excursii-razvan-pascu

Daca aveti tangente sau ati vrea sa aveti tangente cu zona de Social Media, atunci articolul meu de astazi, un guest-post scris de Andra Spalatelu de la Travel Communication Romania, ar putea sa va convinga sa iesiti un pic din zona voastra de confort. Andra a participat la Social Media School organizata de “thinkerii” de la Spada, Andrei Rosca si Alex Negrea si o sa va povesteasca cate ceva despre acest curs.

Social Media School este de fapt o sesiune-fulger de patru zile (doua Vineri si doua Sambete), in care Andrei si Alex au sintetizat experienta lor de ani de zile in Social Media. Practic, ceea ce ei au descoperit in ani de teste, de urmarit evolutia lucrurilor si de campanii, a fost impachetat sub forma unor prezentari si transmis oamenilor interesati la modul serios de domeniul asta.

Si daca va imaginati ca in sala erau doar studenti, ei bine este primul curs la care particip si la care am avut surpriza sa constat ca in sala erau profesionisti, oameni care deja stiau cu ce se mananca Social Media, dar vroiau sa afle mai multe. Grupul nu este mai mare de 20 – 25 de oameni si printre ei am regasit persoane din agentii de PR, responsabili de Social Media din companii, persoane din ONG-uri sau pur si simplu tineri care vroiau sa aprofundeze ceea ce stiau deja despre Social Media.

Ca sa fie siguri ca vorbim cu totii aceeasi limba, prima zi am folosit-o ca sa fixam notiunile de baza, despre Marketing, despre Social Media in Romania, cum stabilim un set de obiective si ce posibilitati de masurare exista. In urmatoarele doua zile am abordat pe larg toate canalele Social Media existente (sau mai exact, cele mai importante). Accentul a fost pus pe Facebook, unde Alex este expert si a putut sa povesteasca din ceea ce a experimentat el pe Facebook. Am discutat despre noile vedete, Pinterest si Instagram, dar si despre Youtube, care se pare ca are mare potential de crestere. Andrei povestea ca tendinta continutului in Social Media este de a evolua spre video. Pentru cei interesati mai mult de B2B, am discutat despre Linkedin si blogurile de companie.

Cursul este construit de asa natura incat in ultima zi sa poti gandi o strategie completa de Social Media, inclusiv cu campanii pe bloguri. Sunt si exercitii, cu buget si brief, dar nu va dau mai multe detalii ca sa nu va stric supriza, in cazul in care vreti sa va inscrieti.

Este o mare greseala sa va ganditi ca stiti totul in domeniul asta care sufera schimbari aproape zilnice si o si mai mare greseala sa incercati sa reinventati roata. Social Media School o sa va scuteasca de o gramada de dureri de cap cu Facebook-ul care nu vrea sa va asculte, cu Linkedin-ul care isi face de cap sau cu Instagram-ul care e pierdere de timp.

Nu este un curs rigid, ca la scoala, ci este un curs interactiv, deschis, unde poti sa te consulti cu Andrei sau Alex pe probleme concrete din proiectele pe care le desfasori. Si daca raman intrebari nerostite, sau daca te vei lovi mai tarziu de ele, poti oricand sa apelezi la un grup special creat pe Linkedin doar pentru “absolventii” Social Media School. Oricum ar fi, va mai sfatuiesc sa urmariti si blogul Spada, pentru ca posteaza tot felul de chestii utile din lumea Social Media.

Cei care doresc mai multe detalii, dati un semn la catalina.constantin[at]agentiaspada.ro

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!