RĂZVAN PASCU

Sfaturi utile · 4 min lectură

Marturiile unui medic roman rezident in Franta (6)

De Răzvan Pascu

Continuam astazi impresiile scrise de Florin Conghilete, medic rezident roman, stabilit in Franta.

Intr-un weekend din lunile trecute am preferat sa dau o frumoasa garda de duminica pe un congres medical international, ce a avut loc la Tours, pe Valea Loarei si asta, atat pentru formarea continua ce trebuie sa o urmez, cat si pentru a calatori putin, a descoperi si alte regiuni ale Frantei.

Stim cu totii ca fiecare regiune a acestei tari este « altfel », incepand de la gastronomie, pana la « ofertele » turistice pe care ne lasa sa le descoperim pe toate perioada anului. Daca, poate, un congres medical nu este cel mai interesant lucru pentru cei ce nu sunt implicati in acest domeniu, sunt sigur ca, ceva « sfaturi » turistice pot fi de ajutor.

Punctand doar putin, ideea acestui congres pot zice ca a gravitat in jurului prezentei Ministrului Sanatatii si Securitatii Sociale, doamna Marisol Touraine. Si-a dorit dinadins sa ajunga in mijlocul rezidentilor, se pare, pentru a ne transmite, din nou, repetand si calcand pe aceleasi cai ca si precedesorii ei, sa alegem si alte regiuni spre a practica, altele decat cele ce momentan, inca mai au numarul necesar de medici. Bineinteles, facea referire la Paris, Marseille, Bordeaux, Strasbourg, toate departamentele ce contin Alpii si Pirineii, ce sunt « vizate » de multi dintre noi, fiecare dorindu-si o cariera intr-un oras mare, sau la poalele muntilor. Restul Frantei, momentan, este desertificata sau semi-desertificata medical, ceea ce pe doamna Ministru, o ingrijoreaza si, astfel, a creat un plan pentru reorientarea medicilor si spre alte departamente. Viabil sau nu, acest plan isi face loc printre noi, cu multe promisiuni si proiecte atragatoare, parand a fi o solutie, insa in acelasi timp, doar o optiune, pentru ca libertatea de instalare a cadrelor medicale, nu poate fi interzisa, ci doar propusa sau sugestionata.

Una dintre regiunile afectate de lipsa medicilor, dar si a personalului paramedical, pare a fi si Region Centre, cu « capitala » la Tours, acest oras ce ne-a primit cu bratele deschise si oferte de viitoare proiecte ce uneori, parca, surad ele insele.

Dar de ce Region Centre este refuzata ? De ce aceasta parte a Vaii Loarei, nu este dorita ? Am incercat sa privesc putin prin ochiul turistului acest departament si nu am gasit nici un inconvenient.

Impartita in 6 departamente (Cher, Eure-et-Loir, Indre, Indre-et-Loire, Loir-et-Cher, Loiret), si avand ca orase-drapel Tours, Orleans si Chartres, regiunea regrupreaza peste 100 de castele, fie renascentiste sau castele-fortificatii, palate si domenii viticole, deschise publicului larg.

Inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO, Valea Loarei se intinde pe o lungime de aproximativ 200 km, ceea ce face din calatoria turistului iubitor de natura si istorie, un adevarat periplu avand de ales fie sa faca « la pas » castel cu castel, fie sa se stabileasca intr-unul din orasele aflate pe « cursul » Loarei, Orleans, Blois, Tours sau Angers, iar de acolo sa porneasca excursii de o zi spre fiecare castel in parte.

Chiar daca in weekendul petrecut pe aceste pamanturi nu am avut ocazia sa vizitez niciunul din aceste castele, voi reveni cat mai curand posibil pentru a putea face un tur al regiunii.

Accesul este facil, chiar daca la o prima vedere, pare putin mai complicat. Region Centre este deservita aerian de Aeroportul International Tours, cu zboruri regulate avand destinatii ca Londra, Manchester, Dublin, Porto, Marseille, Ajaccio sau chiar Marrakech. Aeroporturi de talie mai mare, aflate in apropiere sunt cele de la Poitiers, Angers, Nantes, dar bineinteles si Paris-CDG sau Paris-Orly ce se afla la doar 1 ora si jumatate, prin legaturi reguliere cu TGV.

Accesul feroviar se face prin reteaua TGV-LGV cu orase precum Paris sau Bordeaux, sau prin reteaua de Intercites cu localitati precum Dijon, Lyon, Caen, Nantes, Angers.

Zona este foarte bine deservita rutier, fiind traversata de autostrazile ce leaga Parisul de Bordeaux (A10), Lyon (A6), Clermont-Ferrand (A71), Rennes sau Nantes (A11). Aici se mai adauga si alte trei autostrazi « regionale » ce conecteaza Orleans, Tours, Le Mans, Angers si Rouen. Un birou Eurolines se afla chiar in centrul orasului Tours, avand curse regulate cu Vestul si Sudul Frantei.

Noi, cei care am sosit de la Nancy, am facut cei 500 de kilometri, in 5 ore, pe autostrada, platind un modic 40 de euro pentru distanta parcursa, taxa de autostrada.

Si ca tot ne-am reintors la frumosul Tours, oras de talie medie, odata ajunsi am fost cazati la un « clasic » hotel Ibis, parca predestinat intalnirilor si congreselor, renumit pentru capacitatea de cazare ce o detine. Daca as sta sa ma gandesc ce mi-a placut in acest oras, e greu de zis, e orasul tipic al Frantei centrale, orasul calm si linistit ce te readuce printre « cotidienii » cetateni ai lumii moderne. Oras satelit al intregii Vai a Loarei straluceste prin binecunoscuta Catedrala (foto) Saint-Gatien, construita incepand cu anul 1170, podul Pont Wilson, cel mai vechi pod din Tours, ce traverseaza Loara, asa numitul « pod de piatra » si Castelul ce dateaza inca din secolul XI, denumit simplu si intuitiv « Château de Tours ».

Palatul Primariei, parcurile Tours-ului, falezele Loarei, strazile inguste din centrul orasului sau chiar Basilica Saint-Martin sunt locuri ce asteapta sa fie vazute inainte de a pleca in cautarea cavalerilor din castelele mult mai cunoscute, ce tin steagul sus pentru Franta, in « lupta » pentru turisti.

Daca timpul nu mi-a permis sa ma desfasor mai mult in scurta-mi incursiune, am sa las cele cateva fotografii pe care am reusit sa le fac sa isi spuna povestea si ii invit pe cei ce cunosc mai bine regiunea sa isi scrie istorisirile.

Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine