Asa cum am tot anuntat pe Facebook in ultimele luni, anul acesta voi avea mai multe calatorii de grup organizate impreuna cu agentia de turism specializata pe destinatii exotice Eturia.
La momentul publicarii acestui articol, mai sunt 3 locuri disponibile pentru calatoria in China + India din Martie, 5 locuri in grupul de Japonia din Mai si s-au inscris deja 8 persoane pentru grupul de SUA – Coasta de Vest din Septembrie.
Iar pentru ca multi deja m-au intrebat ce organizam pentru la vara, iata ca astazi sunt in masura sa va aduc in atentie programul pe care l-am gandit impreuna cu Eturia sa acopere cate putin din 3 tari minunate in luna iulie: Singapore, Malaezia si Indonezia.
De mentionat inca de la inceput este ca am mai fost acum 2 ani de zile in toate aceste destinatii. Din Singapore mi-a placut cam totul, este un oras incredibil de curat si dezvoltat, orasul din Asia in care este interzisa guma de mestecat, in care cultura asiatica s-a impletit foarte frumos cu civilizatia din vest, in care sunt foarte multi expati si despre care se spune ca este Dubai-ul Asiei. Orasul-Stat Singapore o sa va impresioneze. Urmeaza apoi Kuala Lumpur, un oras care se dezvolta si in care pe langa celebrele turnuri Petronas veti descoperi spectacolul strazii, mancare buna si ieftina, strazi de cumparaturi si mall-uri foarte mari, dar si multe scutere, masini, temple si statui gigantice ale lui Buddha. Despre insula Bali oricat as povesti tot nu este acelasi lucru cu a o vizita: este o oaza hindu in Indonezia, un loc fantastic, cu vegetatie luxurianta, cazari spectaculoase, preturi foarte bune la mancare, masaj si suveniruri, un loc cu oameni calzi, peisaje chiar de vis, spectacole, culoare, muzica, dansuri, plaje frumoase, celebrele terase de orez, un fruct foarte bun – snake fruit -, intr-un cuvant, o minune de insula. Iata mai jos programul pe zile!
Oferta este deja incarcata si pe site-ul Eturia.
Care va fi programul pe zile?
Ziua 1: 5 iulie 2016
Plecarea din Bucuresti este seara la 21:50 si dupa o escala scurta in Istanbul, urmeaza un zbor de 11 ore spre Singapore, unde vom ajunge a doua zi la ora locala 17:25
Ziua 2: 6 iulie 2016
Ajungem la 17:25 in Singapore, unde ne asteapta partenerul de la agentia locala, iar transferul ne va duce la hotelul de 4 stele, Randezvous Singapore.
Ziua 3: 7 iulie 2016
Dupa micul dejun, astazi avem inclus un tur de jumatate de zi prin Singapore. Vom incepe cu zona Little India, trecem in Chinatown si vizitam mai departe Gradina Botanica si celebra Gradina cu peste 60.000 de Orhidee. Urmeaza apoi o plimbare cu barca pe Clark Quay pana ajungem la simbolul orasului, hotelul Marina Bay Sands si mergem apoi in zona Gardens By The Bay, zona care pare SF si pe care probabil o cunoasteti din fotografii, cu acele structuri metalice care seamana cu niste copaci. Urcam apoi la Observatorul Hotelului Marina Bay Sands, la 200 de metri deasupra orasului, pentru a admira ce a creat omul in ultimii zeci de ani in zona.
Ziua 4: 8 iulie 2016
Dupa micul dejun urmeaza un nou traseu de jumatate de zi prin Singapore, de data asta vom ajunge la Parcul Pasarilor, iar apoi mergem pe insula Sentosa, poate cel mai mare parc de distractie din intreaga Asie. Tot astazi ajungem si la cel mai mare acvariu cu pesti tropicali din Asia.
Ziua 5: 9 iulie 2016
Dupa micul dejun avem cateva ore libere, iar la ora 15:25 avem zbor spre insula Bali, unde ajungem la ora locala 18:20. Vom fi asteptati de reprezentantul local si transferati la hotelul de 4 stele Grand Sunti din orasul Ubud, centrul cultural al insulei Bali.
Ziua 6: 10 iulie 2016
Dupa micul dejun vom incepe sa exploram insula. Din Ubud putem ajunge cam peste tot pe insula, iar astazi vom merge spre 2 dintre cele mai importante regiuni, Tabanan si Mengwi. Vom traversa orasul Denpasar si mergem spre nord unde vom vedea privelistile unice de la Jatiluwih (terasele de orez). Urmeaza apoi satul Baturiti si zonele mai inalte ale insulei, apoi alte sate de munte unde vom opri pentru a vizita temple si inainte sa ajungem la hotel vom vizita si o piata locala.
Ziua 7: 11 iulie 2016
Dupa micul dejun vom incepe o noua zi de vizite pe la temple hindu, apoi vom vizita zona vulcanului Batur si lacul Crater. Vom vizita apoi un complex de temple si vom ajunge si in zona Kerta Gosa, cunoscuta pentru picturile clasice indoneziene.
Ziua 8: 12 iulie 2016
Dupa micul dejun, ne luam bagajele si plecam intr-o alta zona a insulei Bali, la plaja. Inainte sa ajungem la hotel vom vizita templul Tanah Lot, cel mai cunoscut templu din Bali si cel pe care il veti recunoaste din fotografii. Ne vom caza la hotelul de 4 stele Grand Mirage Resort, iar astazi vom avea inclusa si cina.
Zilele 9-10: 13-14 iulie 2016
Aceste 2 zile sunt libere. Va puteti bucura de cele mai frumoase plaje din Bali sau puteti participa la alte tururi optionale pe care le vom decide impreuna la fata locului.
Ziua 11: 15 iulie 2016
Dimineata o avem libera, iar la 15:25 avem zbor spre Kuala Lumpur. In capitala Malaeziei ne va astepta partenerul local care ne va transfera la hotelul de 4 stele Impiana.
Ziua 12: 16 iulie 2016
Dupa micul dejun avem inclus un tur panoramic de oras cu principalele atractii: Moscheea Masjid Negara, Piata Independentei, Clubul de Criket, zona Chinatown, turnurile Petronas. Vom iesi apoi in afara orasului pentru a vizita Pesterile Batu care includ in interior unele dintre cele mai importante temple din Malaezia. Astazi avem inclus si pranzul.
Ziua 13: 17 iulie 2016
Dupa micul dejun vom pleca spre aeroport, de unde vom zbura spre Istanbul la ora 12:10, timp de 11 ore. Urmeaza o escala scurta in Istanbul si apoi zborul spre Bucuresti la ora 20:50.
–
Ce include tariful de 2690 euro?
Calatoria costa 2690 de euro. Sunt incluse toate biletele de avion precizate mai sus, cu toate taxele de aeroport, inclusiv pentru zborurile intre tarile din Asia, toate cazarile din program, transferurile interne, vizitele si tururile precizate in program, taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate, ghizi locali vorbitori de limba engleza pentru zilele cu activitati, asigurare medicala de calatorie si asigurare storno, toate taxele locale, precum si bacsisurile oferite tuturor ghizilor si soferilor. La acest tarif se pot aplica reduceri de Early Booking pentru plata integrala, in functie de perioada de inscriere, precum si discount-urile si beneficiile aferente clientilor fideli Eturia prin programul Eturia Traveller (Silver – 2%, Gold – 3% sau Platinum – 4%). Despre discounturile de Early Booking aflati mai jos.
Mai multe detalii despre aceasta calatorie aflati aici.
–
Se poate achita in rate?
Da, se poate plati in mai multe rate, iar pentru a va rezerva locul trebuie sa achitati un avans. Mai multe detalii veti afla fie din informatiile de mai jos, fie contactandu-ne pe email (catre agentia Eturia raluca.avram@eturia.ro si office@eturia.ro cu adresa mea de email in CC contact [at] razvanpascu.ro).
Perioada aleasa este 5 iulie 2016 – 17 iulie 2016.
Daca grupul va fi in final mai mic de 30 persoane, se va mai achita un supliment de 100 euro/persoana. Noi speram sa nu fie cazul, pana acum toate grupurile au fost fully booked. Pretul de 2690 euro este pentru loc in camera dubla, insa daca doriti neaparat sa stati singuri in camera, suplimentul de single este de 710 euro/persoana. Tinand cont de calitatea oamenilor care se inscriu in astfel de excursii, din experienta de pana acum va indemn ca daca sunteti single sa nu platiti suplimentul de single, ci sa asteptati sa gasim noi o persoana de acelasi sex cu care sa impartiti camera. Va puteti intoarce si cu prieteni noi.
Discounturi
Cu cat va inscrieti mai din timp, cu atat aveti niste discounturi suplimentare. Spre exemplu daca achitati integral vacanta cu 6 luni inainte, discountul de Early Booking la plata integrala este de 5%, iar cu 5 luni inainte discountul este de 4%. De asemenea, daca sunteti in clubul Eturia Traveller aveti 2, 3 sau 4% discount in functie de categoria de card pe care o detineti. Discounturile se cumuleaza.
–
Vize
Romanii NU AU au nevoie de viza pentru a calatori in Singapore, Malaezia sau insula Bali.
–
–
Care este rolul meu?
NU sunt ghid turistic, ci sunt doar insotitor de grup. Vom avem ghizi locali in fiecare destinatie pe care o vom vizita. Rolul meu este sa promovez calatoriile cu Eturia, destinatiile Singapore, Bali si Kuala Lumpur, precum si aceasta oportunitate de calatorie, dar si sa insotesc grupul. Agentia de turism Eturia este una dintre cele mai bune si mai cunoscute agentii de turism specializate pe destinatii exotice. Au 120 de tari in portofoliu, iar angajatii au vizitat peste 80 de tari in calatorii de informare. Investesc zeci de mii de euro anual in infotripuri pentru angajatii lor, astfel incat acestia sa cunoasca bine toate destinatiile pe care le vand, au peste 15.000 de clienti pana acum, vanzari anuale de peste 5 milioane de euro si 8 ani de experienta. Noi ne vom intalni in Bucuresti inainte de plecare, vom iesi ca sa ne cunoastem mai bine, vom calatori impreuna si ne vom bucura de 13 zile de vacanta frumoasa.
Mai multe detalii despre aceasta calatorie aflati aici.
–
Cupluri, grupuri sau single?
Evident daca sunteti cuplu sau un grup mai mare nu e nicio problema sa va inscrieti. Nu este nicio problema nici daca sunteti single, insa tariful afisat de 2690 euro este pentru un loc in camera dubla, deci daca sunteti single, va puteti inscrie si precizati la inscriere fie ca doriti sa achitati suplimentul de single (710 euro), fie ca sunteti interesati sa gasim partener de camera, ca sa evitati plata suplimentului pentru single. Noi vom face tot posibilul sa gasim o persoana de acelasi sex cu care sa stati in camera in cazul in care va inscrieti single, astfel incat sa nu mai platiti suplimentul, daca nu va doriti asta. De regula, se rezolva destul de repede.
—
Cum va inscrieti?
Ca sa respectam legea, totul trebuie sa treaca printr-o agentie de turism, ei trebuie sa se ocupe de facturi, de contractele cu turistii si de partea logistica. Cei de la Eturia si-au dorit sa facem acest program impreuna. Ei sunt cei care au gasit partenerii in Asia, ei au tinut legatura cu hotelurile de acolo, ei s-au ocupat de contractul cu compania aeriana, ei au platit avansurile si ei sunt cei care au realizat programul. Inainte de plecare ne vom intalni cu totii si va participa la intalnire unul dintre consultantii Eturia, care a calatorit in aceasta zona din Asia.
Pentru inscrieri si orice alte detalii despre aceasta calatorie, va rugam sa folositi adresele de email: raluca.avram@eturia.ro si office@eturia.ro; Puteti adauga si adresa mea in CC: contact [at] razvanpascu.ro
Iata mai jos o parte din lucrurile pe care le vom vedea in aceste 2 saptamani!
Eu sper că din 2017 o să organizezi excursii din astea exotice pentru familii cu copii mici. Al meu o să aibă 1,5-2 ani. 🙂
Draga Alexandra, vreau sa iti spun ca va merge si copilul meu de 1 an in calatoria de grup din Japonia si SUA.
Pasarile acelea erau vii?Daca da,cum de stateau toate asa linistite?
(author)
@ Cristina: da, erau vii, la Bird Park in Kuala Lumpur; oricine putea face fotografii cu ele.
La Marina Bay Sands din Singapore se poate intra in hotel doar pentru infinity pool ?Pe site-ul hotelului scrie ca la piscina au acces doar oaspetii hotelului , insa pretul pt o camera este evident cam…piperat.Multumesc
(author)
@ Simina: teoretic, nu se poate intra. Se intra la zona de fotografii, tot pe acoperis, dar intr-o alta parte a cladirii. La piscina ajungi doar daca esti cazat. Eu am intrat insa cu o legitimatie de jurnalist.
Felicitări!
De astăzi sunteți și în agenda mea.
Vreau si eu un astfel de job !!! Sunt pasionata de calatorii, asta as face non stop…sa mai si castigi bani din asta mi se pare un vis. Felicitari !
Imi doresc sa pot merge intr-o vacanta organizata de tine. Din pacate posibilitatile financiare nu se ridica la acest nivel. Dar nu se stie niciodata.
Stimate Domnule Pascu,
tururile Dvs. sunt foarte interesante, își place și cum le promovați. Mai puțin părțile cu mall-urile, astea pe mine unul nu mă interesează deloc.
Un mic sfat, dacă îmi permiteți: încercați să folosiți semnele diacritice în textele Dvs., face o impresie mult mai îngrijită. Știu că multă lume ignoră acest aspect, dar odată ce vă obișnuiți, veți vedea că nu implică niciun efort suplimentar să scrieți corect.
Cu stimă,
Cătălin M.
Salut Razvan,
Avem nevoie de viza pentru Bali, vaccine sau alte lucruri de care ar trebui sa ne ocupam personal pt calatoria ta?
Multumesc
(author)
@ Costin: nu trebuie sa va ocupati personal de nimic, se ocupa de tot cei de la Eturia, nu trebuie decat sa le scrieti.