blog turism

Update 2 decembrie 2019: toate locurile au fost ocupate, nu mai sunt locuri disponibile pentru aceasta excursie. Va multumesc.

Sunt multe persoane care au venit cu mine in 5-6-7 excursii de grup pana acum in ultimii 4 ani, iar in ultima perioada am avut grupuri in care cunosteam pana la trei sferturi dintre turisti. Asadar, intrucat clientii repetitivi sunt tot mai multi si mi s-a solicitat in multe randuri sa vin si cu alte propuneri de destinatii decat cele pe care le repet in fiecare an, m-am gandit la cateva destinatii noi pentru 2020. Desigur, inclusiv orice turist nou, care nu a mai calatorit cu noi pana acum, este bine-venit in grupurile noastre si m-as bucura sa descopere ce inseamna calitatea si promisiunea Eturia & Razvan Pascu.

Una dintre primele noutati din 2020 va fi sudul Africii, la finalul lunii Mai. Vom explora impreuna, timp de 2 saptamani, Africa de Sud, o tara unica, extrem de diversa, cu privelisti spectaculoase, cu o mostenire culturala si istorica greu de egalat, precum si Zimbabwe, unde vom descoperi una dintre minunile naturale ale lumii, impresionanta Cascada Victoria. Bonus, vom merge si intr-un scurt safari in Botswana, in Parcul National Chobe, cel mai spectaculos ecosistem natural din tara, iar la final vom merge pe urmele celebrului explorator si cercetator scotian David Livingstone, in Zambia, in orasul ce ii poarta inca din 1904 numele.

Prin urmare, daca va tenteaza aceasta destinatie va invit sa cititi mai jos programul pe care l-am pregatit impreuna cu agentia de turism Eturia, iar daca sunteti interesati, va invit sa va inscrieti (deja avem cateva persoane inscrise; excursia a aparut de cateva zile pe site-ul agentiei).

Plecarea va fi pe 24 mai 2020 si returul in tara pe 5 iunie 2020. Detalii veti gasi in cele ce urmeaza.

Aici gasiti alte excursii de grup din 2020 in care mai sunt locuri libere.

Care va fi programul pe zile? 

Ziua 1: 24 Mai 2020

Vom pleca din Bucuresti cu un zbor Qatar Airways catre Cape Town, despre care multi spun ca ar fi unul dintre cele mai frumoase orase din lume. Din Bucuresti plecarea va fi imediat dupa miezul noptii, la 00:35, iar din Doha transferul va fi la ora 07:40. Avem o escala de doar 3 ore in Doha, iar acest aeroport ofera foarte multe optiuni de petrecere a tranzitului. Vom ajunge in Cape Town in aceeasi zi, la ora locala 17:10 si vom fi transferati la hotel. Hotelul este situat in una dintre cele mai animate zone ale orasului – V&A Waterfront – unde vom putea face o plimbare seara admirand culorile apusului si unde vom gasi numeroase magazine si restaurante cochete in care putem lua cina. Tot aici se afla si Acvariul Celor Doua Oceane, unde putem observa sute de specii de fauna marina specifice Oceanelor Indian si Atlantic

Ziua 2: 25 Mai 2020

Dupa micul dejun, plecam intr-un tur superb, de o zi, al Peninsulei Cape si vom admira in prima parte Golful Hout, un mic sat de pescari la Oceanul Atlantic, continuand apoi traseul spre est catre Cape Point, iar daca vremea permite vom ajunge si la Varful Chapman. Vizitam si Capul Bunei Sperante, care face parte din patrimoniul universal si care marcheaza cel mai sudic punct al Peninsulei Cape, fiind si unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Africa de Sud. Vom vedea aici farul construit pentru a avertiza navigatorii ca se apropie de “Capul Furtunilor” si vom merge si cu furnicularul spre Cape Point la o altitudine de 249 metri deasupra nivelului marii. Se spune ca aerul de aici este unul dintre cele mai pure din lume, venind dinspre Antarctica. Pe drumul de intoarcere nu ratam nici Plaja Boulders de la Simon’s Town, celebra pentru colonia de pinguini Magellan, singurii pinguini din Africa.

Vom servi pranzul la Restaurantul Black Marlin, iar turul se va incheia cu o vizita la Gradinile Kirstebocch, prima gradina botanica inclusa in patrimoniul universal, ce adaposteste o colectie impresionanta de plante din diverse regiuni. La finalul turului vom fi transferati la hotelul din Cape Town.

Ziua 3: 26 Mai 2020

Dupa micul dejun pornim intr-un tur panoramic de o jumatate de zi in Cape Town, unde vom vedea principalele obiective turistice ale “Orasului Mama”, cum ar fi Castelul Bunei Sperante, faimosul cartier fotogenic Cape Malay, unde traieste cea mai mare comunitate islamica din Cape Town, catedrala Sf. Gheorghe, cea mai veche din Africa de Sud, cunoscuta si sub numele de „Catedrala Poporului”, precum si Parlamentul si Primaria, un superb exemplu de arhitectura neoclasica. Vom urca si cu telecabina pe Table Mountain, de unde putem admira privelistea spectaculoasa asupra orasului, falezelor si oceanului. Dupa amiaza avem program liber, vom putea explora pe cont propriu cel mai frumos oras al Africii de Sud.

Ziua 4: 27 Mai 2020

Astazi avem dimineata libera pentru ultimele fotografii si cumparaturi in fermecatorul oras Cape Town, iar dupa amiaza vom face un tur in regiunea Winelands, faimoasa pentru zona sa viticola, unde vom avea inclusa o degustare de vinuri pe domeniul Constantia, cel mai vechi producator de vinuri din emisfera sudica, ce si-a inceput activitatea inca din 1685.

Ziua 5: 28 Mai 2020

Dupa micul dejun vom fi transferati la aeroport pentru a ne imbarca pe zborul intern spre Nelspruit, unde ajungem in jurul pranzului. Astazi ne vom bucura de un safari in Parcul National Kruger, ce adaposteste cea mai mare varietate de animale salbatice de pe continent si este una dintre cele mai apreciate arii de conservare din Africa, numarand peste 500 de specii de pasari si mai bine de 100 de specii de reptile. Cina este inclusa si va fi servita la restaurantului resortului in care vom fi cazati, un eco-lodge deosebit, in mijlocul naturii.

Ziua 6: 29 Mai 2020

Astazi vom avea o zi intreaga la dispozitie pentru a explora Parcul National Kruger si a surprinde cadre perfecte cu antilope, zebre, gazele, girafe si elefanti, hiene, dar si marile feline africane, in special lei si gheparzi. Experienta unui safari in savana africana va fi cu siguranta o amintire unica, o senzatie greu de descris in cuvinte. Vom vedea LIVE animalele pe care de obicei le vedem la National Geographic sau Animal Planet, vom fi foarte aproape de ele si le vom putea fotografia in propriul habitat, in diverse momente ale zilei. Cina va fi servita la restaurantul resortului.

Ziua 7: 30 Mai 2020

Dupa micul dejun, vom explora regiunea Mpumalanga, pe binecunoscutul traseu Panorama Route, una dintre cele mai pitoresti regiuni sud-africane. Vom vedea The Pinnacle Rock, o stanca ce se ridica la peste 30 metri deasupra padurii tropicale, apoi vom explora Canionul Raului Blyde, al treilea ca marime din lume, dupa Grand Canyon (SUA) si Canyonul Raului Fish (Namibia) si vom admira diverse formatiuni sapate in peretii canionului, precum God’s Window, Three Rondawels sau Bourke’s Luck Potholes, dar si Cascada Lisbon. Cina va fi servita la restaurantul eco-lodge-ului in care vom fi cazati.

Ziua 8: 31 Mai 2020

Dupa micul dejun vom fi transferati la aeroport pentru a ne imbarca pe zborul intern de doar 50 de minute spre Johannesburg. Aici vom fi intampinati de ghidul local si vom pleca intr-un tur panoramic de oras al capitalei administrative Pretoria, cunoscuta si sub numele de Tswane, in cadrul caruia vom putea afla despre istoria zbuciumata si emotionanta a tarii. Turul va incepe cu zona centrala, Church Square, piata care gazduieste monumente simbol pentru Africa de Sud, dar vom mai vizita si Casa Memoriala Paul Kruger, Camera Consiliului, Palatul de Justitie, Teatrul Sud-African de Stat sau Monumentul Voortrekker. La finalul turului vom fi transferati la hotelul din Johannesburg, unde vom fi cazati.

Ziua 9: 1 Iunie 2020

Dupa micul dejun plecam spre aeroport pentru a ne imbarca pe zborul spre Victoria Falls, in Zimbabwe, una dintre principalele atractii ale acestei calatorii. Dupa sosirea in Victoria Falls vom fi transferati la hotel. Tot astazi vom avea si o croaziera la apus pe fluviul Zambezi, unde ne vom bucura de un tinut magic, vom auzi in departare tunetul cascadei, iar crocodilii si hipopotamii ce populeaza apele vor oferi un plus de adrenalina acestei experiente si vor intregi peisajul de poveste.

Ziua 10: 2 Iunie 2020

Astazi vom ajunge pe teritoriul Zambiei, in orasul Livingstone, pe urmele exploratorului scotian cu acelasi nume. Acest oras a fost capitala protectoratului Rhodesia de Nord pana in 1935, cand capitala s-a mutat la Lusaka. Vom vizita prima scoala, primul spital si prima biserica construite aici, dar si vechiul Hotel North-Wester, despre a carui interesanta istorie vom afla de la ghidul local. Vom face, desigur, si o incursiune in peisajul de vis al Cascadei Victoria, una dintre cele mai importante atractii turistice ale lumii. Vom strabate padurea pentru a ajunge in apropierea acestei cascade, iar apoi traversam celebrul Pod al Prieteniei ce marcheaza legatura dintre Zambia si Zimbabwe, pentru a admira cascada si de pe partea Zambiei. Cascada Victoria sau Mosi-oa-Tunya a fost descoperita de catre celebrul David Livingstone in 1855 si face parte din patrimonial UNESCO din 1989. Aceasta se afla la granita dintre Zambia si Zimbabwe si a fost denumita de catre Livingstone “Victoria” in cinstea reginei Angliei. Bastinasii i-au dat insa numele de “fumul care tuna” datorita zgomotului facut de apa ce formeaza un nor de ceata vizibil uneori si de la 30 km distanta. Ne vom caza inapoi in Zimbabwe.   

Ziua 11: 3 Iunie 2020

Vom lua micul dejun dis de dimineata si apoi ne vom indrepta spre punctul de frontiera cu Botswana. Situat in apropierea celebrei Delte Okavango, Chobe este, poate, cea mai cunoscuta arie de conservare din Botswana, acest parc fiind faimos in principal pentru impresionanta concentratie de elefanti, dar si pentru numeroasele turme de bivoli africani, antilope, animale de prada si pasari migratoare. Vom merge intr-un safari cu vaporasul pe raul Chobe, unde avem din nou ocazia de a observa crocodilii si hipopotamii plutind pe luciul apei, dar si celelalte animale venite la rau. Dupa pranz continua explorarea parcului cu masinile de safari. Vom avea cu siguranta parte de o noua experienta memorabila. Seara vom fi transferati din nou in Victoria Falls, in Zimbabwe.

Ziua 12: 4 Iunie 2020

Astazi avem dimineata libera, iar cei care doresc, pot alege o excursie optionala, un tur panoramic cu elicopterul deasupra Cascadei Victoria pentru o priveliste fermecatoare. Zborurile dureaza 13 sau 25 de minute, in functie de pachetul spre care optati. Sau puteti vizita orasul, ori va puteti odihni, pana la urmatorul zbor. Ulterior, vom fi transferati catre aeroportul din Victoria Falls pentru zborul spre Johannesburg si apoi spre casa. Ajungem in Bucuresti pe 5 Iunie, seara.

PRETUL: 4670 euro/persoana

Puteti gasi detalii despre aceasta excursie si pe site-ul Eturia.

Ce include pretul de 4670 euro?

Calatoria cu toate cele de mai sus costa 4670 de euro. Sunt incluse biletele de avion intercontinentale, toate cazarile din program, toate transferurile mentionate, ce se vor face cu autocar privat si jeep-uri 4×4 pentru safari, toate tururile, intrarile si vizitele mentionate in program, taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate si in parcurile nationale mentionate, ghid local vorbitor de limba engleza, asigurare medicala de calatorie si asigurare storno, toate taxele locale, toate bacsisurile pentru ghizii si soferii locali, etc. La acest pret se pot aplica reduceri, in functie de perioada de inscriere (daca va inscrieti mai din timp) si daca sunteti sau nu membri ai Eturia Club – client fideli (Silver, Gold sau Platinum).

Perioada excursiei este 24 Mai 2020 – 5 Iunie 2020

Grupurile de pana acum au fost fully booked intr-un timp foarte scurt. Pretul afisat este pentru loc in camera dubla, insa daca doriti neaparat sa stati singuri in camera, trebuie platit un supliment pentru single de 720 euro/persoana. Cu cat va inscrieti mai repede, cu atat aveti niste discounturi suplimentare. De exemplu, la plata integrala, cu 6 luni inainte, discountul este de 3%.

Aici gasiti alte excursii de grup din 2020 in care mai sunt locuri libere.

Unde ne cazam?

Cape Town Southern Sun Waterfront Cape Town
Hazyview Sabi River Sun Resort
Johannesburg Radisson Blu Sandton
Victoria Falls A’Zambezi River Lodge

Vize

Pentru Africa de Sud si Zimbabwe este nevoie de vize. Agentia de turism va poate ajuta cu obtinerea acestor vize.

Puteti gasi detalii despre aceasta excursie si pe site-ul Eturia.

Care este rolul meu?

NU sunt ghid de turism si vom avea ghizi locali la destinatie. Eu voi fi insotitor de grup, asa ca informatiile le veti primi direct de la sursa, de la ghizii locali, iar treaba mea va fi sa ma ocup sa fac programul cat mai eficient la fata locului si sa ma asigur ca va fi respectat, sa va ajut cu traducerea si sa ma ocup ca grupul sa fie bine si toata lumea sa fie tratata in mod egal. Sunt deja peste 2000 de turisti cu care am calatorit in ultimii 4 ani prin toata lumea, feedback-ul este excelent, cred ca o sa va placa in excursiile noastre. Rolul meu este sa promovez calatoriile cu Eturia, destinatiile Africa de Sud, Zimbabwe, Zambia si Botswana si aceasta oportunitate unica de calatorie, dar si sa insotesc grupul.

Voi face acest grup in Sudul Africii pentru prima data in Mai 2020 si nu este o excursie pe care sa o repet in anii urmatori.

Aici gasiti alte excursii de grup din 2020 in care mai sunt locuri libere.  

Cupluri, grupuri sau single?

Evident daca sunteti cuplu sau un grup mai mare nu e nicio problema sa va inscrieti. Nu este nicio problema nici daca sunteti single, insa pretul afisat de 4670 euro este pentru un loc in camera dubla, deci daca sunteti single va puteti inscrie si precizati la inscriere fie ca doriti sa achitati suplimentul de single, fie ca sunteti interesati sa gasim partener de camera ca sa evitati plata suplimentului pentru single. Noi vom face tot posibilul sa gasim o persoana de acelasi sex cu care sa stati in camera in cazul in care va inscrieti single, astfel incat sa nu mai platiti suplimentul daca nu va doriti asta. Cunoscand tipologia oamenilor care participa la astfel de calatorii de grup cu mine, va spun sincer ca nu are rost sa platiti supliment de single, nu merita, mai bine faceti altceva cu banii aceia. Grupurile mele sunt foarte faine, iar turistii sunt extrem de prietenosi si mereu zambitori.

Puteti gasi detalii despre aceasta excursie si pe site-ul Eturia.

Cum va inscrieti?

Ca sa respectam legea, totul trebuie sa treaca printr-o agentie de turism, ei trebuie sa se ocupe de facturi, de contractele cu turistii si de partea logistica. Cei de la Eturia si-au dorit sa facem aceste programe impreuna. Ei sunt cei care au gasit partenerii locali, ei au tinut legatura cu hotelurile de acolo, ei s-au ocupat de contractele cu compania aeriana, ei au platit avansurile si ei sunt cei care au realizat programul. Inainte de plecare ne vom intalni cu totii si vom discuta despre orice doriti sa stiti inainte de plecare.

Pentru inscrieri si orice alte detalii despre aceasta calatorie, va rugam sa folositi adresele de email: liliana.nistor@eturia.ro si office@eturia.ro. Puteti adauga si adresa mea in CC: contact [at] razvanpascu.ro

Nu poti merge in aceasta excursie? Lasa-ti adresa de email aici pentru a afla din timp despre urmatoarele Calatorii de Grup!

* indicates required



Imagini cu ceea ce vom vedea in aceasta excursie

1 comentariu

  1. Alexandra
    21.11.2019 la 20:54

    Eu astept sa faci o excursie pentru familii cu copii mici (3-5 ani) 🙂

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!