Despre medicul Raed Arafat, asa cum il cunosc eu…

Desi acesta este un blog personal, nu obisnuiesc sa scriu altceva decat articole de travel si business. Acum situatia actuala parca o cere totusi, iar ceea ce s-a intamplat in ultimele zile e altceva decat Romania pasnica pe care o stiu eu.

L-am cunoscut pe medicul Raed Arafat acum 5-6 ani, pe vremea cand eram student. Castigasem atunci o bursa oferita de compania farmaceutica Ozone si am mers pentru cateva zile la Cota 1400 sa cunosc oameni deosebiti care sa ne vorbeasca si sa ne ofere repere. Unul dintre acestia era Raed Arafat care a stat alaturi de noi o jumatate de zi, povestindu-ne cat de greu i-a fost sa porneasca SMURD-ul si peste cate obstacole a trebuit sa treaca.  Am ramas uimit cat de des ii suna telefonul si cum dirija totul prin telefon: „Trimite masina la Deva”, „Suna-ma si tine-ma la curent”, „Daca e nevoie, trimitem elicopterul”. Il stiam de mult timp de la TV, il admiram deja foarte mult si in ziua aceea admiratia fata de acest om mi-a crescut la maxim. Am schimbat cateva vorbe atunci si numere de telefon.

Mai tarziu, dupa 2-3 ani, mi-am facut blog si am considerat ca domnul doctor Arafat este un personaj care trebuie neaparat sa aiba un articol pe blogul meu. L-am contactat si l-am rugat sa imi ofere un interviu pentru aceasta rubrica. Nu a stat niciun pic pe ganduri, m-a invitat imediat la biroul sau de la Ministerul Sanatatii, o cladire mare, urata si rece. Am stat vreo 2 ore de vorba, timp in care ii suna telefonul continuu. Isi cerea scuze, insa imi dadeam seama ca erau probleme importante. A fost o placere enorma sa vorbesc din nou cu domnul doctor, sa imi povesteasca despre viata sa in Romania si despre tot binele pe care l-a facut aici. Totul cu multa modestie. Interviul il puteti citi aici si aici.

Vreau insa sa va povestesc ceva ce nu am vrut sa scriu pana acum. Acum un an de zile ma suna o colega de serviciu, foarte suparata, sambata seara pe la ora 9, spunandu-mi ca tatal sau este in spital la Drobeta in stare grava si ca medicii de acolo nu vor sa il transfere la Craiova sau Bucuresti pana dimineata. M-a rugat sa il sun pe domnul doctor Arafat sa intervina. L-am sunat, mi-a cerut numele pacientului si mi-a zis sa revin in 10 minute. In jumatate de ora pacientul era in salvare, a fost transferat la Craiova, toata noaptea i-au facut analize, la 5 dimineata i-au descoperit sange in burta si l-au operat. A fost salvat. Cel mai sigur ii datoreaza viata medicului Raed Arafat si telefonului pe care acesta l-a dat. Arafat a sunat pur si simplu la spital sa intrebe care este starea pacientului, nimic altceva, insa oamenii de acolo s-au simtit in sfarsit sa faca ce trebuiau sa faca de la inceput: sa isi recunoasca neputinta, sa nu mai astepte pana dimineata si sa faca transferul pacientului intr-un spital mai mare si cu medici mai competenti.  

De atunci Raed Arafat este eroul meu.

Si probabil ca nimic nu ma va schimba, cu atat mai mult liderii politici. La fel ca si pentru multi altii, si pentru mine cuvantul lui Arafat este aproape lege. Daca el spune ca proiectul de lege a sanatatii nu este bun, atunci asa este, nici nu vreau sa ma gandesc la altceva. Ca mine, probabil mai sunt multi, inclusiv dintre cei care zilele acestea au fost in Piata Universitatii din Bucuresti sau in alte orase satui de ceea ce se intampla prost in Romania. Ii inteleg pe oamenii care au iesit pasnic sa isi manifeste nemultumirea si, sincer, sunt de-acord cu ei.

Am fost duminica seara (15 ianuarie 2012) in Piata Universitatii, printre cei care manifestau. Erau multi tineri, majoritatea pareau ca vin direct de pe stadion, dar si multi politisti sau jandarmi in civil – ii recunosti destul de usor prin multime. Erau insa si multi oameni absolut civilizati care doar strigau sau afisau diferite anunturi. Oameni in varsta sau oameni de varsta medie, linistiti si probabil epuizati de o lupta inegala.

Iata si o filmare de duminica seara din Piata Universitatii; atentie la minutul 1 cand trece o salvare SMURD si oamenii se opresc din huiduieli si incep sa aplaude.

Mai tarziu lucrurile au degenerat, iar ce s-a intamplat la Piata Unirii a fost apogeul. Probabil ca ati vazut la TV, nici nu vreau sa mai intru in detalii. Aceia, in opinia mea, nu sunt romani adevarati, sunt doar niste mascarici, niste huligani, care daca astazi arunca cu pietre in jandarmi nevinovati, maine nu s-ar da in laturi sa faca lucruri mult mai urate.

Cunosc mult prea multi oameni de calitate in tara asta, lucrez si vorbesc cu ei in fiecare zi, astfel incat pot spune foarte clar ca Romania nu este a huliganilor de duminica seara, ci a oamenilor de calitate. Oameni de calitate pe care ii rog sa ramana la fel.

Imagini de la protestele de la Universitate, duminica 15 ianuarie 2012