Tanzania este una dintre tarile mele preferate si ma intorc aici de fiecare data, de ani de zile, cu aceeasi nerabdare si curiozitate. Imi plac oamenii, imi plac locurile, imi plac povestile pe care le stiu, imi place ceea ce simt aici si imi place cand vad fericirea turistilor nostri. Cand imi place ceva, as putea vorbi ore intregi, iar Tanzania imi place mult.

Lake Manyara

Primul parc national pe care l-am vizitat anul acesta a fost Lake Manyara, ce se intinde pe 330 km patrati, pe un teren arid in timpul sezonului uscat. Aici am fost intampinati de o turma de elefanti, ce au trecut foarte, foarte aproape de jeep-urile noastre, astfel ca soferul ne-a rugat sa facem liniste pentru a evita orice pericol. Cu greu am reusit sa ne stapanim entuziasmul… asta dupa ce primul animal pe care turistii nostri l-au intalnit in safari a fost un leopard, destul de greu de gasit de obicei.  

.

Ngorongoro

A doua zi de safari a insemnat intalnirea cu Regele Leu. Am petrecut toata ziua in cel mai frumos parc national pe care eu l-am vazut pana acum, si anume craterul vulcanului Ngorongoro, unde am coborat practic de pe coama vulcanului si am intrat chiar in imensa caldera vulcanica. Datorita pamantului amestecat cu lava vulcanica a rezultat aici o vegetatie si un ecosistem unice in lume, fiind si locul cu cele mai multe animale pe km², gazduind in permanenta aproximativ 25.000 de animale mari. Asadar, cu cine credeti ca faceam selfie-uri de dimineata, daca nu cu mult-doritul Rege al Savanei?!

.

Arealul de Conservare Ngorongoro face parte din patrimoniul UNESCO, iar craterul vulcanului explorat de noi cu zambete uriase s-a format acum circa 1,5 milioane de ani. S-ar parea ca acesta are o adancime de 610 m, iar baza se intinde pe circa 275 km², fiind ca un fel de „cusca naturala” pentru animalele ce traiesc aici, intrucat acestea nu pot migra in alte parti, iar lacul din centrul rezervatiei este principalul lor punct de intalnire. Cele 26 de mii de hectare ale parcului sunt si casa pentru masaai, acest trib celebru despre care s-au scris nenumarate carti, localnicii imbracati in hainele rosu cu albastru fiind o adevarata atractie pentru turisti. Desi traditional masaaii poarta „paturile” acestea rosii de care mentionam, in prezent ii poti surprinde in orice culoare, dar de obicei una stridenta pentru a tine animalele salbatice la distanta.

.

Vizita la tribul de masaai

Am fost si in vizita la un trib de Masaai. Una dintre cele mai „incarcate“ si emotionante experiente din calatoriile mele de grup in Tanzania este in mod cert o vizita intr-un sat de masaai. Le spun dinainte turistilor ca nu vor fi neaparat 2 ore frumoase, ci mai degraba educative, o experienta inedita, 2 ore grele din punct de vedere emotional, de multe ori se lasa cu lacrimi, insa o vizita la un trib de masaai este o experienta obligatorie pentru orice calator pasionat, care vrea sa inteleaga mai bine cultura locala din Tanzania si nu doar sa bifeze niste locuri turistice.

.

Nu ramai uimit de vreun peisaj de vis, nu poti spune ca a fost frumos, dar dupa ce petreci doar cateva zeci de minute aici, iti dai seama (inca o data) cat esti de bogat si de norocos chiar si in cele mai neplacute zile. Calatoriile nu sunt mereu roz, nu se rezuma doar la peisaje feerice si povesti frumoase, iar eu imi doresc ca turistii mei sa aiba parte de experiente complexe, deosebite, unice, de care sa isi aminteasca peste ani de zile. Desigur, este foarte important sa faci toate aceste vizite cu mintea si sufletul deschise; chiar daca nu esti de-acord cu ceea ce se intampla sau ceea ce vezi, trebuie sa accepti ca aceasta este cultura locala si nu o poti schimba, doar accepta. Lumea asta este frumoasa tocmai pentru ca oamenii sunt atat de diferiti.

.

In Tanzania sunt 126 de triburi diferite, iar Masaaii sunt doar unul dintre aceste triburi. Nu sunt nici cel mai mare trib, insa sunt un trib care inca isi pastreaza traditiile, plus ca au devenit cunoscuti datorita cartii scrise de o elvetianca ce a trait aici, “Indragostita de un Masaai”, carte care a fost si scenariu pentru filmul cu acelasi nume. Stabilita in Kenya si Tanzania, populatia masaai traieste inca in mare parte asa cum obisnuiau strabunii ei cu sute de ani in urma. In timpul secolului XIX dominau aproape intreaga vale, fiind recunoscuti ca razboinici nemilosi, care isi doborau dusmanii cu sulite foarte ascutite – acestea sunt de patru feluri – nandi, esuru, ngotot si icengi – si abia in momentul in care un tanar devine oficial razboinic va avea dreptul sa poarte asupra lui aceste arme, sa isi poarte parul in cozi lungi, vopsite adesea in rosu. Masaaii sunt numiti si „pradatori alfa”, fiind probabil cei mai curajosi, duri, neinfricati si totodata generosi razboinici ai Continentului African.

.

Protejati de zeul Engai, despre care acestia spun ca este si detinatorul de drept al vitelor de pretutindeni (exista si aici o legenda tare interesanta), masaaii sunt in prezent o populatie semi-nomada, celebra pentru portul de culoare rosie, infasurat in jurul corpului, pentru siluetele viguroase si zvelte, impodobirea mainilor si picioarelor cu coliere si bratari colorate si ritualul de a bea sange de la animale (uneori amestecat cu lapte).

.

Locuiesc in niste colibe de forma circulara construite din chirpici, dispuse intr-un cerc mare, pentru a proteja un kraal interior, locul unde dorm noaptea vitele. Intregul sat este de obicei imprejmuit cu un gard construit din ramuri spinoase, menit sa ii apere de lei si hiene, singurele animale fata de care acestia au cultivat de-a lungul vremii o oarecare ura, uciderea animalelor, de altfel, displacandu-le profund masaailor, considerand-o o ocupatie a celor lasi. Apropo de asta, in satul pe care l-am vizitat chiar era un adolescent fara degete – l-am intrebat ce a patit si mi-a spus ca a fost atacat de un leu care l-a muscat si i-a distrus 9 dintre cele 10 degete de la maini.

Dieta lor este bazata pe lapte si sange proaspat si crud de vita. Consuma si carne de vita sau de capra, insa nu legume, nu fructe, nu peste. Sangele crud si simplu se bea doar la ocazii speciale si inteleg ca este foarte bogat in proteine si vitamine, fiind foarte bun pentru sistemul imunitar. Rareori vitele sunt sacrificate pentru carne (consuma mai degraba carne de capra), fiind mijloc de subzistenta pentru acesti razboinici, iar cand totusi vor decide sa renunte la o vita, ii folosesc toate partile – coarnele sunt folosite pentru a tine in ele lichide, din piele isi fac de obicei incaltaminte si haine sau franghii, iar din oase si copite fac ornamente. Toti banii pe care ii aduna de la turisti ii folosesc ca sa isi aduca apa in bidoane mari si ca sa cumpere alte noi vite.

.

Un masaai este demn de admirat numai daca are o cireada cat mai numeroasa, dar si cat mai multi copii si neveste, cele din urma ocupand un loc neinsemnat in cadrul tribului. Spre exemplu, ele nu au voie sa manance in acelasi loc cu barbatii, nu pot interveni in deciziile familiei, printre singurele lor “meniri” si indatoriri fiind mentinerea curateniei, aducerea de apa si lemne de foc, mulsul vacilor sau prepararea cinei. De exemplu, in satul in care am fost noi erau 120 de oameni, toti parte din aceeasi familie. Seful de trib avea 81 de ani, avea 14 neveste si 60 de copii. O parte dintre copii erau si ei casatoriti, de exemplu unul dintre baietii sai era cel care ne-a primit pe noi, vorbea bine limba engleza, avea 28 de ani, era casatorit si avea si el un copil.

.

Casatoriile sunt aranjate, fetele sunt maritate, in general, cu barbati mai in varsta, iar ginerele trebuie sa plateasca pentru mireasa in… ati ghicit, vite. O nevasta costa intre 10 si 20 de vite. De altfel, barbatii pot sa aiba mai multe sotii, dar si sotia mai multi barbati, daca sotul este de acord. S-ar parea chiar ca o femeie nu e considerata doar nevasta sotului, ci a tuturor barbatilor de aceeasi varsta cu el din sat.

Nici a fi copil nu este lucru usor in triburile de masaai, mai ales pentru baieti, acestia fiind trimisi singuri sa pasca vitele inca de cand invata sa mearga si sunt totodata testati periodic de membrii tribului, prin batai dure. Atat fetele, cat si baietii sunt circumcisi, trec prin tot felul de ritualuri initiatice, societatea fiind una profund traditionala, bazata pe coduri de legi aspre, nescrise, care acopera mare parte din aspectele comportamentele ale unei fiinte umane.

.

Vazand ca suntem impresionati, unul dintre soferii de pe masinile de safari mi-a zis ca si el provine dintr-un trib de masaai si ca pana la 4 ani a locuit in acelasi tip de colibe. A plecat insa la scoala pentru ca l-a vazut pe tatal sau ca era ghid de turism si i s-a parut fascinanta meseria. A spus ca incearca sa isi convinga familia sa renunte si ei la aceasta viata, dar nu reuseste. Era fericit ca a reusit sa le plateasca pentru forarea unui put de apa in sat. L-am intrebat daca oamenii nu sunt tristi ca o duc asa de rau si a inceput sa rada, mi-a spus ca aceasta este viata lor si ei se simt exact cum ne simtim noi, nu au niciun complex cu privire la viata lor si nici nu se simt din lumea a treia.

Ar mai fi sute de informatii si curiozitati legate de masaai, s-au scris nenumarate articole si carti, s-au spus povesti, s-au filmat documentare, dar nimic din toate acestea nu poate egala cu ceea ce simti cand ajungi intr-un sat de masaai din zona vulcanului Ngorongoro, acolo unde sunt cele mai multe. Sunt mandru de turistii mei care au venit incarcati de cadouri, in special carti de colorat, creioane, caiete, si nu multe dulciuri (care ar putea sa le strice si mai tare dintii).

.

Cazarile din Parcul Nationale din Tanzania

In ceea ce priveste hotelulurile unde suntem cazati, am mai spus-o in nenumarate randuri ca este un punct foarte important pentru mine si imi doresc ca turistii mei sa aiba parte de cele mai bune servicii si experiente unice. 

Hotelurile pe care le avem in Tanzania sunt chiar in parcurile nationale, si nu in afara parcurilor, astfel ca in fiecare zi scutim cel putin o ora pe sens, pentru ca noi intalnim animale chiar si la ferestre sau la piscina uneori, nu trebuie sa depunem prea mult efort. Seara sau dimineata devreme cand inca nu s-a luminat afara, nu plecam spre casutele raspandite prin complex fara un ranger inarmat (macar cu o sulita) cu noi, pentru ca aceste lodge-uri nu au garduri si orice animal poate deveni oaspete alaturi de noi. E o experienta unica. Imi plac resorturile care sunt in mijlocul naturii, care iti ofera tot ce ai nevoie si beneficiezi de facilitatile unui hotel de 4-5 stele, chiar in mijlocul naturii. Seara, de obicei, sunt diverse spectacole tinute de masaai. Toata lumea iti face toate placerile, toata lumea iti zambeste, toata lumea se straduieste sa te faca sa te simti cat mai bine. Si, cel mai important, pentru turistii lor si dorintele acestora nu exista cuvantul “Nu”.

.

Hotelurile din Tanzania apartin celebrului lant Serena, votat in 2012 cel mai bun lant de hoteluri. Si sunt unul dintre motivele pentru care ma intorc cu entuziasm de fiecare data in Tanzania. Primul dintre lodge-uri este in mijlocul parcului national Serengeti, la aproximativ 1,5 ore de mers de la intrarea in parc, astfel ca experienta este una cat se poate de autentica. „Camerele” sunt de fapt niste mici casute, varianta de lux a manyattelor in care locuiesc masaii, raspandite intr-o gradina ale carei alei sunt luminate cu ajutorul unor lampi sub forma de globuri care imita globul pamantesc. Piscina este pozitionata in cel mai inalt punct, iar de pe sezlong ai o priveliste de vis asupra „Campiei Nesfarsite” – Serengeti, iar din cand in cand caprioarele te acompaniaza la plaja, pentru ca vin sa bea apa din piscina.

Tot din categoria peisaje care iti taie rasuflarea este si celalalt lodge Serena, de data aceasta amplasat chiar pe coama vulcanului Ngorongoro, la o altitudine de 2300 metri, astfel ca putem admira toata Aria de Conservare chiar din varful patului, toate camerele fiind pozitionate strategic, cu vedere spre zona in care noi facusem toata ziua safari si care este plina, plina de animale, aici gasindu-se cea mai mare concentratie de animale si pasari dintre toate parcurile si rezervatiile in care am mers pana acum. Daca vremea tine cu noi, la rasarit se poate face o alta serie de poze idilice. Am auzit de la turisti de atatea ori “wow” sau “mi-ar placea sa stau mai mult aici, e superb”, incat sunt convins ca este alegerea ideala de cazare in zona.

.

Anul viitor voi repeta experienta in iunie si noiembrie si te invit si pe tine. Am scris despre calatoria de grup din Tanzania din luna iunie 2020 aici, iar la cea din noiembrie 2020 inca lucram. Voi publica informatii de indata ce toate detaliile vor fi puse la punct.

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!