Ma bucur ca nu ti-ai trait adolescenta in comunism pentru ca era foarte frustant sa stai la cozi ore intregi, sa ramai pe intuneric noaptea, sa primesti pana si apa cu program….intr-adevar, acum ne putem exprima liber si putem calatori fara vize.De aceea nu-i inteleg pe oamenii care, in 2009 – dupa 20 de ani voteaza cu comunistii(care nici macar nu au bunul simt sa recunoasca infrangerea)!

Fiind varsnic, am trait toate etapele negre ale perioadei de dinainte de 1989 (pionier, utecist, membru de partid in vremea cand eram scolar, elev, profesor): etapa prosovietica in care serbarile incepeau cu Imnul de Stat al Uniunii Sovietice iar Tricolorul de Ciprian Porumbescu era interzis, etapa nationalist comunista a lui Ceausescu cu toate cele cunoscute si traite de generatia mea .
Ascultand posturile de radio Europa Libera, Vocea Americii si Radio Londra (BBC), inainte de 1989 eram informat cu evenimentele internationale si cu cele interne ( de la Timisoara) . Am urmarit aproape nonstop ” revolutia” in direct, interfata pentru manipulare, pentru cei multi.
De atunci, schimbarile sunt lente : in stil original specific romanesc.
Se putea si mai mult, dar nu avem ce face, ne multumim de nevoie cu ce s-a facut. Cred ca generatia tanara ar trebui sa fie constientizata cu masura despre ce a fost.

Cred ca acesta este cel mai frumos articol pe care l-am citit vreodata, ever. E plin de substanta si de trairi pozitive, de intelegere si de speranta. e cel mai frumos articol din tot ce am citit eu pan acum si ma face sa imi doresc sa trec peste toate si sa sper in sansa Romaniei
te felicit din tot sufletul si iti doresc sarbatori fericite alaturi de familia ta care a prins comunismul si ororile sale!

as putea sa iti stric buna dispozitie spunand ca nici acum nu suntem liberi. Si acum ne sunt ascultate telefoanele. Mai mult, comunismul nu a disparut atunci, decat ca forma de organizare, insa principiile s-au pastrat inca 4 mandate (Iti aduc aminte doar de mineriada ’90).
Securisti sunt si acum, se cheama SRI si lucreaza in acelasi stil. E drept, nu mai esti acuzat pentru ca il faci pe Geoana sau pe Basescu intr-un fel sau altul.
Ce sa zic, haide sa nu iti stric buna dispozitie si sa putem cumva toti umarul la o noua mentalitate romaneasca.

Am trait acele timpuri, aveam deja o virsta la care sa „simt” „binefacerile” comunismului. La 20 de ani, in decembrie anul acesta era sa readucem la putere comunistii! Saracii eroi, s-ar fi intors in mormint! Imi aduc aminte ca , din ” foamea” care o aveam de tot ce auzisem doar ca au cei „de afara” strigam in zilele revolutiei „sa coste oricit dar sa gasim orice in magazine” . Ei bine, acum gasim orice dar… ne uitam degeaba la ele si parca e mai rau ca atunci cind numai ne inchipuiam cum ar putea fi . Am inceput bine si am continuat prost. Am strigat, la apelul tovarasului Iliescu, NOI NU SINTEM TOVARASI si i-am speriat pe moment. Dar si-au revenit repede si ne-au indrumat, incet , incet pe drumul care era deja pregatit pentru noi.Daca nu ar fi aparut Liberalii, Taranistii si alte partide de opozitie (care ulterior , dupa moartea sau retragere adevaratilor lideri au dat si ei de gustul „ciolanului” , parasindu-ne pe noi, muritorii de rind) , l-am fi voatat pe Iliescu la nesfirsit crezindu-l Mesia, salavatorul tarii de comunism. Au incercat sa ne „linisteasca ” cu minerii dar eram „scapati” din lesa aurita pe desupra dar captusita din greu cu rosu pe dinauntru.Am considerat tot ce era ramas din comunism gresit. Unii s-au folosit acest lucru pentru a fura TOT , in numele democratiei. Am cerut pamintul inapoi sa…nu-l lucram, sa stea paraginit sau sa il vindem ca in loc de griu si porumb sa creasca pe el…case. Abia asteptam sa ni se retrocedeze padurea sa o taiem si sa o vindem sa ne luam BMW si sa fim cei mai tari din sat! Facem facultatea la stat INVATIND din greu ca sa ne angajam mai apoi la un patron cu diploma luata prin corespondenta de la Spiru Haret pe bani lui tata (daca o are si pe aia) care ne umileaste cu 1000 de lei pe luna. Ne dam toti mari crestini care nu ne-am putut arata credinta in comunism , juram pe Biblie si ne facem 1000 de cruci in timp ce , in gind, ne injuram de mame si de Dumnezeu. Dupa toate astea ne miram ca saracii batrini vad speranta in Geoana (citeste Iliescu) care le flutura rosu prin fata ochilor, culoare care le aduce aminte doar ca aveau un loc de munca, o casa , un salar decent si ii face sa uite de cozile la lapte , piine , carne, oua, pe scurt la toate, de cartelele de piine fara care NU PRIMEAI PIINE, de ratiile de zahar, unt, de 20 litri benzina pe luna, de FRIG in case si pene de curent, de teama de a glumi sa nu se interpreteze ca imediat erai „convocat” la o „discutie” cu ofiterul de securitate. Nu mai vor libertate , nu mai vor democratie, vor ILUZIA de bine data de „cea mai avansata societate din lume”. DUREROS la 20 de ani de la Revolutie! Domnu Brucan , ati zis 20 de ani , dar nu ne-ati zis de cind sa incepem sa numaram…..

Luni , dupa alegeri, eram seara la statia de metrou Piata Victoriei, citeam ziarul gratuit de seara si imi asteptam prietena. Se apropie de mine un domn, pensionar si isi cere scuze ca ma deranjaza. Vrea sa stie cine a iesit presedinte. Cand aude ca a fost ales Traian Basescu fata i se insenineaza. Imi spune o poveste desprinsa, parca, din filmul lui Mungiu Amintiri din epoca de aur, numai ca lipsea partea amuzanta. Imi spune ca fiul lui nu ar mai terbui sa traiasca asa ceva.
Apoi imi povesteste cum a hotarat cu cine voteaza: „M-am dus la fiul meu si l-am intrebat: <>”. Considera ca atat timp cat se crede ca e de datoria celor tineri sa salveze tara asta, ei trebuie sa aleaga cine ii conduce.

Daca ar fi iesit dinou Iliescu eu consider ca ar fi fost o mare ofensa la adresa celor care au fost in strada in decembrie 89.

am citit articolul acesta cu mult interes ! un articol scris frumos despre adevar !eu aveam atunci vreo 4 ani in perioada revolutiei si tot ce mi amintesc este ca stateam cu fratii mei (cel mai mare 9 ani)singuri in casa noaptea.Mama era internata in spital si a auzit la radio ca securistii intra pe oameni in case si ii bat (zvonuri absurde) si a fugit din spital atunci noaptea sa ajunga la noi acasa .Tatal meu era cadru militar si era plecat la comisariatul din Deva pentru al apara de acei „betivi”care incercau sa intre in interior.La noi in Deva nu se poate numi revolutie(lucru povestit de tatal meu care a luat parte la evenimentele din acele zile)A primit ordin direct de la Bucuresti sa nu se traga in populatie.Si atunci daca eu va spun sigur ca nu armata a tras in populatie …atunci cine ? Scopul revolutiei a fost unul nobil insa a avut si ceva putred…un interes ascuns….ILIESCU???De aceea PSD istii ma dezgusta.De aceea ma dezgusta miile de persoane care detin certificat de revolutionar…si n au facut nimic pentru tara aceasta ca sa il merite !Tot respectul meu pentru acele persoane care au iesit in strada pentru un scop nobil …nu au iesit beti din crasme si ei pe strazi sau manati de interes politic …ci pentru libertate!De aceea cred ca populatia care a iesit pe strazi in acele zile poate fi impartita in trei categorii : securisti,betivi care habar n aveau ce fac…..si adevaratii revolutionari care aveau un scop nobil….libertatea noastra ….sincer….nu sunt de loc multumita unde am ajuns in urma Revolutiei…….ne au condus niste securisti…….

Am citit si articolul, am citit si comentariile celorlalti. Cert este ca am prins si eu suficient din comunism (n.1976). Sunt multi care il regreta, pentru ca le dadea acea senzatie de minima siguranta materiala (le asigura un acoperis deasupra capului si un loc de munca), dar parerea mea este ca acestia sunt dintre cei slabi, care fac frecvent pelerinaje la „mormintele” tovarasilor de zilele lor de nastere si nu numai. Ciuda mi-e insa ca revolutia romana, cum ii zici tu, ne-a fost din start confiscata de noii domni. Iar 20 de ani, prevazuti de Brucan, s-au dovedit insuficienti pentru a depasi o tranzitie de-a dreptul traumatizanta!

Aveam 10 ani. Revolutia m-a „surprins” intr-o librarie, rasfoiam o carte cand cativa tineri au intrat si au inceput sa rupa si sa arunce cartile scandand: „Libertate!…!” Daca libertatea inseamna degradarea valorilor atunci prefer comunismul, mi-am zis atunci. Si cu parere de rau constat ca putini dintre noi si-au asumat libertatea, ca si mai putini au inteles cum s-o foloseasca in interesul lor ca pana la urma libertatea e in multe situatii doar teoretica.

Au trecut 20 de ani de la… 1989, aveam 21 de ani…exact cat are fiul meu acum. Imi amintesc ca un prieten de familie ma facea lasa ca nu merg la televiziune sau la universitate. Eu tremuram in casa, de frica de data asta, cu copilul in brate; prin fata blocului treceau tancuri si din cand in cand se auzeau focuri de arma… am plans zile in sir. De frica! De frica pentru copilul meu! Cu sufletul curpins de o frica coplesitoare pentru ca nu stiam ce avea sa se intample, ma jucam cu copilul meu in continuare. Era dreptul lui la o viata linistita, la joaca. El nu trebuia sa stie nimic din ce chinuia sufletul meu… Dupa ce adormea plangeam disperata… de data asta pentru copii care mureau..la televiziune…la universitate…
M-au coplesit amintirile si emotiile acelor vremuri asa ca am sa ma opresc aici, multumind lui Dumnezeu ca nu am fost eu in locul acelor mame… suna egoist dar cand e vorba de copilul tau… nimic nu mai conteaza!
Pentru ce au murit copii aia?

eu aveam 20 de ani in 1989 si am scris aici – http://www.dollo.ro/2009/12/revolutia-auzita-de-pe-buda/- cum am trait in acele zile. Cred ca azi comunismul si-a pierdut din semnificatie pentru cei care-l rostesc sau clameaza. Si mai cred ca multe din lucrurile care se petreceau atunci continua sa ne manipuleze si azi, chiar daca aparent traim intr-o democratie. Suntem niste generatii experiment, din pacate, indiferent cati ani aveam atunci, iar cele care vin dupa noi sunt condamnate sa fie educate si maipulate de aceste generatii pervertite.

sa inteleg ca ati votat toti cei de aici cu basescu?

Eu eram in clasa aVI-a. Era iarna in Bucovina. Nu prea stiam eu ce se intampla de fapt, dar imi aduc aminte ca n-am mai mers la scoala. Stateam numai in casa. Tricotam impreuna cu mama…stiu, o vestuta pentru fratiorul meu, in dungi, din resturi de lana de la bunica. Se adunasera cativa vecini ce nu aveau televizor sa vada la noi ce se intampla la Timisoara. Veneau cate unul si plecau tot asa. Ii auzeam cum se sfatuiau care si cand sa vina, ca sa nu le creeze probleme alor mei. Copiii vecinilor erau veniti din capitala sa-si petreaca Sarbatorile la munte. Si-au facut bagajele si au plecat imediat. Sosoteau ai nostri ca vor sa fuga in strainatate. Si asa a fost. In ianuarie rau deja in Germania. Am aflat mult mai tarziu ca cerusera azil politic. Ce-mi amintesc eu din perioada „ceausista”? Ca ma trimitea mama la oras sa cumpar paine inca de prin clasa a II-a, cu trenul sau cu masina de ocazie. Ma luau soferii ca le era mila…abia caram cate doua sau trei sacose pline si uneori se lasa noaptea. Dar nu-si facea mama multe griji pentru ca nu se auzea de rapiri de copii sau alte prostii…pedofilie si tot felul de atrocitati, de nu-ti vine sa-i lasi din ochi pe astia mici dincolo de usa. Mai stiu ca stateam la cozi lungi pentru fructe sau carne: mama la o coada, eu la alta, tata la cealalta si tot asa. Imi vine sa zambesc acum, dar am plans de zeci de ori dupa iepurii pe care ai mei ii dadeau „la cota” pentru faina de grau sau malai. Cu toate acestea am avut o copilarie frumoasa si fara prea multe neajunsuri, iar acesta e meritul parintilor. Daca eu voi reusi sa le ofer copiilor mei mai mult e si meritul celor care au avut curajul de a iesi in strada intr-un decembrie 1989. A adus multa libertate aceasta revolutie, dar poate ca nu ne-a adus doar schimbari in bine. Gresit interpretata si mai cu seama gresit pusa in practica, democratia a transformat o tara linistita intr-una nesigura, instabila din unele puncte de vedere si cu vagi perspective pe termen lung. Ma intreb azi, dupa 20 de ani: Romania, incotro?????

În primul rând, vreau să te felicit pentru acest articol!
În 1989 aveam 21 de ani – dar nu simţeam că îi am. Mai repede mă simt acum de 21 decât atunci. Viaţa de atunci îmi părea monotonă – grija statului ca cozi devenise stresul numărul unu al vieţii. Singura bucurie era să citesc. Recunosc, am citit mult. Era unul dintre avantajele lipsei programului TV şi al altor moduri de distracţie. Nu regret acea perioadă – nici măcar în visele urâte nu aş vrea să le retrăiesc!

Dolo ai mare dreptate! Noapteaiguanei probabil de aceea ma simt de 20 de ani…
Sunt multe de spus despre acele vremuri, multe dintre ele triste, rele, dureroase. Imi pare rau si pentru vremurile de astazi, ar fi putut fi mai bine, ma asteptam sa fie mai bine.
Indiferent cum am numi societatea in care traim si in democratie si in comunism interesele anumitor grupuri sunt deasupra tuturor, puterea si banii calca in picioare tot si lasa in urma mizerie si durere.

Interesat articolul, insa ma surprind comentariile. La 20 de ani de la Revolutie inca evocam ororile sistemului, de cele mai multe ori exagerandu-le vizibil. Am prins si eu destul de mult din acei ani, si nu ma plang. Asta a fost, cu bune si cu rele. Spuneam si eu bancuri politice ca alti copii, si nu m-a chemat la militie sa ma interogheze. Faceam bisnitza la scoala cu chestii luate de la talcioc de la Orsova si nu am infundat beciurile. Mancam paine goala, dar eram multumit. Pe 22/23 decembrie era sa mor impuscat, am scapat, spre deosebire de altii mai putin norocosi. M-am bucurat ca toti ceilalti ca l-au impuscat pe Ceausescu, acum mi-e rusine.

Schimbarile de dupa 1990, indiferent ca in bine sau in rau, nu se datoreaza numai regimului comunist/post/neo-comunist sau cum vreti sa-i ziceti. Toti am contribuit la a ne face viata grea atatia ani la rand. In mod periodic gasim cate un suspect de serviciu, ba Iliescu, ba Constantinescu, ba Basescu, sau cine o mai fi. Insa sa dam dovada de spirit civic, de sacrificiu, de abnegatzie, samd, oha! Singurul gest de glorie pe care putem sa ni-l asumam ca natie in ultimele secole este Revolutia din decembrie 1989, in rest, cam ceatza…

Noi, romanii, niciodata nu suntem multumiti cu nimic. Nu putem sa ne adaptam vremurilor sau locurilor. Vorbesc de romanii „adevarati”. Mai sunt diverse combinatzii cu nemtzi, unguri, poate si altele, care au reusit sa faca pace cu vremurile si-si vad de treaba. Restul sunt ocupati cu fotbalul si politica…

In incheiere vreau sa mentionez doar ca pe vremea comunistilor (haideti, dati cu huo) m-am distrat extraordinar in taberele si excursiile pe care sistemul comunist le organiza, iar dupa revolutie…. pauza! Si as mai face o mentiune, care, zic eu, intareste exagerarile de dupa 20 de ani (a se vedea cum intra securitatea in casa peste tine sa te bata ca spuneai vrute si nevrute, sau alte asemenea chestiuni abracadabrante):

Un reporter occidental il intreba pe Ceausescu, prin 1989:
– Am auzit ca in Romania e frig in case. Cum comentati?
– Da, dar n-a murit nimeni din cauza asta.
– Am auzit ca nu e nici mancare.
– Da, dar nici din asta n-a murit nimeni.
– Dar cu cianura ati incercat?

Razvan, poate tie ti se pare off-topic acest subiect, dar mie imi pare ca are o mare legatura cu ceea ce am devenit azi.
Nu pot sa spun ca regret acea perioada, nici nu mi-o amintesc prea bine. La cei 9 ani pe care-i aveam atunci, cat puteam sa inteleg si sa gandesc singura? Toate amintirile de atunci sunt invariabil in tonuri cenusii, mi-ar fi placut sa fie altfel, dar nu stiam cum, nu aveam termen de comparatie cu o altfel de viata.

Sunt o fire destul de rationala si am ajuns la concluzia ca mai trebuie sa asteptam vreo 50 de ani pentru ca adevarul despre Revolutie sa fie rostit, asa cum se intampla cu toate evenimentele importante: nu se spune adevarul despre ele decat dupa ce dispare generatia implicata direct.

Regret in schimb ca am devenit o masa de oameni fara suflet, ne domina egoismul si ura si ne lepadam atat de usor de cei care nu ne sunt de folos in atingerea scopurilor. Cred ca am fost coplesiti de aceasta Libertate oferita cu pretul continuitatii in sfera puterii a unei clase politice execrabile. Si mai cred ca avem puterea de a schimba ceva, dar sistemul e atat de putred incat va trece mult pana sa se vada rezultatele. Ne-am condamnat singuri la o viata in tranzitie cand ne-am vandut onestitatea, verticalitatea si constiinta pentru beneficii efemere.

Noi sa fim sanatosi, ca motive sa ne-mbolnavim sunt destule 🙁

Chiar asa. Nici eu nu mai citesc…decat on line, din pacate si mi-e rusine sa o spun cu voce tare. Singurele carti pe care le deschid sunt cele de specialitate si chiar si pe acelea incerc sa le inlocuiesc cu informatii scurte, concise si la obiect de pe net.

Cred ca e cel mai fain comentariu. Felicitari! Sunt de acord cu tine cand vine vorba de excursii si tabere (eu am fost comandanta de unitate, deci am fost si pe la forumuri pionieresti, care erau spuma fata de o tabara obisnuita), nici eu n-am rabdat de foame, dar am simtit si partea grea, pentru ca parintii nu aveau posibiliatti materiale deosebite. Cu toate acestea si-au ridicat o casa mare din salarii, mergeau la distractii saptamanal si spun ei ca o duceau mai bine decat acum din multe puncte de vedere. Asa o fi?

Mi-ar fi placut sa-ti vad si mimica in momentul cand ai scris intrebarea, pentru ca nu-i vad nuanta.

Am punctat 17 din cele enumerate, dar m-am distrat de numa’.