fbpx
excursii-razvan-pascu

Judetul Covasna - Tinutul Conacelor 1La sfarsitul lunii octombrie am calatorit pentru 3 zile in judetul Covasna, cu un program foarte clar stabilit si totul bine organizat de Asociatia pentru Dezvoltarea Turismului in Judetul Covasna, cu sprijinul Asociatiei Travel Focus.

Plecarea a avut loc in dimineata zilei de 29 octombrie, iar in 3 ore eram deja in orasul Sfantu Gheorghe.

Traseul pe care l-am urmat a fost Bucuresti – Ploiesti – Predeal – Brasov – Sfantu Gheorghe. Daca sunteti interesati sa faceti acest traseu, sa stiti ca distanta dintre Bucuresti si Sfantu Gheorghe este de fix 200 km si teoretic, ar trebui sa nu depasiti niciodata 4 ore, daca nu prindeti aglomeratie in statiunile de pe Valea Prahovei.

Dupa o mica pauza pentru masa, la restaurantul Pivnita din Sf. Gheorghe, am mers la prezentarea proiectului “Sf. Gheorghe, Capitala Europeana a Culturii”. Pentru cine nu stie, Sf. Gheorghe a candidat alaturi de alte 13 orase din Romania pentru a primi titlul de Capitala Europeana a Culturii 2021 in numele Tinutului Secuiesc.

Obiective turistice in judetul Covasna

Atunci cand calatoresc, fie ca este vorba despre Romania sau alta tara, ma interesez din timp ce anume au unic acele zone. Vreau sa cunosc oamenii locului, obiceiurile lor de zi cu zi, mancarurile traditionale. Mai exact, sa ma intorc cu amintiri unice care sa ma faca sa imi doresc sa revin acolo. Iata mai jos ce consider eu ca ar trebui sa vizitati neaparat in judetul Covasna.

Mestesugarii traditionali

In satul Varghis puteti admira mobilierul facut de familia Suto. Istvan Suto reprezinta a 15-a generatie de tamplari si sculptori de mobilier din cadrul acestei familii, fiind foarte mandru ca a dus mai departe traditia. Piesele de mobilier sunt produse la comanda si vandute atat in tara, cat si in strainatate (SUA, Australia sau tari din Europa).

Szoke Tibor si Barna, tata si fiu, au ramas singurii dogari din judetul Covasna. Ii puteti gasi in satul Harale. Ca si in cazul familiei Suto, meseria a fost mostenita de la strabuni si este dusa mai departe cu mandrie. Butoaiele sunt produse in mod traditional si nu este folosit niciun fel de material pentru lipire.

Daca va cazati la Castelul Daniel nu trebuie sa il ratati pe fierarul din sat (satul Talisoara). Casa acestuia se afla la 5-10 minute de mers pe jos fata de castel, iar aceasta persoana simpla si muncitoare o sa va primeasca cu zambetul pe buze (plus cu slanina incinsa pe paine cu ceapa).

Toti mestesugarii de mai sus pot fi vizitati de catre oricine. Ei primesc comenzi si vand catre orice persoana interesata de munca lor. Si credeti-ma, daca vreti lucruri unice, la ei trebuie sa apelati (de exemplu, lazi de zestre pictate cu motive secuiesti, cada din lemn sau sistem de jacuzzi din lemn prelucrat manual, ori un gard din fier forjat,  realizat manual).

Centrul de tratament cu mofeta si apa minerala

Acest centru de tratament evident ca trebuie folosit de catre cei care au nevoie pentru ameliorarea starii de sanatate. Insa este bine sa stiti despre el si ca poate fi vizitat oricand, mai ales daca tot ajungeti in zona.  Se afla situat in satul Hatuica si a fost deschis in anul 2013. In cladirea cu doua nivele este amenajata baza de tratament recomandata pentru tratarea afectiunilor cardio-vasculare, a bolilor vasculare periferice (cei cu probleme de circulatie vor simti imediat efectul gazelor de la mofeta) si la tratarea aparatului locomotor. Aici se gaseste mofeta, construita deasupra izvorului de apa minerala, baile medicinale cu cazi, sauna, etc. In incaperea unde se gaseste mofeta veti observa un bat pe care este agatat un material textil. Nu trebuie sa coborati cu capul sub acel nivel deoarece veti lesina din cauza emanatiilor de dioxid de carbon. Nu este de glumit cu asta, iar efectul gazelor il veti simti in primele minute de la intrarea in sala – picioarele vi se vor incalzi, mai ales celor care au probleme cu circulatia.

Biserica fortificata Sf. Emeric se afla in satul Ghelinta, la numai 12 km de Targu Secuiesc sau 47 km de Sf. Gheorghe. Aceasta biserica dateaza din secolul al XIII-lea si a fost propusa sa intre in patrimonial UNESCO. Fresca interioara reproduce imaginea Sf. Iacob si secvente din legenda Sf. Ladislau.

Cazare in judetul Covasna

Noi ne-am cazat in cele doua zile la Castelul Daniel, am mai scris despre acest loc aici. Hotelul are in total 8 camere, fiecare fiind unica in felul ei. Camerele sunt spatioase, mobilierul este din lemn masiv (o buna parte din materiale a fost procurata din vechea structura a castelului). Asa cum am spus, fiecare camera difera prin design-ul interior si abordeaza o tema diferita. Prima data am stat in camera Constantinopol, aceasta avand peretii decorati cu picturi murale realizate in secolul XVII, draperii de catifea si o baie deschisa. De aceasta data am ales o alta camera, cea a Contesei. Pretul camerelor duble variaza intre 80 si 110 euro pe noapte.

Conacul Contelui Kalnoky se afla in satul Miclosoara. Puteti sa va cazati chiar in camera in care doarme printul Charles atunci cand vine in Romania. O noapte de cazare costa 39 euro/persoana pentru romani si 49 euro/persoana pentru straini. In plus, locatia perfecta a satului va ofera oportunitatea de a participa la o multime de excursii si activitati zilnice in judetul Covasna si in intreaga zona a Secuimii.

Si Conacul Benke poate fi o optiune de cazare interesanta. Camerele sunt diferite, mancarea este buna, locul de servit masa in pivnita arata foarte bine si este potrivit pentru grupuri mai mari, oamenii sunt ospitalieri si primiti acces la o piscina acoperita care arata foarte bine.

Mai multe unitati de cazare puteti gasi pe site-ul www.hotelguru.ro. Tariful pe noapte la o pensiune in zona incepe de la 70 lei.

2 comentarii

  1. 22.06.2017 la 12:01

    Foarte frumos loc,intradevar

  2. Monica Oprina
    31.01.2019 la 13:14

    Interesanta prezentare a acestor meleaguri. Din pacate la fotografii nu ati precizat unde sunt facute. De exemplu ma intereseaza locatia din fotografia cu monumentul cu stalpi si porti in perspectiva si ce reprezinta monumentul respectiv, daca ma puteti ajuta. Multumesc frumos.

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!
[icegram campaigns="28403"]