E nedrept ca atunci cand spui Maramures sa te gandesti doar la sarbatorile de iarna pe care poti sa le petreci in zona, la saniile trase de cai sau la Cimitirul vesel din Sapanta. Maramuresul poate fi descoperit si altfel – pe bicicleta, spre exemplu. Asa poti sa descoperi cu adevarat farmecul satelor maramuresene, linistea si verdeata care le inconjoara. Urca-te pe bicicleta, porneste la drum, pe langa rau si peste rau, printre brazi si ienuperi, si abia atunci vei intelege cat e de fain!
In Maramures exista peste 100 de km de trasee pentru biciclete, proaspat marcate in rosu si albastru. Marcajul C rosu va duce catre obiectivele turistice si vaile multor rauri din Maramures, iar marcajul C albastru va ajuta sa descoperiti o parte din atractiile satului Breb. De-a lungul traseelor exista suficiente harti si panouri informative, astfel incat sa nu va rataciti si nici sa nu ratati vreun obiectiv interesant. Bicicletele pot fi inchiriate direct de la pensiuni, de la centrele de inchirieri din Baia Mare (tariful pentru o zi intreaga este intre 35 si 40 de lei), sau din gara CFF Viseu de Sus.
Trei trasee pentru bicicleta:
Breb-Hoteni-Ocna Sugatag-Breb
Distanta: 11 km
Durata: 1-2 ore
Dificultate: mica
Este un traseu usor, recomandat celor care vor sa pedaleze fara prea mare efort, pe asfalt sau drumuri de tara. De la panoul din statia de autobuz (pe soseaua de acces in sat), treceti pe langa biserica noua din Breb, apoi dupa un viraj la dreapta, tot inainte pe langa biserica de lemn. Pedaland spre Hoteni, veti trece pe un drum strajuit de fanete si veti admira culmile muntilor Gutai. De pe sosea, faceti la dreapta, spre paraul Darasca, pana la Ocna Sugatag. Drumul se continua pe DJ185 pana la intersectia cu DJ109F, care duce inapoi spre Breb. Atractii turistice: Biserica de lemn „Sfintii Arhangheli” din Breb, baile vechi din Ocna Sugatag, lacurile sarate, Biserica de lemn „Sfintii Arhangheli” din Hoteni.
–
Breb-Mara-Desesti-Harnicesti-Sat Sugatag-Manastirea-Ocna Sugatag-Hoteni-Breb
Distanta: 27 km
Durata: 5-7 ore
Dificultate: medie
Pentru acest traseu, iesirea din Breb se face spre Mara, prin nordul satului. Dupa ultimele case urmeaza un drum bolovanos, pana cand drumul se bifurca la stanga. In locul potecii prafuite apare un drum serpuit, care urca prin livezi si fanete pana la cel mai inalt punct al traseului, de unde puteti sa admirati Valea Marei in toata splendoarea sa. Drumul coboara apoi printr-o zona cu lastaris. Urmeaza urcari si coborari succesive, pana ajungeti in DN18, in Mara. Din Mara si pana in Sat Sugatag treceti prin Desesti si Harnicesti pe langa terasamentul unei cai ferate vechi, forestiere. De aici, prin Manastirea, se ajunge in Ocna Sugatag si mai departe, inapoi in Breb. Atractii turistice: rezervatia naturala Padurea Craiasca, lacul Gavrila din Ocna Sugatag, Biserica de lemn monument UNESCO „Sfanta Paraschiva” din Desesti.
–
Mogosa/Suior-Poiana Boului-Breb
Distanta: 20 km
Durata: 6 ore
Dificultate: mare
Acest traseu este recomandat doar ciclistilor experimentati. Punctul de plecare este Cabana Mogosa si se merge prin padure (sau pe soseaua asfaltata) spre Suior. Un alt punct de plecare poate fi chiar Complexul Turistic Suior. De aici incepe urcusul prin padure, drum accidentat si piatra cubica, pana in Poiana Boului si mai departe, sub Creasta Cocosului – cel mai inalt punct al traseului. De aici se coboara spre Breb, pe langa Taul Chendroaiei si al Morarenilor, prin pasuni si paduri. Atractii turistice: rezervatia naturala Creasta Cocosului, mlastina Taul Chendroiaiei (in care traieste planta carnivora Roua cerului) si rezervatia naturala Taul Morarenilor.
Unde poti sa te cazezi?
Cicloturismul maramuresean se invarte in jurul a doua localitati: Breb si Ocna Sugatag, asa ca cel mai bine ar fi sa te cazezi intr-una din ele. Pe HotelGuru.ro gasesti destule oferte care sa te satisfaca. Iata doua dintre ele:
Breb
Pensiunea Marioara (str. Principala nr.346, tel: 0766.271.254)
O casa din lemn, cu arhitectura traditionala, a fost transformata intr-o pensiune care poate gazdui 8 persoane in cele 4 camere, fiecare cu baie proprie. Un loc in camera dubla, cu demipensiune, costa 120 lei. Tot de aici puteti inchiria si biciclete.
Ocna Sugatag
Pensiunea Tiplea Ocna Sugatag (str. Avram Iancu nr. 14, tel: 0726.752.526)
Aflata in centrul Maramuresului, pensiunea ofera vacanta ideala pentru cei care doresc sa viziteze toate obiectivele turistice din zona. O camera dubla costa 80 de lei.
Un articol de interes! Abia astept primavara sa-mi iau bicicleta si prietenii si sa colindam prin tara! Sigur voi ajunge si in Maramures!