excursii-razvan-pascu

Charlie Ottley este una dintre figurile centrale ale postului de televiziune Travel Channel si un calator neobosit. Povesteste oamenilor din lumea intreaga despre experientele sale de calatorie si reuseste sa scoata ce este mai interesant din fiecare destinatie. A realizat materiale extinse despre Marea Britanie, Spania, Peru, Chile, Mexic, Africa de Sud, Scotia si Grecia si este realizatorul seriei de filme de promovare a Romaniei, Wild Carpathia, poate cel mai bun proiect de promovare a turismului romanesc din ultimii ani.

Iata in continuare un interviu cu Charlie despre planurile sale de viitor in ceea ce priveste Romania si despre oportunitatile fantastice pe care natura, oamenii si vremurile ni le-au lasat si pe care ar fi indicat nu doar sa le pastram si sa le protejam, dar si sa le promovam si exploatam.

Ai venit de atatea ori in Romania, putem spune ca esti de-al locului?

Charlie Ottley: Exact, nici eu nu mai stiu de cate ori am venit aici. Momentan imi caut o casa in apropierea Muntilor Fagaras, intr-un sat traditional, intact, nealterat de turism prost facut, o casa cat mai aproape de munte si de padure. Nu ma voi muta cu totul aici, insa voi veni cat pot de des, iar in restul timpului o voi inchiria doritorilor.

In fiecare tara in care ai filmat ai si cumparat cate o casa?

Charlie Ottley: Nu! Nicidecum. Mi-a placut mult Peru, insa este mult prea departe, nimeni nu m-ar fi vizitat. Romania mi-a placut foarte mult, este si aproape de Marea Britanie, asadar da, sigur imi voi lua o casa aici. Sunt unul dintre putinii britanici care au ales sa se mute in Romania, mai ales acum, cand britanicii sunt asa de porniti impotriva romanilor.

Dintre atatea locuri frumoase, de ce ai ales tocmai Romania pentru a filma o serie de documentare?

Charlie Ottley: Acum cativa ani, Paul Lister, fondatorul The European Nature Trust si un bun prieten, m-a adus in Romania pentru a vedea cat de extraordinara este. Inca mai este! Initial, am zis da, pot face un documentar de travel, doar asta fac de 12 ani, insa voi incerca sa atrag atentia si asupra pericolului defrisarilor iresponsabile si asupra distrugerii satelor. Cand am inceput sa lucrez la acest film, romanii mi-au salutat initiativa si m-au sustinut constant sa prezint partile frumoase ale acestei tari, dar si starea alarmanta in care se afla unele zone. Ideea initiala s-a transformat intr-o trilogie, in care am pus accentul pe frumusetea Romaniei, apoi pe pericolele care o pot distruge si, in ultima parte, pe solutii.

La ce fel de pericole te referi?

Charlie Ottley: Cred ca, pentru zonele rurale, turismul ar putea deveni o sursa importanta de venit, daca ariile ar fi ocrotite si daca oamenii ar inceta sa-si ridice case ridicol de mari, din ciment, in zone protejate. Adica asa cum se intampla in acest moment in Maramures, unde casele din lemn sunt daramate si inlocuite de vile din ciment, absolut oribile, care strica farmecul si specificul zonei. Satele traditionale, singurele care pot atrage turisti, pur si simplu dispar. Asa ceva s-a intamplat si in Anglia. Eu sunt norocos, locuiesc intr-un sat perfect conservat, intr-o casa veche de 600 de ani, care a costat o gramada de bani. Ca sa pot face o modificare in casa a trebuit sa trec printr-un lung si costisitor proces de aprobari, doar ca sa pot avea bucatarie si baie corespunzatoare. In apropierea acestui sat se afla un oras, cu case moderne, unde-ti poti cumpara o locuinta destul de ieftin. Casele din sat insa sunt foarte scumpe tocmai pentru ca sunt intacte, traditionale, bine conservate, iar zona intreaga are un farmec aparte. Asa ceva ar trebui sa se intample si in Romania, in zonele traditionale sa nu poti construi case decat respectand arhitectura traditionala, tocmai pentru a le pastra frumoase. Si atunci oamenii vor veni sa le vada si sa stea in ele. Mostenirea traditionala nu este ceva de care trebuie sa-ti fie rusine, nu este nici primitiva, nici ciudata. O casa traditionala poate fi modernizata, poti avea zeci de canale prin satelit, baie in casa si incalzire prin pardoseala. Toata lumea are dreptul sa se bucure de facilitatile modernizarii, dar asta nu inseamna sa distrugi ceea ce ai mai bun, mostenirea culturala si istorica. Este important sa ai ceea ce este mai bun din trecut impreuna cu ceea ce este mai bun din prezent, asa cum spune in documentar si Alteta Sa Printul Charles.

Vor fi singurele tale filme despre Romania?

Charlie Ottley: Nu. Intentionez sa fac un film despre vanatul ilegal al ursilor din Romania. Ursii sunt o emblema a Romaniei, ar trebui protejati, in schimb sunt agresati, iar habitatul lor distrus. Au acelasi drept ca si noi sa existe aici. Si, mai ales, vreau sa fac un film despre defrisarile ilegale, in care sa subliniez cat sunt de periculoase, asa cum am facut si in Wild Carpathia. Este o problema grava cu care Romania se confrunta in acest moment, sute de hectare de paduri sunt taiate zilnic. In acest ritm, padurile vor disparea cu totul. Trebuie aratate astfel de situatii, daca nu se discuta despre ele, vor continua.

Interviul a fost realizat de Andra Sprȃnceană si Teodora Duţu, organizatorii HipTrip Travel Film Festival, un proiect al Fundatiei OVI, sustinut de platforma de rezervari online Vivolis.ro si cu partener Travel Communication Romania.

2 comentarii

  1. 04.06.2014 la 11:21

    Seria de filme este cu adevarat cel mai important proiect de promovare al Romaniei pe plan turistic, cu mult peste orice au incercat vreodata ministerele si autoritatile nationale…si totul a venit de la strainii care au descoperit ceva ce noi luam drept banal. Il admir pe Charlie pentru modul in care a prezentat locurile frumoase din Romania, dar si ce se poate intampla daca nu avem grija de ele…

  2. 04.06.2014 la 13:05

    Minunate documentare si asta fara eforturi financiare asa cum s-au facut in alte guvernari trecute cu zeci de milioane de euro ,multumiri acestui tinar si de ce nu printului mostenitor al coroanei engleze

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!