RĂZVAN PASCU

Diverse · 3 min lectură

Bancile nu vor sa dea sau oamenii nu vor sa ia?

De Răzvan Pascu

Toata lumea vorbeste in ziua de astazi despre faptul ca bancile nu mai dau credite. Toti se intreaba cum reusesc bancile comerciale sa anunte profituri atat de bune pentru primul trimestru si cum de isi permit sa mai tina atatia oameni angajati, daca tot nu fac nimic.  Raspunsurile sunt simple si le voi lua pe rand.

Am prieteni care lucreaza in mai multe banci din Romania si de la ei stiu ca exista intr-adevar, pe de o parte, reticenta sucursalelor bancare de a mai oferi credite oricui, asa cum se intampla pana prin toamna trecuta. Sunt si regulile BNR ceva mai stricte decat anul trecut iar fisa fiscala se dovedeste a fi o adevarata corvoada, mai ales ca nu ti se ia in calcul nici o marire de salariu fata de anul trecut. Asta in fericitul si neobisnuitul caz in care ti-a crescut salariul anul acesta. Iar daca ti-a crescut salariul, cu mici exceptii in privat, putem considera din start ca lucrezi la stat. 🙂

Pe langa reticenta bancilor, asadar, de a acorda credite bancare, exista in primul rand o teama a oamenilor de a contracta acele credite. Criza financiara si mai ales criza reflectata in mass media a sporit atentia oamenilor fata de lumea financiara si a facut ca in cateva luni in Romania sa se vorbeasca mai multe subiecte economice decat s-au vorbit adunat din ’90 incoace. Toata lumea a inceput sa realizeze ca un credit bancar il iei pe o perioada lunga de timp doar daca ai nevoie cu adevarat de banii aceia si, de preferat, daca ai in ce sa ii investesti, nu sa ii consumi. Televizorul mai poate astepta pana sa fie inlocuit cu o plasma de 90″ (care oricum era prea mare pentru sufrageria de 4*5 mp), iar concediul de vara asta merge si la un hotel decent pe malul marii in Romania decat la super-ultra-mega-all-inclusive in Antalya. Romanii (si nu numai) au inceput sa constientizeze ca a te imprumuta bazandu-te pe speranta ca salariul iti va creste la anul este o prostie prea mare si ca nu pot duce in spate neajunsul de a nu fi super economisti. In plus, au inceput sa mai asculte de sfaturi primite de la oameni care au demonstrat ca se pricep, precum Isarescu. Asadar, prima dilema este elucidata: asa cum banuiam, prietenii mei imi confirma ca bancile nu mai dau credite nu pentru ca s-au facut ele foarte rele, ci pentru ca nici romanii nu mai vor bani imprumutati. Dovada o reprezinta si reclamele la credite care au inceput din nou sa apara in media, plus efervescenta de oferte din partea bancilor pentru Programul Prima Casa, semn ca ele ar vrea sa dea bani, numai sa aiba cui.

In ceea ce priveste profitul pe care bancile l-au facut in primul trimestru, acesta cred ca este unul conjunctural si ca trebuie privit rezultatul la finalul anului. Bancile au facut profituri mari in primul trimestru si pentru ca au imprumutat la dobanzi foarte bune Statul Roman pentru ca acestuia ii lipseau cu desavarsire lichiditatile (si sufera in continuare de aceeasi problema).

Masura anuntata ieri de Stat, de a acorda firmelor afectate de criza o amanare de plata a impozitelor de 6 luni de zile pare laudabila. Numai ca mi se pare o masura cu dus si intors. Pai Domnule Stat, din ce vei mai plati dumneata salariile si pensiile (ca de investitii nu se mai pune problema)? Aaaaa, stai ca uitasem: din banii de la FMI.  Ok. Dar hai sa iti dau o idee: daca ai fi obligat in continuare firmele sa iti plateasca impozitele, dar pentru o perioada de 6-12 luni ai fi micsorat aceste impozite si ai fi venit cu garantii pentru acordarea de credite si micului intreprinzator care are o afacere din care traieste toata familia lui (ma refer la credite pentru capital de lucru, nu imobiliare sau de consum).

Oare nu era mai bine? …

P.S. Si ca sa raspund la intrebarea din titlu, cred ca amandoua. Dar de ceva vreme, cred ca mai degraba a doua parte este motivul.

Razvan Pascu

Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine