RĂZVAN PASCU

Diverse · 2 min lectură

Radisson Blu, cel mai mare hotel de 5 stele din Bucuresti, are un nou director general

De Răzvan Pascu

Rareori mi s-a intamplat sa scriu despre hoteluri din Bucuresti, iar principalul motiv este ca nu le pot experimenta ca turist. Am insa cateva locuri in care ma intorc de fiecare data cu maxima placere si pe care oricand le-as putea da ca exemplu hotelierilor din toata Romania.

Unul dintre aceste locuri este hotelul Radisson Blu din Bucuresti, cel mai mare hotel de cinci stele si unul dintre cele mai mari si bine structurate centre de intalniri si conferinte din Bucuresti.

Intamplarea face ca o data pe luna sa imi petrec aici cate 4 zile, in timpul cursurilor mele de Executive MBA si niciodata nu am simtit ca ceva este in neregula, ca le lipseste ceva ori ca personalul hotelului nu este pregatit. Pe partea de hotelarie nu i-am testat, insa nu am citit pana acum vreun review negativ la adresa lor. Fie ca servesti masa la unul din cele 4 restaurante din interiorul hotelului, ca participi la Sunday Brunch (am testat si asta de 2 ori) sau ca esti invitat la unul dintre evenimentele ce se desfasoara aici, catering-ul si serviciile Radisson au fost impecabile mereu.

Motivul pentru care va povestesc despre Radisson este ca saptamana trecuta am participat la un eveniment de presa organizat cu ocazia numirii noului Director General al hotelului, Bert Fol.

Pozitia de GM a fost detinuta din anul 2009 si pana in prezent de Yilmaz Yildirimlar. Desi se obisnuieste ca un astfel de post sa fie acordat pentru perioade de cate 3 ani, Yildirimlar a fost in fruntea hotelului din centrul orasului timp de 5 ani. In anul 2009 Radisson Blu Bucuresti a castigat titlul de “Deschiderea Anului”, iar directorul hotelului a castigat titlul de “Directorul General al Anului”.

Bert Fol este un specialist in hotelarie cu o experienta in domeniu de peste 30 de ani. A detinut pozitia de Director General al unuia dintre cele mai luxoase hoteluri de 5 stele din Moscova, Marriott Royal Aurora, si acum un deceniu a petrecut cativa ani in Bucuresti in calitate de director al hotelului Hilton.

Radisson Blu are deseori un grad de ocupare de peste 90% (saptamana trecuta a fost fully-booked cateva zile) si este in top 3 cele mai performante hoteluri ale grupului Carlson Rezidor, dupa cel din Zurich si Hanovra, iar in 2010 a obtinut premiul de “Hotelul Anului” (din grupul Rezidor).

Vesti bune pentru piata hoteliera din Bucuresti

Willem Van Der Zee, Vice-Presedintele pe Europa Centrala a Carlson Rezidor, a declarat ca parte din strategia grupului pentru Bucuresti in acest an este renovarea apartamentelor Centre Ville si surse din piata spun ca le vor rebrandui sub numele Park Inn, un alt brand al Carlson Rezidor. Van Der Zee nu exclude nici dezvoltarea unui nou Radisson Blu in Bucuresti, dar si deschiderea unor noi spatii de cazare, sub alte branduri ale grupului, in alte orase din tara.

Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine