Se recunoaste cineva in cuvintele de mai jos?

Adaugat de la 29 Iun 2010

Nu va speriati; nu ma astept sa imi raspundeti sincer la intrebarea din titlu. 🙂

Nu e scris de mine; e primit pe e-mail. Si am considerat ca merita citit si de voi.

Noi astia care visam mii si mii de euro salariu, noi astia care ne-am mai dori 1.000 de euro in plus, noi astia care am terminat o facultate din 2000 incoace, noi astia care renuntam la facultate pentru job, noi astia licentiati, masterizati si doctorati pe banda rulanta, noi astia care lucram la o multinationala, noi astia care avem telefoane mai scumpe decat tot salariul parintilor – pe 2 luni, noi astia care nu mai avem timp in afara jobului, noi astia, corporatistii in devenire si in general, suntem toti o generatie de ratati.

Suntem ofticati din orice, suntem morocanosi, posaci si ne punem picaturi cand avem ochii rosii. Ne enerveaza cei care sunt la fel de suparati ca noi, ne enerveaza si cei diferiti. Injuram mult, dar suntem credinciosi. Salvam Rosia, Vama, natura si tot ce mai e de salvat printr-un mail sau o plimbare intr-un weekend cu masina pana acolo. Ne pasa de tot ce e „eco”, de viitorul copiilor si al omenirii, dar avem becuri aprinse non-stop si un motor de 2.0 litri la masina.

Lucram in nestire, visam promovari si un bonus la salariu, dormim putin, fumam, bem cafele si energizante de ne zapacim creierii, dam banii pe prostii, pe jucarii care sa ne dea inca putin timp, pe mese proaste in restaurante costisitoare, dar aproape de job. Ne cumparam masini mai scumpe decat ne-am putea permite doar pentru iluzia apartenentei la o clasa sociala creata artificial, ne imbracam cu haine idioate, incomode, care nici nu ne stau bine – la fel ca toti cei din jurul nostru.

Ne cumparam apartamente fara sa le vedem in nu-stiu-ce-complex ca-o-conserva la cativa kilometri de oras. Platim rate 50 de ani de acum incolo. Dormim putin, ne doare capul, ne tremura mainile, ne promitem ca vom avea mai mult timp pentru noi, ca vom face mai multa miscare, ca vom sta mai putin in fata calculatorului, ca vom merge intr-o zi pe jos.

Ne place jobul pe care il avem, corporatia e mama si tatal nostru, corporatia tine loc de familie, de prieteni, de iubiti, de amanti, de tot, ne da bani pentru tot ce vrem sa cumparam si asta e tot ce conteaza. Nu stim alte reguli in afara corporatiei, nu ne intereseaza altceva, nu vrem altceva. Ne simtim impliniti. Nu stim altceva in oras decat drumul spre job, inapoi spre pat si vreo 2 cluburi. Nu vizitam nimic decat in team building.

Pentru ce? Ca sa ajungem niste legume terminate la nici 40 de ani? Ca sa ne facem scrum inca inainte de a incepe sa ardem? Pentru a ajunge intr-un pod imaginat al unei ierarhii sociale?

Ce o sa raspunda copiii nostri, stiind ca toata viata nu am facut altceva decat sa ne gandim cum sa platim rate, cand vor fi intrebati ce suntem noi?

Niste ratati.

Despre mine:

Calatoriile sunt binecuvantarea mea si am reusit sa imi transform pasiunea in job. Sunt consultant in marketing turistic, dar imi place sa ma definesc ca antreprenor, sunt workaholic si bucuros ca am crescut de la zero, alaturi de echipa mea, agentia de Evenimente, PR si Marketing Travel Communication Romania, dar si Asociatia Travel Focus. Sunt implicat in mai multe organizatii nationale de promovare si dezvoltare a antreprenoriatului, am o diploma de licenta in Marketing (ASE Bucuresti), un masterat in Comunicare (SNSPA), un Executive MBA pe care l-am absolvit la WU Vienna University (2013-2015) si un curs de Global Strategy absolvit la Carlson School of Management (University of Minnesota, SUA). Revista Forbes m-a inclus in 2013 in topul “30 de tineri sub 30 de ani in Romania”, sunt mereu optimist si un prieten de cursa lunga – mai multe detalii despre mine gasiti aici.

33 de păreri la “Se recunoaste cineva in cuvintele de mai jos?

  1. Din fericire eu chiar nu ma recunosc :). Ce-i drept numai de curand mi-am schimbat mentalitatea, si am facut si exercitii ca sa nu mai imi iau hainele la moda, ci cele comode, sa nu mai vreau telefon ultimu` tip ca-i bun si ala de acum 2 ani, cat despre rate sper sa nu fiu nevoita sa apelez la ele. De salarii sunt inca destul de nemultumita dar pe ansamblu sunt fericita cu ce am.

  2. „Dormim putin, ne doare capul, ne tremura mainile, ne promitem ca vom avea mai mult timp pentru noi, ca vom face mai multa miscare, ca vom sta mai putin in fata calculatorului, ca vom merge intr-o zi pe jos.”

    In partea asta ma regasesc…in restul nu prea am cum,inca nu am terminat faculta si nici nu am un job,insa am prieteni,daca le mai pot spune asa,care s-au schimbat din dorinta de a avea mai mult,de a da bine in fata altora si asa mai departe…trist 🙁

  3. Optimist cu motor de 2 litri. Ce zici de 3.5 sau chiar de 5!!! Da umbli fara asigurare ca e scumpa!! Si te cauta de la primarie sa te execute ca nu ai platit impozitul!
    Ne „lipim” de o corporatie pentru ca NU AVEM CUM sa ne dezvoltam singuri! Visez zilnic cu ochii deschisi la o afacere din care SA TRAIESC nu sa ma imbogatesc, o mica afacere de familie , sa fac ceva sa-mi placa.Sa fac (culmea prostiei in tara asta) AGRICULTURA , sa MUNCESC, sa cistig, SA FIU FERICIT! Dar nu am voie.
    Merg „fericit” la lucru pentru ca iau niste bani buni, sa zicem, din care ramin cu…
    La naiba, de ce am citit oare articulul de mai sus…. 🙁 🙁 🙁

  4. In vremurile astea, adica de vreun an jumate incoace, mai degraba ne-am dori sa ne regasim in vorbele astea, cred.

  5. sincer ????? detest faptul ca m am nascut intr o generatie VULGARA!!!! are dreptate la partea aceasta! in jurul meu nu vad decat tineri care considera ca sunt COOL daca injura ,daca fumeaza,daca beau cafea si domnisoare care se cred super dive daca fac sex la 12-14 ani ! ma simt ca o intrusa in propria mea generatie! distractia omite bunul simt in conceptia multora!

  6. „Supararea cand imi vine/ Rup camasa de pe mine/ Rup camasa de pe mine…” (zic sa citez si autorul: Adi de la Valcea). Mda…Sarmanul Dionis!

  7. @ nytro3 – Crezi tu ca o rup. mai am trei, cu ce naiba ma mai imbrac dupa aceea???? :):)

  8. foarte adevarat, ma recunosc destul de bine, motor de 1,9, telefon scump odata, acu demodat, 2 joburi + un serviciu, nesomn, cafele, tutun 2,5 pachete, si tot restant la fisc si rate, copilului oricate jucarii ii iei, tot cu tine vrea sa se joace ca ti simte lipsa, nu am plecat intr-un concediu de 5 ani. Si pentru ce? Vb. celor de la parazitii parca: „afacerile legale te trimit in faliment”.
    Am colegi care vin de la serviciu, citesc ziarele, se duc in concedii….devin invidios. deci:
    cine i harnic si munceste are tot ce vrea…

  9. Deocamdata nu ma recunosc:)) Insa m-as recunoaste(conform dorintelor mele) in ratele alea pe apartament.
    Si ce-o sa zica copii nostrii ? O se ne invidieze. Pentru ca ei vor avea mai multe rate, mai multe corporatii „in town”, mai putin mancare de calitate, o tara mult mai instabila – daca se vor decide sa stea aici, ceea ce nici pentru mine nu pare o solutie.
    E trist insa asta e viitorul care ne asteapta.

  10. Nu ma regasesc pentru ca am o mentalitate „invechita”. Pentru mine familia si copiii sunt mai importanti decat cariera. Si ma simt bine asa.

  11. @Genoveva: Sa stii ca ai cea mai mare dreptate. Numai familia te mentine si te readuce de multe ori pe drumul cel bun. Poate ca departandu-te de ei poti realiza mult mai mult, financiar vorbind, insa ajungi sa pretuiesti aceste non valori.

  12. doar in anumite stari:
    noi astia care am terminat o facultate din 2000 incoace, noi astia licentiati, noi astia care nu mai avem timp in afara jobului, DAR nu ma simt ratat !
    Ne pasa de tot ce e “eco”,
    Lucram in nestire.
    Cam atat. in rest nu ma simt. N-am telefon scump si nici nu vorbesc mult la el. Daca e dupa mine, la cat vorbesc eu la telefon cred ca da faliment oranju. N-am masina 2.0 ci doar 1.2 ca sa fac economie. si ma simt foarte bine in ea.
    nu fac parte din nicio corporatie.
    NU SUNT UN RATAT !! ce ma bucur! gata, am spus-o si pe asta.

  13. Acum ceva timp mi-a fost propus un job unde trebuia sa muncesc 11 ore pe zi … si-am fost aprope sa-l accept.
    In rest sunt destul de departe ….
    Ies aprope in fiecare weekend in concediu :D, daca pot uneori si in timpul saptamanii.
    Apartament in „complexe” rezidentiale nu am si nici nu vreau; pentru moment stau cu parintii, iar locuinta mea va fi undeva mai „la tara”.
    Cunosc companii unde avansarile sunt doar in numele functiei astfel au ajuns la denumiri ale functiei cel putin ciudate gen: „problem solver” si „problem solver executive”.
    Telefon scum am pentru ca imi place tehnologia, dar in acelasi timp folosesc si un nokia 1100 pentru ca tine mult bateria.

    TU CAT DE MULT TE RECUNOSTI RAZVAN?

  14. Eu inca mai sper ca atunci cand voi lucra o voi face pentru ca imi place meseria mea si imi ofera satisfactii mult mai importante decat cele materiale. Mai sper si ca viata mea va fi frumoasa si plina de insemnatate pentru mine si pentru cei apropiati mie.

    Ramane sa recitesc textul acesta peste vreo 10 ani sa vad daca atunci bifez ceva 🙂

  15. Traim in secolul vitezei, am devenit capitalisti, democrati, europeni….toate acestea ne-au scos din carapacea in care am zacut pana in `89 si acum trebuie sa tinem pasul cu cei care sunt in democratie de sute de ani!Nu este usor dar, unii dintre noi chiar au reusit!

  16. Eu recunosc ca ma regasesc in mai multe. E si bine, e si rau. Cred

  17. Nu ma recunosc deloc! Realmente eu sunt din alta generatie, asteptand prima pensie. Am reinceput sa fac sport de nevoie, la recomandarea medicului… Articolul avertizeaza pe cei care au destul discernamant sa o ia mai domol, cu mai mult discernamant…

  18. Chiar este tragic de adevarat. Daca privim de la distanta, ne-am transformat in niste masinarii avide parca de rate si de corporatism. Inca nu am ajuns sa intrunesc toate „calitatile” necesare expuse, dar cred ca sunt pe drumul bun 🙁 Sper ca nu! Din pacate pe o ruda apropiata o regasesc in mare parte in acest articol.

  19. Nu, eu nu pot spune că mă recunosc în cuvintele de mai sus poate şi pentru faptul că nu sunt din generaţia dumneavoastră a celor care v-aţi născut mai târziu decât mine. Ceea ce vreau să spun însă este faptul că aici depinde de cum privim fiecare viaţa, cum am fost de fapt educaţi pentru viaţă, care este idealul pentru fiecare dintre noi, „a fi” sau „a avea”? Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, consider că educaţia pentru valorile autentice este baza fiinţei umane, altfel totul se năruie! Vă propun să ne uităm mai întâi în noi înşine, apoi în jur, să analizăm şi să tragem concluziile!?

  20. Ne cautam fericirea, zi de zi, in colivii puse una peste alta, ca niste turnuri, pe care arhitectii le-au numit blocuri, ramase azi chiar si fara balcoane… caci le-am pus geamuri si le-am transformat in depozite de lucruri vechi…Tanjim, zi de zi, dupa un petec de verdeata si dupa o gura de aer proaspat. Sunt tot mai rare. Stam la cozi, ca pe vremuri, ca sa le obtinem, atata doar ca s-a mutat randul: din fata magazinului, pe soseaua ce ne duce inafara orasului. Nu stam la coada pe o naveta de sticle de lapte, ca tata, ci in masina; nu ne impingem si nu strigam la cei ce intra in fata, ci apasam pe claxon si aruncam cuvinte nechibzuite, din pacate, de prea multe ori. Copiii nostri se bucura, parca, mai putin de plimbarea de Bulevardul Cetatii sau pe aleile unui parc, chiar daca parcul e mai colorat decat in copilaria noastra, are mai multe leagane si topogane. Ei cauta un strop de relaxare tot intre peretii de la etajul 10, in fata unui calculator sau a unui televizor ce le aduce pe sticla monstri, roboti, paianjeni mecanici si mult mai rar un print sau un ursulet. La gradinita carnavalul a fost o intalnire asteptata intre Superman si o printesa sau intre Spiderman si Scufita rosie. Toate aceste schimbari destul de bruste le percep eu, azi, din postura de parinte si ma simt oarecum vinovata pentru ceea ce se intampla cu lumea din jurul meu. De aceea am incercat sa le ofer celor doi prichindei, prêt de 3 saptamani, un crampei din copilaria mea. I-am dus la tara, la bunici, le-am facut doua leagane legate cu sfori de crengile unui mar mai zdravan, le-am confectionat un cort din paturi agatate in pari de lemn, i-am dus pe deal si am trecut Moldova pe o punte suspendata…Am facut undite din bote de alun si am cules fragi, pe care i-am insirat pe paie. Am gatit mai mult afara, la foc, si nu le-am cumparat niciodata cipsuri. Trei saptamani fara calculator si fara DVD-uri, fara interdictia de a alerga dintr-o camera in alta (nu ne mai bate nimeni in calorifer), fara liftul care se blocheaza si fara sunetul infernal al alarmelor de masini sau al ambulantelor care risipesc linistea fiecarei nopti. Au dormit mai mult, mai linistiti si…chiar mi s-a parut ca au mai crescut putin. Le-a placut foarte mult si mi-as dori sa le pot oferi cat mai des astfel de vacante, sa le ofer, practic, sansa de a avea amintiri. Din pacate ne intoarcem in “citadela”, la stress-ul cotidian, in praf si in zgomot de masini, in colivia noastra suspendata undeva…prea aproape de fumul combinatului…

  21. Salutare,
    Din nefericire, si eu ma recunosc in cateva fraze;

    – Noi astia care am terminat o facultate din 2000 incoace, noi astia doctorati pe banda rulanta … ne punem picaturi cand avem ochii rosii.
    Lucram in nestire, pe mese proaste in restaurante costisitoare, dar aproape de job. Ne place jobul pe care il avem, corporatia e mama si tatal nostru, corporatia tine loc de familie, de prieteni, de iubiti, de tot, ne da bani pentru tot ce vrem sa cumparam si asta e tot ce conteaza.
    Dormim putin, ne doare capul, ne tremura mainile, ne promitem ca vom face mai multa miscare, ca vom sta mai putin in fata calculatorului.-

    E tristul adevar din societatea de azi, care afecteaza in special tinerii…priviti mai jos;

    http://stirileprotv.ro/video/romania-te-iubesc-tineri-bursieri-asteptam-un-loc-de-munca/60422152

  22. Ceea ce ti-am scris mai sus nu e ceva nou. E ceva ce am asternut intr-o seara pe pagina unui alt blog, ca o „reactie” la un articol asemanator cu ceea ce ai postat si tu. E trist, dar adevarat. E realitatea cruda pe care o traim zi de zi. Daca nu ne regasim pe primul rand, dar nici pe al doilea, sigur pana la sfarsitul articolului ceva ne prinde, mai ales daca suntem copiii sfarsitului de secol XX si tinerii sec XXI. Mie nu-mi vine sa zambesc. Deloc.

  23. Imperator si Jurnal de calator: lucrez intr-o multinationala. atat. probabil cei care s-ar regasi in text mai mult, oricum nu au timp nici macar sa citeasca textul.

  24. Cred ca fiecare se regaseste intr-o mai mica sau mai mare masura in ipostazele relatate din text..Fiecare avem rate, visam sa atingem niste standarde sociale facand sacrificii diverse ( sacrificandu-ne de fapt tot pe noi ) si incercand sa parem adesea ceea ce credem noi ca vor altii sa fim..Norocul meu, este ca nu ma compar cu nimeni, nu sunt invidioasa pe aparente desarte…dar totusi fac parte din aceasta generatie care se „arde” prea repede…

  25. ar fi bine daca am foar niste ratati
    dar vom fi muritori de foame si sinucigasi
    abia a inceput caderea libera

  26. eu una nu prea ma regasesc……normal k as vrea sa am mai multe dar akm asta e …ma multumesc cu ce am 🙂

  27. Intr-o oarecare masura, acest portret este destul de veridic. Nu e vorba de mine, personal, dar recunosc destul de multe persoane din anturajul meu.
    De ce se intampla toate acestea? In primul rand pentru ca suntem idioti, de aia. Credem si promovam niste valori idioate, de aia.
    Voi scrie pe blogul meu despre asta, si voi preciza si ce e de facut … nu stiu cand voi face asta, dar vreau sa o fac.

  28. Cred ca fiecare dintre noi se regaseste in acea scrisoare .Fiecare insa cu proportia lui . Unele lucruri la prima vedere par negative , dar se pot transforma in lucruri pozitive .

    Totul depinde de punctul de vedere.

  29. eu inca nu am terminat facultatea dar sincer cred ca toti ar trebui sa recunoastem ca ne regasim printre aceste randuri chiar daca nu in totalitate…..asta e realitatea si ar trebui sa recunoastem ceea ce se intampla si sa incercam sa luam masuri sa ne schimbam

  30. E! pai asta ne-a dus in gaura „W” ca asa e graficul recesiunii sau „L” pe la noi prin tara! De aceea vom sta in „baza de jos „-” (al literei bineinteles!) multi ani sa compensam putin „jaful” din viata de club, pipera, viata trasa de multi cai putere! cu bani negri ce poate sa iasa – pe termen scurt chiar! – saracie, nonvalori, involutie!
    Detest acest mod de viata explicat in amanunt in email-ul primit – si cred sincer ca pe tine, Razvan, te-a „uluit” daca l-ai scos „la comentat” – acum o sa vezi impactul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la newsletter

Nr. abonati RSS & Newsletter

Michelin

Copyright

Materialele postate pe acest site imi apartin in totalitate sau apartin colaboratorilor mei si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei. La sfarsitul fiecarei preluari de text trebuie sa existe un link catre acest blog.
Positive SSL on a transparent background