Mihai Bobocea, colaboratorul meu preferat pentru articolele despre Romania de pe blog, a vizitat recent pestera de la Taga a celor de la Napolact. Asa ca astazi a scris pentru voi cateva impresii despre acest loc in care destul de putini oameni au intrat, insa despre care multi stiu datorita reclamei TV. Enjoy!

Data trecuta, cand am scris despre aventura mea de weekend in Muntii Apuseni, v-am promis o poveste despre Pestera de la Taga, acolo unde unde doar cativa oameni priceputi de la Napolact fac cea mai buna branza din Romania. Am avut privilegiul sa „vad” cu propriul nas Pestera de la Taga (si sa gust la fata locului bunatatile facute acolo) undeva spre finele lunii martie a acestui an. Intre timp, insa, trebuie sa va spun ca de fapt calatoresc mult mai mult decat reusesc sa scriu – la fiecare sfarsit de saptamana o iau pe Furia Rosie si vedem impreuna un nou colt de natura frumoasa din Romania. Luati asta ca pe o scuza pentru perioada mai lunga intre ultimele mele contributii la blog – ii multumesc lui Razvan pentru rabdare, la fel ca si voua.

Taga este o comuna din partea de est a judetului Cluj, intr-o zona superba, deluroasa si plina de lacuri. De la Bucuresti sunt peste 450 de kilometri pana acolo, asa ca intr-o joi seara am plecat din Bucuresti catre Medias (in jud. Sibiu, pentru a mai scurta distanta). Vineri am plecat la prima ora spre Taga, prin Targu Mures, si nu mi-a fost greu sa intru imediat in atmosfera relaxanta tipica weekend-urilor petrecute alergand prin tara. Succesiunea de orase ardelenesti cu incarcatura istorica si de peisaje naturale deosebite m-a transpus rapid in aceasta stare. Iata cateva peisaje din imediata apropiere a comunei Taga:

Dar ce mi-a venit sa bat atata drum pana in inima Ardealului? Asta am uitat sa va spun: sunt un pasionat al branzeturilor maturate facute de Napolact inca de acum 6-7 ani, cand am impartit cu cativa colegi prima cutie de branza Nasal – asa ca, atunci cand doi prieteni mi-au sugerat sa dam o tura prin Cluj-Napoca (ei aveau treaba in zona, dar intre timp n-au mai putut veni), am pus imediat pe harta si Taga, alaturi de Cheile Turzii si salina de la Turda, toate in zona apropiata orasului Cluj. La branzeturile maturate facute de Napolact la Taga m-au cucerit nu doar gustul deosebit, ci si povestea procesului de fabricatie, pe care am gasit-o descrisa in interiorul cutiei de Nasal de care va spuneam mai sus. Intre timp, toata lumea a ajuns sa stie despre ele, printr-un spot care a rulat pe TV in ultima perioada:

Legenda spune ca, in vremuri de demult, cand tinutul de la Taga era stapanit de un grof puternic si bogat, cativa tarani saraci au furat cateva bucatele din casul grofului pentru a le pune pe masa copiilor, langa mamaliga. Nevrand sa fie prinsi, au ascuns branza in grota naturala dintr-un deal de la marginea satului Nasal (comuna Taga). Speriati de indrazneala lor si de razbunarea grofului, nu s-au grabit sa-si recupereze prada din pestera. Dupa o vreme, insa, unul dintre ei s-a intors in grota, sa vada ce s-a ales de casul ascuns acolo. Desi isi schimbase culoarea intr-un galbui rosiatic, branza avea acum un gust deosebit, in ciuda mirosului greu. Vestea a ajuns repede si la grof, care intai i-a pedepsit pe tarani, apoi, vazand minunea si cat de bun este casul astfel pastrat in pestera, a inceput si el sa-si tina branzeturile in grota, mandrindu-se cu ele la mesele sale pline de oaspeti. Cum sa nu te cucereasca o asemenea poveste?

De sute de ani, nu multe s-au schimbat acolo: branza se face azi tot manual, apoi este data spre desavarsire pesterii de la Taga, unde microclimatul specific (conditiile de umiditate si temperatura constante, impreuna cu bacteria cu-nume-aproape-imposibil-de-pronuntat din grota) ii schimba culoarea, gustul si mirosul si o face demna de ospetele imparatesti.

Pestera de la Taga nu este insa deschisa spre vizitare oricui, oricand. Normal, doar este, practic, parte din linia de productie al fabricii Napolact de acolo. Incercarea moarte n-are, mi-am zis, asa ca am scris, inainte de a pleca spre Cluj, celor de la Friesland Campina, detinatorii brand-ului Napolact. Le-am spus despre pasiunea mea pentru branzeturile lor (in special pentru Nasal) si pentru pesteri in general si nu mica mi-a fost mirarea cand, in doar cateva ore, am primit OK-ul pentru acces in grota, pentru a vedea la fata locului cum se face branza la Taga. Ii multumesc cu aceasta ocazie lui Mircea Badiu pentru amabilitatea si ajutorul sau.

Revenind la poveste, vineri, inca la orele diminetii, eram la poarta fabricii Napolact din Taga, unde am fost intampinat de maestrul branzar Vasile Buzan, chiar cel care apare in spotul TV de mai sus. Va vine sa credeti sau nu, maestrul Buzan lucreaza in fabrica Napolact de la Taga inca din anul 1970 – daca nici asta nu da masura desavarsirii intr-o meserie, atunci nu stiu ce poate face asta. In fabrica de branzeturi, ca si in grota naturala, e curatenie ca intr-un laborator:

Insusi maestrul Vasile Buzan mi-a aratat si explicat pe indelete procesul tehnologic si mi-a raspuns cu rabdare la intrebari, fapt pentru care m-am simtit privilegiat. Azi, doar opt oameni, asa cum aflati si din reclama, lucreaza efectiv in productie la fabrica de branza. O singura cisterna de lapte proaspat ajunge, zi de zi, la fabrica de la Taga, unde laptele este facut branza, apoi branza este presata in forme, taiata, lasata la saramura si, in final, dusa la maturat in grota.

Aici, la Taga, branza nu-i productie de serie, ci mestesug facut cu pricepere si cu accentul pus pe calitate, nu pe cantitate. Putinii oameni care au in grija fabrica pun munca si suflet in fiecare bucatica de branza. Productia nu-i nicidecum mare si poarta in continuare amprenta traditiei si a procesului artizanal. Cand intri in pestera, un miros plin, greu, dar extrem de placut, iti cuprinde narile. Acum, cand ma uit pe pozele facute acolo, aproape ca simt din nou aroma de branza lasata la maturat, care asteapta cuminte ca natura sa isi urmeze cursul: umiditatea si bacteria sa lucreze si sa faca branza nobila din simplu cas.

Atat, simplu dar sublim. Nasalul, branza mea preferata, sta la maturat cam trei saptamani in pestera. Ce Brie, ce Camembert?!? E musai sa incercati si voi Nasalul romanesc, aromat si cremos, sa vedeti cat e de bun. Eu il mananc fie ca aperitiv, fie ca desert, cu un vin rosu sec (incercati Merlot-ul din ’93 de vinoteca al Vincon Vrancea sau Merlot-ul tanar si viguros al Cramei Regale de la Macin, despre care am povestit in postarea mea despre frumusetile din Dobrogea), nuci, fructe (struguri, caise sau chiar capsuni proaspete) sau cu produse fine din carne. Pe langa Nasal, Napolact face aici, la Taga, si alte feluri de branza: Montana, Tarnava si Alpina (simpla sau afumata). Branzeturile Napolact se gasesc usor la super/hipermarketuri si merita cel putin o prima incercare.

M-am simtit excelent in vizita de la Taga, intr-o zona extrem de frumoasa a Romaniei, in ciuda drumurilor foarte (g)rele din apropiere. Restul weekend-ului mi l-am petrecut in Turda, unde am vizitat salina (merita, e cea mai frumoasa din Romania), dar m-am plimbat si cu rucsacul in spate, in Cheile Turzii (foarte spectaculoase). Am vizitat si orasul Cluj-Napoca, unde un prieten mi-a aratat, la pas, centrul, si unde am mancat doar la Camino (o alta recomandare pe care o fac cu toata increderea), acolo unde are grija de menu unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati food-bloggeri de la noi, Adi Hadean.

Data viitoare va povestesc despre cum am petrecut, in Muntii Macin si nordul Dobrogei, cel mai bun 1 Mai de cand ma stiu. La buna vedere!