Am compilat o lista un pic mai altfel, iar modul in care am facut-o e foarte simplu: ceva ore de comparatii intre produse si de cautat recenzii. Ca sa nu mai fi nevoit sa cauti tu.

Care e cel mai interesant televizor al momentului? Sau ce jucarie desteapta ar trebui sa-ti aduca Mosul? Care e gadgetul pe care trebuie neaparat sa ti-l iei la final de an? Iata o lista de cadouri de Craciun care s-ar putea sa te inspire, daca esti in pana de idei.

Desi gadgeturile sunt cap de lista in acest an, am inclus si cateva recomandari mai “light”.

Televizor OLED Smart LG, 164 cm, OLED65B8PLA, 4K Ultra HD

Generatie 2018, are recenzii foarte bune atat pe site-urile de specialitate din Vest, cat si din partea utilizatorilor din Romania. Cuplat cu o bara de sunet LG, este un centru multimedia care iti va decora peretele pentru urmatorii ani, fara sa simti ca ramai cumva in urma. Iar daca te gandesti ca 164 cm sunt cam multi pentru o camera de 20-25 mp, sa stii ca te inseli. Sunt exact cat trebuie! Circa 9000 de lei, dar poti vana si oferte, cat sa iei gratis bara de sunet. Il puteti cumpara de la Emag sau de la Altex.

Ceas Junghans Max Bill

Perfect pentru minimalisti, Junghans Max Bill este acel tip de ceas care atrage atentia prin simplitatea sa puritana. Rezistent la apa, cu o carcasa din otel inoxidabil cu diametrul de 38 de milimetri si un cristal din plexiglas cu strat Sicralan care ii ofera o lumina mai calda atunci cand e privit, acest ceas german are un design atemporal, perfect pentru un ceas de colectie. La circa 3700 de lei, este un cadou aparte, pentru cunoscatori. Il puteti cumpara de la Chrono24.

Boxa Google Home cu Voice control si Google Assistant

Pentru ca sistemul Alexa de la Amazon nu are toate serviciile activate in Romania, daca vrei sa-ti transformi casa intr-una smart, ai o alegere mai la indemana: Google Home. Stie sa raspunda la comenzi vocale chiar si cand esti ragusit, cauta pe internet, pune muzica de pe Google Play Music sau Spotify si ii regleaza volumul, iti spune starea vremii sau pe unde sa o apuci spre birou si asa mai departe. Integrata cu servicii de smart home precum Philips Hue, Nest, Samsung SmartThings si Wemo, te poate ajuta sa-ti adaptezi casa in jurul nevoilor tale. Pret: Circa 640 de lei in Romania. O gasiti la Emag.

Casti wireless on-ear cu microfon Bluetooth BOSE QuietComfort 35 II

Daca vrei sa ai Google Assistant mereu cu tine, fara sa te mai incurci in fire sau sa mai scoti telefonul din buzunar, atunci castile astea de la BOSE sunt exact ce cautai. Glumesc, nu o sa-si cumpere nimeni aceste casti doar pentru ca stiu sa comunice cu Google si sa primeasca mesaje, ci pentru ca muzica suna magnific, iar zgomotul din jur este estompat exact atat cat trebuie ca sa nu tipe lumea la tine. Apropo, daca le iei de pe Amazon, merg si cu Alexa, daca insisti. Le puteti comanda si de la Altex.

Periuta de dinti electrica Philips Sonicare DiamondClean

Daca te-ai plictisit sa te speli singur pe dinti, ti-ar putea lua o vesnicie pana sa te hotarasti care e cea mai potrivita periuta de dinti electrica. Pentru EA, exista un singur raspuns: minunea asta roz, care arata demential. Cui ii pasa ca zbarnaie de 31000 de ori pe minut? Pentru EL, vezi ca au si pe alte culori. Care s-ar putea sa-i placa si EI, ca sa nu fim sexisti. Se poate comanda de la Emag.

Consola Sony PlayStation 4 PRO Neo 1TB + RDR2

Parca in nicun an nu a fost mai la indemana sa iei un Playstation. Iar acum ai un motiv sa faci in sfarsit ce ai tot amanat: toti prietenii te asasineaza cu Red Dead Redemption 2, pe care-l considera cel mai tare din istorie. Asa o fi, dar chiar si daca n-ar fi, e timpul ca statia asta de jocuri sa-ti patrunda in sufragerie. Sfatul nostru ar fi sa o iei direct pe cea PRO, pentru ca o vei tine multi ani de zile de acum incolo si se va potrivi cu televizorul tau 4K. Alternativ, cauta bundle-uri cu RDR2. Se poate comanda de la Emag.

LEGO Millenium Falcon 2017

Nu exista nimic mai relaxant decat sa-ti petreci ziua de Craciun montand un LEGO. Evident, nu orice LEGO, ci unul masiv, care sa le umezeasca ochii copiilor. Il poti face singur sau in familie, asta depinde de cat esti de masochist. Iar daca megapachetul Millenium Falcon de 7541 de piese ti se pare prea scump (este!), poti incerca acest excelent LEGO Technic Porsche 911 RSR.

Praline de ciocolata Luado

Am descoperit acest magazin de ciocolata artizanala din intamplare, plimbandu-ne pe strazile din spatele Bisericii Negre din Brasov. Fac si livrari la domiciliu, iar bomboanele lor ni s-au parut a fi chiar mai bune decat cele intalnite in Bucuresti. O cutie de praline artizanale e intotdeauna o idee buna: sunt proaspete si mult mai parfumate decat cele care au zacut un an pe rafturile supermarketurilor. Detalii aici.

Robot cu Inteligenta Artificiala Anki Vector

Primul asistent personal care stie sa comunice cu tine, sa bata palma si sa se comporte mai putin ca un robot si mai mult ca un animal destept de companie. Finantat prin Kickstarter, e inca scump pentru ce stie sa faca (vezi in videoul de mai jos ce stie exact sa faca), dar… uita-te la moaca lui! Din pacate, trebuie sa ai pe cineva in State ca sa poti comanda jucaria, pentru ca nu livreaza in afara SUA. Detalii aici.

 

Benzi desenate. Bone: The Complete Cartoon Epic

Desi transportul costa, daca ai deja mai multe chestii comandate la Amazon si nu stii ce sa mai adaugi in cutie, cartoiul asta de benzi desenate e exact ce trebuie: nu doar ca e unul dintre cele mai premiate romane grafice, dar frumusetea povestii e depasita doar de frumusetea desenelor. Uita de Marvel si compania: Fone Bone e un miracol de sine-statator cu care te vei delecta cel putin doua saptamani, iar apoi va ramane in familie. Versiunea alb-negru de la Amazon e ieftina, cea color e mai scumpa, dar are si transportul inclus, prin Book Depository. Detalii aici.

Telefon Samsung Galaxy Note 9

Sa fim sinceri, cand vine vorba de cel mai bun telefon al lui 2018, parerile sunt chiar mai impartite decat la televizoare. Dar Samsung Galaxy Note 9 este un all-rounder care poate fi cu greu ignorat, iar preturile au ajuns deja intr-o zona care-l fac interesant. So, go for it. Detalii aici.

Vinuri de colectie de la Vincon Vrancea: Comoara Pivnitei sau Oenoteca

La masa de sarbatori sau la o ocazie speciala, un vin de colectie va fi intotdeauna apreciat. Poti alege vinurile din seria Comoara Pivnitei sau Oenoteca, vinuri maturate in budane de stejar intre 24 si 48 de luni (in functie de soi) si apoi invechite in sticle intre 3 si 10 ani. Aceste vinuri potrivite pentru invechire sunt atent alese de oenologii Vincon si trec printr-o serie de degustari inainte de a primi acceptul pentru invechire. Mai multe detalii gasiti aici si aici.

Ceasuri Hublot sau Breitling

Eu sunt fan ceasuri Breitling si Hublot, iar in Romania puteti sa le gasiti la doar cateva magazine. Breitling sunt produse 100% in Elvetia din 1884 si au fost pionieri ai aviatiei timpurii, compania fiind una dintre putinele din lume care isi produd propriile mecanisme cu cronograf. Hublot este un brand tanar, produs in Elvetia incepand cu 1980, dar devenit cunoscut la nivel mondial in special incepand cu 2005, cand au lansat cronograful Hublot „Big Bang” si un nou trend: ceasurile supradimensionate cu aspect industrial. Cei cu dare de mana pot comanda ceasurile originale de la Cellini sau de la BB-Shop.

Speram ca am acoperit macar cateva dintre lucrurile la care te-ai gandit, iar daca ele nu te-au satisfacut, cauta produse similare, poate vei gasi ceea ce-ti place. Sau scrie-i Mosului anul viitor, poate se descurca el mai bine…

2 comentarii

  1. Crainic Gabriel
    27.12.2018 la 12:47

    Îmi doresc foarte mult un Samsung Galaxy Note 9

  2. Razvan Pascu
    (author)
    27.12.2018 la 15:33

    @ Gabriel: il am eu de curand, dupa ani de zile de iPhone, e foarte ok telefonul si camera foto, toate pozele postate de mine pe Facebook in ultimele 2 luni sunt facute cu el.