Cu totii stiti cat de mult imi place Romania si despre straduinta mea de a promova diferite zone din Romania catre romani prin intermediul seriei de articole “Romania e frumoasa”. Unul dintre cititorii mei, Adrian Mitu, a fost foarte dragut si mi-a trimis un articol despre Tara Lapusului pe care sa il impartasesc cu voi toti. Enjoy!

Cati dintre noi stim cate ceva despre Tara Lapusului? Sau …cati dintre noi stim macar unde se afla Tara Lapusului? Raspunsul este simplu, deloc surprinzator si vine dintr-un chestionar realizat de mine in urma cu o saptamana: Foarte putini!

Adevarul este ca nici eu nu eram foarte bine pus la punct despre acest subiect, insa “profu` mi-a propus sa aleg ca tema de licenta aceasta regiune, si cum imi place sa aflu si sa aprofundez noi informatii am acceptat provocarea.

Cum a venit vacanta de vara mi-am aruncat in masina bagajul, aparatul foto, am fixat atent gps-ul si am pornit la drum…Si ce drum…In dimineata plecarii ma gandeam “de ce Tara Lapusului nu este asa cunoscuta? Se presupune ca este ceva interesant acolo daca profesorul mi-a recomandat-o”.

Pana seara am aflat de ce. Ora de plecare – 07:00, din municipiul Fetesti. Traseul a decurs astfel : Fetesti-Urziceni-Ploiesti si o prima oprire pentru o masa rapida la 15 km de Brasov. Majoritatea s-ar fi oprit aici, vizitau bine-cunoscuta Valea Prahovei, un vin fiert in Sinaia sau Predeal si faceau un Brasov by-night. Eu insa am decis sa continui spre destinatia propusa. Traseul s-a continuat prin Sighisoara, oras pe care mereu il vizitez cu placere, insa de aceasta data nu am facut nicio escala si am continuat cu parere de rau ca nu am urcat in Turnul cu Ceas.

De la Campia Turzii in sfarsit un petec de autostrada, noua, moderna, o mica bucata din viitoarea Autostrada Transilvania, si in curand am ajuns la Cluj. Desigur, e o bucurie sa vezi Clujul de fiecare data, insa nu si cand esti doar in trecere si dureaza o ora sa iesi din trafic pentru a merge mai departe. Iesit din Cluj, am luat-o pe inserat spre Gherla–Dej si in cele din urma, in jurul orei 20:00 am ajuns la principalul oras din Tara Lapusului, Targu Lapus. Dupa un drum de 13 ore! Atunci am primit raspunsul intrebarii de dimineata. Majoritatea prefera bine cunoscutele si mult vizitatele obiective pe care eu le pierdusem pe drum.

De ce atata introducere pentru a intra in subiect? Pentru ca de atat e nevoie pentru a ajunge aici.

Ajuns in Targu Lapus, am cautat pensiunea la care facusem rezervare (una din putinele locuri de cazare din regiune), o pensiune cocheta si linistita, aflata la 2-3 km de centrul orasului, situata in mijlocul padurii, pe un drum pe care si gps-ul s-a ratacit. O oaza de liniste cu 3 lacuri in curte pline cu pesti pentru impatimitii de pescuit, cu gazde tipic maramuresene care prin ospitalitatea lor iti ofera palinca “cat poti duce”.

Dupa un somn meritat am revenit la volan pentru a explora zona. Prima tinta: satul Rogoz, aflat la 6 km de Targu Lapus. Un sat care nu spune mare lucru la o prima vedere, pana dai de un obiectiv aflat in patrimoniul UNESCO – Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”. Ca un necunoscator in arhitectura am inceput sa pozez din toate unghiurile lacasul, fiind impresionat de turnul inalt al bisericii. Dupa ce am sunat la numarul de telefon lasat pe usa bisericutei am mai asteptat 5 minute si am fost intampinat de un ghid care este si ingrijitorul acesteia si ginerele preotului din sat. Primul lucru impresionant care l-am aflat a fost anul constructiei: 1663, lacasul fiind construit pe acelasi loc in care anterior se aflase o biserica ridicata in perioada cand aceste tinuturi se aflau sub domnia lui Stefan cel Mare, arsa insa de tatari in 1661. Modul cum o biserica de lemn a putut rezista 350 de ani este impresionant, dar la fel sunt si detaliile arhitecturale pe care fara ajutorul unui cunoscator nu as fi putut sa le descopar. De exemplu caii prin care se termina grinzile (caii solari, din sud-caii vietii, iar caii din nord, mai inchisi la culoare-caii mortii), aceste animale fiind un element important in simbolistica maramureseana. In varful turnului se afla o cruce deasupra unei semilune care simbolizeaza biruinta romanilor asupra otomanilor. In partea dreapta a usii se afla o cruce din lemn incrustata cu rozeta sistemului solar si spirala Caii Lactee, iar pe usa este inscriptia “de cand a fost in robie Ardealul” datand din 1661.

Dupa ce ghidul a deschis usa si am patruns in interiorul lacasului am putut vedea si pictura fragila din interior, din secolul XVIII, simbolizand scene din Noul si Vechiul Testament.

Acestea sunt doar o mica parte din simbolistica ce predomina in aceasta biserica cu o istorie enorma, toate acestea terminandu-se cu “masa mosilor”, locul unde satenii se infrateau timp de un an, pentru a se ajuta reciproc, un juramant adus in fata lui Dumnezeu. Traseul s-a incheiat cu o vizita la muzeul din apropierea bisericii, care este o copie fidela a unei case traditionale lapusnene, din urma cu sute de ani, fotografierea unei alte bisericute de lemn care se afla in aceeasi curte cu cea amintita pana acum, si aceasta avand peste 200 de ani vechime, urmand ca apoi sa il insotesc pe ghid la el acasa unde m-a primit cu o bogata masa traditionala.

Mai incarcat spiritual si simtind ca incep sa inteleg mai mult traditia incarcata de istorie a zonei, am continuat sa explorez si alte sate din zona, fiecare avand in mijlocul lor o biserica de lemn, nu la fel de importanta din punct de vedere arhitectural precum cea din Rogoz, dar totusi cu 200-300 de ani vechime fiecare dintre ele.

Daca doriti sa vedeti ceva cu adevarat deosebit, un exemplu de cum se traieste departe de civilizatie, va recomand sa vizitati Biserica de lemn din vechea vatra a satului Lapusul Romanesc, aflata pe valea Ruoaia, unde un grup de maicute si-a facut o mica gospodarie in jurul bisericii construite mai in zilele noastre.

Spre marea mea bucurie, a doua zi am avut ocazia sa particip la hramul uneia dintre biserici, Manastirea Rohita-Boiereni. Nu mi-a venit sa cred cum zeci de masini au mers aproximativ 7-8 km pe un drum forestier pentru a sarbatori acest eveniment. Slujba preotilor, copiii imbracati in haine populare si peisajul iti taie rasuflarea.

Pe final va mai prezint un peisaj de la poalele muntilor Tibles, surprins pe drumul dintre Tg. Lapus si Vima Mica, mai pe inserat.

Este adevarat ca Tara Lapusului nu este o zona in care sa vii in cautare de distractie sau adrenalina, dar poate fi o oaza de liniste atat sufleteasca cat si trupeasca, iar daca istoria si arhitectura in lemn nu va multumeste, puteti incerca si Rezervatia Naturala “Cheile Lapusului”, Pestera cu oase de la Poiana Botizii sau Necropola tumulara de la Lapusul Romanesc, datand din Epoca Bronzului. Plus ca Baia Mare este la doar 60 km…

Inainte de a incepe drumul de intoarcere mi-am pus aceeasi intrebare: ”De ce nu este mai cunoscuta aceasta regiune?”. Drumul de intoarcere mi-a reamintit din nou…