Cand vine vorba despre par facial si mustata bogata, cu totii ne gandim la Mexic.
Mustata, sombrero si poncho-ul fac parte din recuzita traditionala a unui mexican si au devenit un fel de brand national.
Cu atat mai mult cu cat este singura tara din lume despre care se spune ca revolutia a fost condusa de…doua mustati.
V-ati pus vreodata intrebarea…cum s-au procopsit barbatii mexicani cu reputatia de ”mustaciosi”?
Alexandra Parvu, marketing manager al agentiei de turism Eturia si o mare calatoare, a acceptat sa ne povesteasca despre experienta ei in Mexic si despre ceea ce a aflat despre celebra mustata mexicana.
–
”Istoria mustatei mexicane nu incepe de la Pancho Villa cum am fi tentati sa credem, ci se duce inapoi in timp, pe vremea cand aztecii au luat pentru prima data contact cu trupele spaniole ale lui Hernan Cortez, la inceputul secolului al XVI-lea. Aztecii au ramas uimiti nu doar de armurile si caii cu care acestia au sosit, ci si de barbile lor dese. Au crezut chiar ca sunt zei. Intamplarea a fost ca trupele lui Cortez au si ajuns in Mexic exact in anul in care zeul cu barba Quetzalcoatl a promis ca se va intoarce sa isi salveze poporul. Pentru azteci o mustata groasa simboliza putere si mantuire, chiar daca soarta lor a fost cu totul alta.
Dupa mai bine de 500 de ani, poporul mexican inca mai pastreaza cultul mustatii. De-a lungul timpului, cei mai mari lideri ai mexicanilor, precum Pancho Villa sau Vicente Fernandez, au fost purtatori de mustata si au facut din aceasta un adevarat brand. Emiliano Zapata si Pancho Villa au ramas cunoscuti drept ”cele doua mustati care au condus revolutia mexicana”.
Orice barbat mexican care se respecta poarta mustata, iar cei care nu o poarta, se spune despre ei ca sunt indigeni sau ca s-au americanizat.
Barbatii mexicani din zilele noastre acorda o grija speciala parului facial, mustatii dar si modului in care se rad. Sunt atenti sa iti tina obrazul fin si mustata stufoasa, marca a masculinitatii si a puterii lor.
Marturia localnicilor despre mustata mexicana
Cum povestile din cartile de calatorii nu mi s-au parut suficiente, am reusit sa obtin cateva informatii despre mustata mexicana de la doua persoane cu care am interactionat in Mexic: Ramon, ghidul care ne-a prezentat Mexico City, si Raul, organizatorul unui targ de turism, care acum locuieste in Europa insa este mare iubitor de tot ceea ce inseamna Mexic si cultura locala.
Ramon, ghidul local care ne-a prezentat in jumatate de zi Mexico City, mi-a explicat ca e o adevarata onoare sa porti mustata. Nu mai sunt multi cei care poarta mustata mexicana adevarata, cea foarte deasa care coboara spre barbie, ci acum se poarta varianta mai scurta deoarece este mai practica, insa e o traditie ce nu a murit si cu siguranta va continua sa existe intr-o forma sau alta. El si-a lasat mustata inca de cand a inceput sa ii creasca barba mai deasa, reprezentand si un simbol al masculinitatii. Tatal sau l-a invatat cum sa si-o ingrijeasca zilnic. Are deja 35 de ani de cand poarta mustata si in fiecare zi urmeaza acelasi ritual: dimineata se rade si isi ingrijeste mustata. Are grija sa nu deranjeze niciun fir din mustata. Tatal sau folosea o lama de ras speciala, foarte bine ascutita de care nici el, si nici fratele sau, nu aveau voie sa se apropie. El foloseste insa un aparat electric de ras, care il scapa de riscul ca lama sa ajunga in mainile celor trei fetite ale sale si in plus, ritualul de dimineata a devenit mult mai rapid.
In Acapulco l-am cunoscut si pe Raul care s-a ocupat de organizarea targului de turism la care am participat. Raul mi-a povestit ca, pentru orice Mexican traditiile sunt sfinte. Isi creste fetitele alaturi de sotie oferindu-le o educatie tipic mexicana pentru a putea duce si ele mai departe mandria de a fi mexican la generatiile urmatoare. Mi-a aratat poze cu familia sa. Casa in care locuiesc e amenajata traditional, toate sarbatorile importante de peste ani si le petrec in Mexic alaturi de rude, iar in fiecare duminica gatesc mancare traditionala. Mi-a aratat si o fotografie cu tatal sau: un barbat foarte bine, inalt, imbracat in costum si cu mustata. Am recunoscut mustata tipic mexicana si l-am intrebat ce reprezinta pentru ei. Mi-a spus ca mustata pe care tatal sau o purta s-a pastrat din generatie in generatie. Reprezinta putere, masculinitate, incredere si mandria de a fi mexican. L-am intrebat cum de nu poarta si el mustata. Mi-a raspuns ca e un obicei la care a trebuit sa renunte cand s-a mutat in Europa, dar cu siguranta timpul nu este pierdut si va reveni la el cand se va muta inapoi in Mexic, pentru ca are de gand sa se intoarca in tara natala, de care este foarte atasat.”
—
Acest articol face parte din campania Shaving Around the World, sustinuta de Philips S7000, aparatul de ras numarul 1 de la Philips pentru o piele fara iritatii. Inelele Confort cu invelis cu microgranule permit aparatului de barbierit sa alunece usor pe fata pentru o piele fina si un barbierit eficient. In combinatie cu capetele Dynamic Flex care se misca in 5 directii, rezultatul este un barbierit precis si o piele fara iritatii.