Regiunile Savorii din Austria

V-am tot povestit in mai multe randuri cat de mult admir strategia austriecilor prin care fac turism. Cu fiecare an ce trece gasesc alte si alte elemente de promovat. V-ati plictisit de Schonbrunn si nu mai vreti sa revedeti Muzeul Printesei Sisi? Nu e sezon de ski si parca nici de SPA nu aveti nevoie in acest moment? Nu-i nimic, asta nu inseamna ca ati epuizat intreaga Austrie.

De curand am citit despre un proiect foarte interesant al austriecilor, din care avem si noi, romanii, foarte multe de invatat.

Imi place ca austriecii inteleg dimensiunea complexa a turismului si mai ales faptul ca turistilor trebuie sa le oferi diversitate ca sa revina, si sa incerci sa le arati ca inca mai sunt lucruri de descoperit chiar si la o destinatie “consacrata” cum este Austria.

Am descoperit astfel ca Austria nu este doar tara ski-ului, a spa-ului sau a targurilor de Craciun, ci mai este si Tara Savorilor. Cum noi romanii ciulim urechile cand vine vorba despre mancare, vin, si tot felul de produse delicioase, sunt sigur ca vor fi multi amatori ale unor tururi prin regiunile savorilor, din Austria.

Pe scurt, regiunile austriece pe teritoriul carora se produce un anumit produs gastronomic special, de o calitate deosebita, primeste titulatura de “Regiune a Savorii”. Premiul a fost acordat deja de 113 ori, deci nu pot decat sa trag concluzia ca Austria are multe savori de testat.

O sa va detaliez mai jos doar o parte dintre ele, iar daca va veti intalni prin magazine cu ele, sa nu le ocoliti. Eu am testat o mare parte din produsele austriece si imi lasa gura apa si acum cand ma gandesc la ele.

• „Bregenzerwälder Alp-und Bergkäse” (branzeturile de munte din Bregenzerwald).
• „Prunele de Stanz” din care se produce si un snaps delicious.
• „Coregonul de Salzkammergut”, un soi de peste din familia pastravului, considerat delicatesa.
• „Mustul de mere Bucklige Welt”, preferatul meu.
• „Baconul din Gurktaler”.

Principala regula in a transforma o regiune obisnuita intr-o Regiune a Savorii este vechimea in producerea respectivului produs, dar si calitatea sa si faptul ca acel produs trebuie realizat in mod traditional. Nu se accepta productia de masa, totul este foarte proaspat si de cele mai multe ori nici nu prea depaseste granitele regiunii respective. Produsele care au termen de garantie mai mare pot fi regasite in hotelurile de lux, in pensiuni si hanuri care apreciaza munca oamenilor si calitatea realizata manual dupa traditii din tata in fiu.

Scriind acest articol, imi amintesc de Magiunul de Topoloveni, pe care l-am considerat un exemplu de “best practice”. Vazand acum exemplul austriecilor, nu va ascund ca mi-ar fi placut sa vad un proiect al Ministerului Turismului care sa promoveze la scara larga mai multe produse semnificative pentru o anumita regiune a Romaniei. Un exemplu singular cum este cel de la Topoloveni nu inseamna decat un marketing bun. Un proiect cu mai multe astfel de produse, ar aduce insa un plus de imagine intregii tari.