… Iar printre cele mai solicitate sunt sporturile de apa, in general, paddle board, wind surfing sau kayak, la unele resorturi existand chiar si kayak transparent, o experienta in sine. La resortul la care am fost cazati ultima data, Siyam World, era si un parc acvatic plutitor la care am mers de mai multe ori cu cei din grup si chiar si cu baietelul meu cel mare. Desi parea usor initial, odata urcati pe platformele acelea, ne-am dat seama ca de fapt e mult mai solicitant decat parea la Survivor, de pe canapea, dar ne-am distrat pe cinste. 

.

6. Pentru intimitatea deplina de care te poti bucura aici

Arhipelagul Maldive este compus din 1192 insule, dintre care doar 250 sunt locuite sau folosite pentru turism, iar fiecare insula a fost la un moment dat doar un banc de nisip. Astazi insa, unele dintre resorturi sunt atat de aproape de perfectiune… si cand te gandesti ca au construit practic totul de la 0. Inclusiv palmierii sunt adusi din alte parti si plantati cele mai multe dintre insule. 

Fara doar si poate, gratie modului în care au fost construite si amenajate resorturile de pe insulele private din Maldive, turistii cazati acolo se pot bucura de o oarecare autonomie si intimitate.

Maldive este, de altfel, printre putinele destinatii in care cazarea este de asa natura incat cine vrea intimitate deplina pe intreg parcursul sejurului, nu trebuie sa renunte la nimic din ce au insulele mai frumos de oferit: plaja intinsa, apa in zeci de nuante de turcoaz,  vegetatia perfect “asezata”. 

De cele mai multe ori, ,,camerele” sunt de fapt constructii de sine statatoare, ca niste casute/vile, cu terasa, masuta cu scaune sau fotolii, ori canapea, multe au si piscina proprie (nu foarte mare, ce-i drept, dar suficient cat sa te racoresti), iar in dreptul fiecareia dintre vile exista sezlonguri si umbrela, la hotelurile bune. Cum toate vilele de 5 stele au minimum toate aceste facilitati, nu o sa vezi aglomeratie pe plaja, fiecare sta, de fel, in dreptul vilei sale pe plaja. E ca si cum ai avea propria ta vila sau bungalow pe plaja ori pe apa. Astfel, toti turistii se pot bucura fara griji de vacanta si nimeni nu deranjeaza pe nimeni.

.

7. Pentru mancarea (prea) buna si serviciile premium

In general, preturile pentru resorturile si serviciile de calitate din Maldive nu sunt chiar cele mai prietenoase, asa ca va recomand sa alegeti optiunea de all-inclusive, mai ales daca vreti sa consumati si bauturi alcoolice in timpul vacantei. Daca nu bei alcool, atunci poti merge pe demi-pensiune. Gasiti aici toate articolele despre Maldive pe care le-am scris pana acum pe blog.

As putea spune cu toata increderea ca de multe ori, chiar si la restaurantul de tip bufet, mancarea era adesea mai buna decat la multe restaurante a-la-carte pe care le-am incercat de-a lungul timpului. In plus, in resorturile de 5 stele, ai de obicei mai multe restaurante, cu specific divers, pe langa restaurantul bufet, astfel ca in timpul unui sejur te poti bucura de multiple bucatarii. 

.

Totodata, serviciile oferite in resorturile de 5 stele din Maldive sunt aproape fara exceptie premium, personalul fiind foarte atent la nevoile individuale ale turistului si incercand, pe cat posibil, sa iti ofere o experienta la superlativ. 

Bineinteles, sunt convins ca exista si exceptii, insa ceea ce va povestesc acum este strict experienta personala sau a turistilor alaturi de care am calatorit pana acum in Maldive. 

Si daca mai aveati nevoie de un extra motiv… acesta ar fi reprezentat de calatoria pana la destinatie. Recomandarea mea? Qatar Airways.

Un mare avantaj al acestei destinatii este faptul ca, desi se afla la mii de kilometri de Romania, mai exact 6650 km, drumul nu pare atat de lung pe cat va imaginati. Mai ales daca este pentru prima oara cand calatoriti atat de departe, intr-o destinatie exotica, va sugerez sa alegeti combinatii de zbor care sa va avantajeze si sa nu va oboseasca din prima. O optiune ideala sunt zborurile Qatar Airways

.

In opinia mea, este compania care ofera printre cele mai bune conexiuni de zbor cu partea aceea de lume. Practic, zburand cu Qatar Airways spre Maldive (sau Seychelles sau Zanzibar, de exemplu), drumul se imparte in doua segmente de zbor aproape egale (zbori cam 5-6 ore cu escala in Doha), deci mai usor de ”suportat” mai ales daca nu va place sa zburati pe distante lungi, ori calatoriti alaturi de cei mici.

De asemenea, aeroportul din Doha este mare, foarte bine gandit, dotat cu toate facilitatile necesare, nenumarate magazine, restaurante si tot felul de alte buticuri, pe langa birouri de informatii si personal bine pregatit si gata sa va ajute, astfel ca o escala de cateva ore aici va trece imediat. Exista chiar si zone de odihna ori locuri de joaca pentru copii, astfel incat intreaga familie sa fie confortabila in timpul orelor de escala. 

Bineinteles, in functie de resortul ales, odata ajunsi pe aeroportul din Male, drumul se va prelungi cu alte cateva zeci de minute de zbor cu hidroavionul, ori de plimbare cu barca rapida.

.

Iar in loc de incheiere, vreau sa impartasesc cu voi niste “fun facts” pe care le-am aflat despre Maldive si care mi s-au parut interesante. 

Aici (in Maldive), nu doar snorkelingul sau scufundarile sunt considerate activitati subacvatice, ci si intalnirile de cabinet ale presedintelui. 😊 In 2009, presedintele de atunci al tarii, Mohamed Nasheed, a tinut o sedinta de cabinet, alaturi de cei 11 ministri, chiar pe fundul oceanului. Sedinta avea ca scop semnarea unui document prin care se cerea reducerea globala a emisiilor de carbon, tot acest eveniment fiind, de fapt, un gest simbolic, ca un strigat de ajutor, in contextul cresterii nivelului marii. Se preconizeaza ca majoritatea zonelor joase din Maldive se vor scufunda pana in anul 2100.

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!
[icegram campaigns="28403"]