blog turism

De la work from home pana la evenimente online si intalniri pe Zoom, contextul imprevizibil in care ne aflam ne-a fortat sa ne regandim strategia de business, sa ne adaptam atat din punct de vedere social, cat si antreprenorial, sa ne resetam prioritatile si sa venim cu idei noi, cu ajutorul carora sa depasim cu cat mai putine cicatrici aceasta perioada.  

Schimbarile la nivel de business si structura echipelor s-au resimtit nu doar in corporatii, ci si in cazul companiilor mici si mijlocii, firme care, de altfel, joaca un rol important in economiile europene. Conform datelor furnizate de Eurostat, in Europa sunt 24 milioane de IMM-uri, pentru care lucreaza 95 milioane de oameni; de asemenea, acestea genereaza 85% din totalul locurilor de munca nou create in fiecare an.

Impactul pandemiei asupra companiilor mici si medii

Vulnerabile la criza provocata de pandemie, potrivit unui studiu asupra mediului antreprenorial efectuat de Vodafone, 57% dintre companiile mici si medii din toate sectoarele au inregistrat anulari ale comenzilor sau contractelor din cauza pandemiei, in timp ce 35% dintre IMM-uri au indicat faptul ca pandemia a avut un impact semnificativ asupra cererii si veniturilor.

Studiul Vodafone a implicat 1.200 de companii mici si mijlocii din mai multe tari europene (Marea Britanie, Spania, Germania si Italia) si s-a bazat pe a analiza experientele acestora pe parcursul crizei, de la inceputul pandemiei si pana in iulie 2020, scopul fiind de a intelege mai bine principalele provocari cu care s-au confruntat aceste firme si modul in care digitalizarea a stat la baza rezilientei lor in timpul crizei pandemice.

Digitalizarea – factor cheie in supravietuirea IMM-urilor pe perioada crizei provocate de pandemie

Potrivit datelor culese in vederea efectuarii acestui studiu, companiile mici si medii care s-au digitalizat au avut cele mai mari sanse de a identifica noi oportunitati de business in timpul pandemiei. Totodata, se pare ca afacerile cu cel mai mare nivel de digitalizare si-au asigurat oportunitati cu o rata de cel putin doua ori mai mare comparativ cu afacerile mai putin digitalizate.

Cu toate acestea, multi dintre reprezentantii IMM-urilor ce au luat parte la studiu au declarat ca s-au confruntat cu bariere semnificative in ceea ce priveste adoptarea serviciilor digitale, cele mai mari decalaje fiind in digitalizarea proceselor organizationale interne, unde se poate castiga cel mai mult prin eficientizare.

Ce dificultati intampina IMM-urile in incercarea de a se digitaliza?

  • 73% dintre firmele participante la studiu au declarat ca au avut dificultati cu implementarea noilor tehnologii, integrarea cu tehnologiile existente si cu procesele de business, migrarea de la vechile sisteme si retragerea vechilor tehnologii; 
  • 51% au intampinat greutati in identificarea tehnologiilor si furnizorilor potriviti viziunii si nevoilor lor;
  • 38% au avut nevoie de suport tehnic si sprijin sub forma unor cursuri de instruire pentru a putea implementa noi tehnologii si a se digitaliza;
  • 29% au indicat costul investitiilor in digitalizare ca fiind o bariera atunci cand au luat in calcul aceste transformari.

Ce masuri s-au luat pentru a veni in sprijinul IMM-urilor in timpul pandemiei?

Firmele de tehnologie au oferit inca de la declansarea crizei suport IMM-urilor de pretutindeni prin oferirea de produse si servicii mai accesibile sau chiar gratuit, insa, in multe dintre tarile europene, si guvernele au jucat (si o fac in continuare) un rol semnificativ pentru a sprijini accelerarea digitalizarii companiilor mici si mijlocii, cu beneficii economice si sociale considerabile.

Printre principalele masuri luate de catre guvernele UE, se numara accesul gratuit sau la costuri reduse la instrumente si servicii digitale, granturi si vouchere,  resurse informationale online, precum si programe de training si sprijin direct.

Intrucat digitalizarea permite IMM-urilor sa raspunda provocarilor si sa inoveze pentru a se dezvolta, contribuind astfel la redresarea economica pe scara larga, ca directie generala guvernele nationale ar trebui sa tina seama in continuare de provocarile cu care se confrunta companiile mici si mijlocii in procesul de digitalizare si sa adopte un cadru clar de politici de digitalizare a IMM-urilor.  

Puteti citi intregul studiu aici. Rezultatele sunt relevante si ofera recomandari tangibile atat pentru jucatorii din industriile cele mai afectate, cat si autoritatilor in masura sa se asigure ca IMM-urile beneficiaza de ceea ce au nevoie pentru a se redresa dupa aceasta perioada delicata, plina de provocari zilnice. 

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!