Diverse · 2 min lectură
Targul Dunarea & Delta 2012, la ROMEXPO, 28-30 iunie

In perioada 28 – 30 iunie 2012, ROMEXPO, sub Patronajul Ministerului Afacerilor Externe din Romania si in colaborare cu Camerele de Comert si Industrie din Romania, organizeaza cea de-a a 2-a editie a Targului International Dunarea & Delta.
Evenimentul va reuni companii, institutii publice locale si regionale implicate in implementarea, coordonarea si aplicabilitatea programelor de cooperare regionala in toate domeniile prioritare indentificate in Strategia Dunarii: transport, energie, turism, protectia mediului, dezvoltare rurala, tehnologii informationale si de comunicatii, cultura, educatie si cercetare, dar si reprezentanti ai comunitatii de afaceri si ai mediului neguvernamental.
Dunarea & Delta 2012 isi propune sa devina suportul real in dezvoltarea unei platforme pentru incurajarea si inlesnirea parteneriatelor, atat intre autoritatile locale si regionale, cat si intre autoritati, mediu privat si organisme neguvernamentale, prin generarea de proiecte ecologice pentru cresterea nivelului economic al macro-regiunii Dunarea.
28 iunie – Invitati speciali
Liviu Mihaiu (Presedinte Asociatia „Salvati Dunarea si Delta”), Ivan Patzaichin (Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23), Anca Ginavar (Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului), Corina Martin (Presedinte, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania), Nicolae Taralunga (Director, Institute for Housing and Urban Development Studies, Romania) sunt doar cateva dintre numele ce se vor regasi pe agenda acestei zile.
Alaturi de aceste personalitati, vor sustine prezentari de proiect si reprezentanti ai Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Secretariatul tehnic pentru SUERD, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Primaria Municipiului Bucuresti, GLP Calafat, Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Consiliul Oraselor si Regiunilor Dunarii, Camera de Comert si Industrie Bucuresti, Camera de Comert Bilaterala Romania-Austria, Eurolink-Casa Europei.
29 iunie – „Ziua Dunarii”
Pe 29 iunie, 19 tari sarbatoresc, an de an, Ziua Dunarii.
Cu aceasta ocazie, ROMEXPO a ales sa marcheze acest eveniment printr-o ceremonie oficiala desfasurata in prezenta E.S., Domnul Michael Schwarzinger, Ambasadorul Austriei la Bucuresti, Domnului Andrei Marga, Ministrul Afacerilor Externe si a Doamnei Mariana Suciu, Director General ROMEXPO S.A.
Programul zilei va continua cu sesiuni de conferinte avand ca scop facilitarea schimbului de idei si interactiunii dintre organismele implicate in demersurile de protejare a Luncii Dunarii.
30 iunie – “Vacante si calatorii in Delta Dunarii”
In vederea promovarii potentialului turistic si cultural al Deltei Dunarii, organizatorii, au dedicat ultima zi de desfasurare a evenimentului companiilor de turism care vor prezenta publicului vizitator pachete speciale avand ca destinatie Delta Dunarii.
Pentru detalii suplimentare privind Targul DUNAREA & DELTA 2012, puteti accesa site-ul www.delta-expo.ro

Despre autor
Răzvan Pascu
Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.
Despre mine

