Lucian Avadani este unul dintre cititorii mei care atunci cand se intoarce dintr-o calatorie mai interesanta ma intreaba daca poate sa impartaseasca cu voi impresiile sale. Asa ca ii multumesc cu aceasta ocazie in numele vostru. Iar dupa ce in saptamanile trecute ne-a scris impresii din Maroc (2 articole: Marrakech, Zagora, Ait Benhaddou, Essaouira), acum veti putea citi mai jos al treilea articol si ultimul despre o tara pe care eu nu am vizitat-o inca si care ma incanta foarte tare.
Enjoy!
Daca in prima parte am povestit aventurile avute la sosirea in Marrakech, iar in a doua am calcat pe urmele lui Jmmy Hendrix pe coasta Atlanticului, in ultima parte dezvelim intalnirea cu albastrul de Chefcheouen si istoria tumultoasa din spatele orasului Imperial Fez. Dupa o calatorie de aproximativ 9 ore prin noaptea marocana cu un autocar simpatic, iata-ma ajuns in Fez, sau Fes, dupa anotimp. M-am cazat la un Riad cool (Riad Verus), tipul traditional de locuinta marocana, dupa care am trecut la re-imersiunea culturala.
Orasul, al 2-lea ca marime din Maroc dupa…va las sa ghiciti, este fosta capitala a tarii si unul dintre cele 4 Imperiale (alaturi de Marrakech, Meknes si Rabat).
Fondat fara surle si trambite la sfarsitul secolului al VIII-lea, este casa a peste 1 milion de locuitori, iar Medina sa este plasata la loc de cinste in patrimoniul Unesco.
L-am gasit mai putin turistic decat celelalte orase vizitate, dar cu ai sai locuitori la fel de amabili in a-ti usura greutatea portofelului prin dulcea lor ospitalitate comerciala. Bineinteles, inainte de a-mi regla pasii prin Medina, am mai finalizat/creat niste actiuni digitale pentru ca, inainte vine business iar dupa, pleasure.
Dar, a urmat un “dupa” cu ore intregi in care am strabatut medina si souk-urile (pietele), am jalonat printre magarusi, caruturi si alte mijloace originale de transport locale, am savurat mirodenii si m-am lansat in tocmeli de prima speta. Prima oprire mai serioasa a fost pe la Moscheea Kairaouine, care este si cea mai veche universitate din lume dar, nefiind musulman n-am putut sa o vizitez si in interior. Resemnat religios fiind, am continuat calatoria si mi-am testat limitele olfactive la urmatorul punct de interes local, anume tabacariile din Fez. Poate, cele mai faimoase din Maroc, te intampina cu o varietate de culori si mirosuri specifice indescriptibile. Totusi, pentru a-ti face experienta cat mai placuta, ghizii locali te ajuta, oferindu-ti frunze de menta cu care sa-ti reimprospatezi sinusurile. Parfumat, m-am intors in mecca comerciala din souk-uri si am poposit la un alt interesant punct de interes – Muzeul Nejarinne de arta in lemn. E un must de vizitat, unde o sa va infiltrati regresiv intr-o mare de istorie mestesugareasca de mare calitate.
Dupa o seara invaluita in specialitati locale, a sosit o noua zi de work si explorare, cu o dupa-amiaza si seara dedicate, la o prima strigare, Medersei Bou Inania. Aceasta este o noua marturie a maiestriei si afinitatii pe care o au berberii in lucrul cu lemnul. Am continuat cu o vizita la Muzeul Dar Batha, fost palat de secol XIX-lea, unde am hranit veleitatile artistice cu diverse carpete, broderii, antichitati, sculpturi dar si cu plimbari prin frumoasa gradina interioara. Din nou, un must see daca aveti o latura artistica care v-o cere. A urmat o vizita in zona Muzeului de Arme, unde am avut parte de o interesanta panorama asupra orasului, sub bataia stropilor unei ploi primavaratice ce tocmai se pornise. Am incheiat ziua cu o alergare prin gradinile Jnan Sibil, dupa care am purces spre a admira poarta Bab Boujeloud, de la intrarea in medina. A doua zi, dis de dimineata, m-am urcat intr-un taxi alaturi de un alt calator, un Australian care haladuia prin Europa de peste 1 an. Astfel, prin traficul nebun am pornit spre autogara unde, in stitlul devenit brand personal, am prins o conexiune aproape last minute spre Chefchaouen.
Dupa ceva mai mult de 4 ore de serpentinaj, am arrivat in oraselul de munte. Aici, odata pasind pe caldaram, am fost intampinati de cativa localnici binevoitori care au incercat sa ne ofere, cu ospitalitate, painea si sarea lor de bun venit. Adica, ceva care, in functie de caz, ofera black-out si alte stari euforice. Am uitat sa va spun, tocmai ajunsesem in capitala neoficiala a Hasis-ului, printre altele. Refuzand cu politete painea si sarea, am sosit la hotel unde, am facut jonctiunea cu un amic din Hong Kong care, m-a provocat la escaladarea unui mic varf local. Cum Yes a fost primul cuvant care mi-a venit, am pornit in hexpeditie. Inarmati cu putina apa, camera si ceva rontaieli ne-am catarat pe unul dintre versantii ce fac parte din muntii Rif. Nu mai retin exact numele versantului, dar imi aduc aminte ca acolo a fost unul dintre cele mai frumoase momente traite. De ce? Sa va explic.
In ziua respectiva se anuntasera ploi serioase iar noi tocmai ne catarasem pe unul dintre versanti. Am urcat aproape 3 ore si totul a decurs excelent, desi oboseala a inceput sa ma incerce, dupa atatea drumuri strabatute in ultimele zile. Odata ajuns sus, m-am asezat pe o ochioasa stanca si am stat minute bune admirand natura, am simtit adierea usoara a vantului si razele placute ale soarelui care tocmai se aratase de dupa nori. Intr-un cuvant, am meditat acolo. A fost extraordinar. La maxim 5 minute dupa ce m-am ridicat si am inceput coborarea, a inceput ploaia, care ne-a cam udat. Dar a meritat din plin.
In urmatoarele 2 zile am bagat work si am strabatut in lung si-n lat frumoasa medina ale carei ziduri si case sunt de un albastru incredibil, ramas mostenire de la populatia evreiasca din trecut. Orasul ce dateaza din 1461, s-a pozitionat de-a lungul istoriei ca o mica fortareata ce a pendulat intre confruntarile cu portughezii si spaniolii. Cei din urma au si cucerit orasul, returnandu-l patriei mama la 1956, odata cu independenta Marocului.
Am lasat aceasta frumoasa oaza vorbitoare de spaniola si plina de fosti sau actuali hippy-oti (nu hipsteri) si am pornit-o razant dimineata spre Tangier, de unde aveam programata o trecere cu Ferryboat-ul peste Gibraltar.
Ceea ce s-a si intamplat, doar ca nu tocmai cum mi-am dorit. Asta pentru ca, acesta a avut o intarziere de aproape 4 ore, ceea ce a insemnat pierderea autocarului din portul de sosire Algeciras, spre Malaga. Iata-ma la orele 00.00 de noapte singur si fara vreun plan care sa ma duca in Malaga, care se afla la doar doua ore. Dar, cum magia functioneaza de fiecare data, la nici 10 minute dupa ce am spus Hola vamesilor, cineva ridica o mana in noapte, eu ridic una, o voce ma intreaba in Spaniola daca Malaga, eu zic ca Si si off I go. Astfel, m-am imbarcat intr-o masina a unui domn care, ciudat sau nu, mergea si el spre orasul lui Picasso. Pe drum a mai luat o familie de marocani care au coborat la jumatatea drumului, pentru ca domnul respectiv, era si el marocan. Din vorba-n vorba am aflat ca fusese DJ intr-un mare club din Marrakech, mi-a zis de multii nemti si englezi care isi construiesc case pe Costa del Sol, despre socialistii care domnesc sudul Spaniei si alte de-ale locului. Pe la 2 jumatate am ajuns in Malaga, unde am gustat putintel din savoarea Europei. Ma intorsesem oarecum acasa, pe batranul continent. Dupa cum bine ati remarcat anterior, orasul cu peste 1 milion de locuitori este locul de unde si-a tras seva Picasso. Drept urmare, scurta vizita de aici s-a concentrat pe muzeul cu acelasi nume si multa relaxare prin munca. Aveam nevoie, pentru ca ultimele 72 de ore fusesera un mic montagne-russe existential. Dar, unul placut care a demonstrat din nou, un lucru important: Everything will be okay in the end. If it’s not okay, it’s not the end.
Va multumesc!
Impresionante povesti, tulburatoare imagini, aceste imagini sunt aproape identice in orice stat musulman…
Interesante locuri.
Vorba reclamei. „Verdele ala… imi scoate ochii. In evidenta doamna! Vedeti cum pica lumina…”.
Asa si eu, albastrul ala.. imi scoate ochii. Pacat ca nu ii am albastri :). Foarte foarte fain. Place.
@Andreea – Multumesc frumos! E un albastru inegalabil, poate de aceeasi talie cu Albastrul de Voronet :).
@Rizica, @gorea – Multumesc mult. Intr-adevar, lumea arabica este fascinanta si plina de contraste. Pana la urma, fiecare loc si popor are farmecul sau. Particularitatile sunt cele care ne fac diferiti si, de cele mai multe ori, unici.
Asa cititori vreau si eu! Sa-ti traiasca! 🙂
BUNA,
AR FI DRAGUT DACA NE-AI IMPARTASI SI CEVA PRETURI DE ACUTALITATE: CAM CAT E UN DRUM ALGECIRAS-TANGER DUS INTORS:d MS
Algeciras – Tangier – dus, in jur de 20-25 EUR, dus-intors, intre 40-60 EUR.
Depinde de ce fel de ferry iei – mai rapid (jumatate de ora) sau ceva mai lent (1-1,5 ore). Dar, trebuie sa tii cont si de eventuala intarziere (de care eu nu stiam atunci).
Plecam intr-o excursie in Maroc intre 2-11 iunie 2016.Pentru mine este in premiera cu avionul.Totusi vom folosi Wizair si Rianair.Ce poti sa-mi spui?avioanele sunt de companii sigure?In desert in ce fel de corturi ai dormit?sunt scorpioni sau alte lighioane?a fost frig?In avion ce bagaje ai voie cu tine?/nu in cala!Conditii ai avut la cazare?ma refer la baie,curatenie/,dar in desert?(in program este prevazuta o zi in Sahara).Te rog sa-mi spui,cate zile ai stat,ca sa vedem daca in sejurul nostru(suntem 11 pers),putem sa-ti „calcam pe urme”!O seara buna si astept raspunsul tau.