Aceasta postare este scrisa de Mihai Bobocea si este dedicata in special colegelor sale (si ale mele) care ajung saptamana aceasta cu treaba in zona Poiana Brasov si, din pacate, nu cred ca vor avea timp de nimic altceva decat munca si iar munca. Succes, ladies!

A venit primavara – inclusiv in termometre! – asa ca mi-am zis sa trezesc spiritul de plimbare si aventura din voi. Nu m-am mai bucurat niciodata de sfarsitul iernii ca acum, dar este explicabil: zapezile si drumurile blocate sau abia practicabile m-au claustrat in Bucuresti mult mai mult decat mi-ar fi placut. Odata cu incalzirea vremii, am reluat seria de plimbari prin tara si m-am gandit ca poate ati aprecia niste idei de locuri frumoase de vazut in natura.

Daca ati citit povestea mea de data trecuta, cu pestera Ialomicioara, stiti subiectul postarii de azi. Inspirat si de povestile lui Razvan despre Fundata si culoarul Bran-Rucar, dar motivat si de pasiunea relativ recent descoperita pentru pesteri, i-am luat pe ai mei parinti la o plimbare in zona, sa vedem doua caverne interesante: Pestera Dambovicioara si Pestera Liliecilor (langa statiunea Moeciu). Aceasta iesire in natura a avut loc cu doar cateva zile inainte de finele anului trecut, dar zona este o destinatie foarte placuta si pentru vremea de acum.

Noi am plecat din Sinaia si am alocat o zi acestei plimbari, dar sigur ca drumul dinspre Bucuresti nu este cu mult mai complicat, ba chiar are avantajul ca ofera „scuza” unui weekend in zona. Am plecat spre Predeal, apoi, chiar inainte de intrarea in oras, dupa pod, stanga (DN73A) spre zona Paraul Rece – Rasnov. Trecand pe langa Rasnov, in directia Bran-Moeciu, drumul spre Pestera Liliecilor o ia la dreapta (DJ112G). Este o portiune de sosea foarte buna, asfaltata recent, plina de serpentine, asa cum imi place mie. Din Bucuresti si pana aici sunt doar 180 de kilometri.

La un moment dat, in mijlocul satului Pestera (comuna Moeciu), in dreptul pensiunii care se cheama chiar Pestera, un indicator albastru (cum sunt cele de strazi), catre dreapta, arata drumul spre pestera. De aici, drumul continua pe jos, iar pestera o veti gasi pe peretele stancos din stanga. Zona este de o frumusete rara, ii dau dreptate lui Razvan: parca nici macar nu esti aproape de aglomeratia din zona Branului. Ne gasim aici, la gura pesterii, la marginea masivului muntos Piatra Craiului, de altfel parc national si zona protejata.

Portalul de acces se deschide cu vedere la poteca de care va spuneam inainte, la o altitudine de 950 de metri. Pestera este foarte frumoasa, desi nu abunda de concretiuni. Calcarele au fost sculptate in timp de un parau care si astazi curge, malos, de-a lungul galeriilor. De altfel, este si cea mai noroioasa caverna pe care am vazut-o pana acum. Dezvoltarea pesterii este de pana in 200 de metri, sansele de a va „pierde” vizitand galeriile fiind ca si inexistente. In orice caz, se recomanda folosirea unor lanterne (preferabil cu LED), inclusiv a unei frontale, pentru a avea mainile libere. Nici cizmele de cauciuc n-ar strica. Pestera nu este nici electrificata si nici amenajata in niciun fel (si asa ar si trebui sa ramana, daca ma intrebati pe mine). Specialistii in speologie spun insa ca accesul turistic ar trebui limitat / eliminat, pentru a proteja habitatul natural al coloniilor de lilieci care traiesc in caverna. Cumva, asta ar putea insemna ca sunt sanse ca pestera sa se inchida pentru public, asa ca amatorii trebuie sa profite de ocazie pentru a o vedea, cat este inca accesibila.

Urmand una dintre galerii, am ajuns cumva pe tavanul galeriei principale, intr-un loc destul de inaccesibil, dar cu vedere buna asupra culoarului de jos. Desi materialele pe care le-am citit despre pestera vorbesc despre colonii numeroase de lilieci, noi am gasit doar cativa mai degraba solitari, in hibernare. Cine stie in ce galerii sau hornuri ascunse si inguste s-or ascunde coloniile? Liliecii au un sistem extrem de evoluat de ecolocatie, care ii ajuta la orientare mai bine decat vazul (contrar credintelor populare, nu sunt orbi, dar se bazeaza mai mult pe „sonarul” din dotare decat pe ochi). Cu alte ocazii, cand am vizitat Pestera Muierii si Pestera Polovragi, v-am povestit despre cat imi sunt de simpatice aceste animale, foarte bine adaptate la habitatul lor. Din nou spun, la noi in tara nu exista specii periculoase de lilieci, acestia nu ataca omul, ci evita contactul, la fel ca si noi.

Am mereu o satisfactie deosebita cand explorez astfel de locuri. Ideea ca esti in maruntaiele muntilor si vezi locuri foarte putin umblate de om, inclusiv opere de arta sapate de apa, in mii de ani, printre stanci, este una dintre cele mai bune experiente in natura la care ma pot gandi.

De aici, am mers pe culoarul Bran-Rucar catre Dambovicioara, la intrare de pe sosea in Parcul Natural Piatra Craiului (DJ730). Ne-am intors deci la DN73, in directia Rucar, si am facut din nou dreapta catre localitatea Dambovicioara. Ne-a intampinat Defileul Dambovicioara, cu siguranta unele dintre cele mai frumoase chei pe care le-am vazut la noi. Inalte, abrupte, golase si destul de inguste, o adevarata placere pentru ochi. Soseaua care le traverseaza in primii kilometri, pana la pestera Dambovicioara, este de asemenea in stare foarte buna.

Pestera Dambovicioara este una dintre cele mai vizitate de la noi – iar asta se vede, in sensul rau. Concretiunile calcaroase extrem de spectaculoase au fost devastate cu timpul de „turisti” (barbari), iar acum amenajarile (inclusiv instalatia de electrificare) sunt atat de intruzive, incat continua sa afecteze acest loc fragil. Becurile montate prost au favorizat aparitia de muschi si alte verdeturi pe peretii de stanca, degradand aspectul acestora si echilibrul ecosistemului. Apoi, podelele si traversele de metal montate sunt incredibil de nepotrivite locului. O amenajare minimalista era suficienta, dar…

Dezvoltarea liniara a pesterii este ceva mai mare decat a Liliecilor, de peste 250 de metri, iar galeriile sunt ceva mai ramificate.

(Ma declar dezamagit de ce au facut turistii, dar si de ce au facut autoritatile cu aceasta pestera. Locuri frumoase, de care nu stim sa avem grija si pentru care nu avem pic de respect. De aceea, desi pasionat de asemenea explorari, ii inteleg si pe cei care cer limitarea sau chiar stoparea accesului turistic in asemenea locuri. Am vizitat 9 pesteri in total anul trecut si deja 7 in primele doua luni ale acestui an (sper sa depasesc 50 anul acesta, tineti-mi pumnii!). Aproape ca n-a fost niciuna in care sa nu gasesc gunoaie, deseuri alimentare, PET-uri de bere si asa mai departe. „Nesimtire” e un cuvant bland.).

Intoarcerea catre Sinaia am facut-o pe acelasi drum. Culoarul Rucar-Bran este foarte frumos de parcurs cu masina. Desigur, intreaga plimbare a fost „powered by” Furia Rosie, credincioasa prietena alaturi de care explorez frumusetile naturale din Romania.

Daca ajungeti in zona, dincolo de atractiile turistice obisnuite, eu v-as mai recomanda cate ceva: Fundata, Cheile Gradistei, Pestera cu Lapte (langa Brasov), Pestera de Gheata (langa Timisul de Jos) si altele. Vi le recomand dupa lecturile de pe net, nu dupa experienta proprie, dar ma puteti crede pe cuvant. Planific sa bifez si aceste locuri intr-unul dintre weekend-urile urmatoare.

Ce urmeaza? De umblat, am cam umblat in ultimele luni si am adunat o multime de idei bune de mini-vacanta in natura. O sa insir aici doar cateva dintre ele si, in functie de ce va doriti voi, cititorii acestor randuri, ma voi conforma si va voi povesti:

– Slanic Prahova si alte saline din Romania;

– Cheile Bistritei Valcene (cu Pestera Liliecilor – alta! si Pestera Ursilor);

– Cheile Bicazului, Lacul Rosu, Izvorul Muntelui, Pestera Sugau;

– cateva pesteri din Mehedinti si Caras Severin, plus Defileul si Cazanele Dunarii.

Multumiri lui Razvan pentru gazduire si voua pentru rabdare!