In ultima perioada am tot participat pe la diverse discutii si conferinte pentru studenti si tineri la inceput de drum si cariera antreprenoriala. In final, cel mai bun sfat pe care il dau tuturor este acela de a nu lasa oportunitatile sa treaca pe langa ei, de a cauta si participa la proiecte interesante destinate tinerilor si de a pleca in schimburi de experienta. Pe mine, astfel de proiecte m-au ajutat foarte mult cand eram student.
Zilele trecute am aflat despre un eveniment destinat tinerilor jurnalisti aflati la inceput de drum (cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani), pasionati de jurnalismul sportiv, organizat de Comitetul Olimpic International in timpul Jocurilor Olimpice pentru Tineret, in August 2014 la Nanjing, in China.
Evenimentul este exclusivist si reuneste doar cei mai buni 30 de jurnalisti sportivi “in devenire” din toata lumea. Procesul de selectie se va face in felul urmator: toti tinerii doritori sa se inscrie in competitie se vor adresa Comitetelor Olimpice Nationale. Acestea vor face o selectie din dosarele primite si vor propune mai departe, catre Comitetul Olimpic Continental, doi candidati. La final, acestia vor alege cate 4 reprezentanti (2 baieti si 2 fete) de pe fiecare continent.
Workshop-ul va oferi participantilor cursuri intensive de jurnalism sportiv, practica pe teren, va include ca speakeri jurnalisti sportivi de talie mondiala si oficiali ai Comitetului Olimpic International.
Asadar, daca v-am trezit interesul, iata cam ce trebuie sa faceti pentru a va afla intre 16 si 28 August 2014 printre cei 30 de tineri reporteri participanti la workshop-ul de la Nanjing.
In ce profil trebui sa te incadrezi pentru a participa in competitie?
Sa ai intre 18 si 24 de ani (la 28 August 2014), sa fii student / absolvent de jurnalism sau sa lucrezi intr-o institutie de media. Din CV-ul tau sa reiasa faptul ca ti-ai ales o cariera in jurnalism, sa ai referinte bune de la profesori si de la persoanele cu care lucrezi / ai lucrat, sa cunosti foarte bine limba engleza si sa fi obtinut note bune la scoala.
Cum aplici?
Daca te incadrezi in profilul descris mai sus, adreseaza-te Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (http://www.cosr.ro) pentru mai multe detalii privind dosarul de inscriere in competitie. Nu se mentioneaza pana cand puteti aplica la comitetele nationale, dar acestia vor face recomandarile finale catre comitetele continentale pe 1 Noiembrie 2013.
Mai multe informatii despre acest proiect sunt disponibile aici.
Succes! Mi-ar placea tare mult sa regasesc un roman pe lista de participanti.
Foarte interesant articolul tau. Succes in viitor.