excursii-razvan-pascu

DohaAcum ceva timp am inceput un serial care mie personal imi place foarte mult si pe care il dedic tuturor cititoarelor acestui blog. Si am vazut ca si voi il cititi cu drag in numar destul de mare.

Astazi Mihaela Badea ne va povesti in continuare intamplarile ei ca romanca proaspat mutata intr-o tara araba: Qatar. Celelalte 2 articole le puteti citi aici si aici.  

Pe masura ce trece timpul, incep sa ma simt ca si cand as fi aici dintotdeauna. Si inca nu mi-am dat seama daca e un lucru bun sau un lucru rau…

Cantecul meu de leagan din fiecare seara este acum sunetul avioanelor (datorita locatiei apartamentului, in apropierea terminalului “sosiri”),  rugaciunile de la moschee au devenit ceva firesc, trezirea propriu-zisa de dimineata este trecerea de la temperatura din apartament la cea de afara (diferenta de cel putin 10 grade Celsius). 

Iar pe masura ce se mai duce o zi, mai descopar ceva interesant si impresionant. Intre timp am prins mai mult “curaj” si am inceput sa merg singura la cumparaturi, Qatarul fiind una din tarile musulmane care nu interzice ca o femeie sa iasa singura din casa. Desi Coranul declara egalitate intre barbati si femei (“in termeni de demnitate umana”), sa nu uitam ca exista Shari’a, legea islamica pastrata, ce defineste obligatii si drepturi diferite la femei, care evident, sunt practicate si interpretate diferit de la o tara la alta. Cum intre teorie si practica sunt discrepante mari, ma asteptam sa intampin diferite reactii neplacute in primul rand din partea qatarezilor, pentru ca stiam ca musulmanii sunt reticenti la prezente feminine, mai ales europence, si ma asteptam sa fiu tratata…altfel, cu orice ocazie.

Doha

Doha

Doha

Dar sa va povestesc: la raionul de fructe si legume dintr-un hypermarket de aici nu aveam de cumparat decat vreo 2 lamai. Evident, ma asez umila la coada sa le cantaresc (exact ca in Romania), chiar daca domnul din fata mea avea un cos plin cu fructe si legume si mi-am dat seama ca o sa astept destul de mult. Asta e, n-am ce face… Domnul cu  pricina, un veritabil qatarez la vreo 50 si ceva de ani, evident imbracat in thawb (rochia alba lunga de o poarta barbatii in tarile arabe), se intoarce la mine, ma vede cu punga in mana cu lamaile mele, imi zambeste, si-mi spune intr-o engleza impecabila sa trec in fata lui pentru ca nu am atatea de cantarit si astept prea mult. Eu, evident, multumesc pentru amabilitate, insa-i comunic ca astept la rand, fara probleme. Imi zambeste din nou, se da la o parte de la cantar si ma roaga sa-i dau angajatului punga pentru a le cantari. Zambesc uimita, imi cantaresc lamaile, multumesc frumos si-mi vad de drum recunoscatoare.

Doha

Acuma, cum sa spun…venind in Qatar de la Bucuresti, unde n-ai sa vezi asa ceva decat poate foarte rar (subliniez foarte), mi s-a parut un lucru extraordinar ce mi s-a intamplat, mai ales venind din partea unui qatarez, in tara lui, in hypermarketul lui Allah, si am ramas placut impresionata. Din acel moment mi-am dat seama ca lucrurile stau putin altfel aici decat cum am invatat eu in generalitati la scoala si am realizat ca oamenii te trateaza fix ca pe o persoana umana, indiferent de religie, de culoarea pielii sau de origine. Cred ca si indiferent de imbracaminte, dar asta n-am de gand sa o experimentez pentru ca ar denota lipsa de respect fata de ei, si chiar nu e cazul.

Doha

O alta experienta legata de interactiunea mea cu oamenii de aici am avut-o la magazinul din cartier, ce poate fi definit simplu: aprozar. Imi trebuiau neaparat 2 cepe, asa ca am coborat vis-a vis de blocul meu, unde stiam sigur ca gasesc asa ceva. Daca tot eram acolo, mai iau si cartofi, un borcan de muraturi (castraveti salbatici au aici, si chiar nu sunt rai deloc), si cand mi se face totalul primesc bonus o piersica pentru ca e prima data cand vin la el la pravalie. Vanzatorul (care cred ca era de fapt si proprietar) – un domn tot qatarez, modest , trecut de 60 ani, care nu vorbea atat de bine engleza, dar ne-am inteles.

In alta zi am fost nevoita sa iau un taxi pentru a ajunge acasa, si aflandu-ne blocati in trafic, am purtat o scurta conversatie cu taximetristul, indian fiind. M-a intrebat de unde sunt si i-am raspuns cam cu jumatate de gura “Romania”, traumatizata fiind de experientele mai putin placute pe care le-am avut in UE cand mi-am declarat provenienta, si urmatorul lucru pe care l-am auzit de la el a fost : “aaaaa, Nadia Comaneci!!!” stalcit, evident. Dar nu conta. Omul ala, un Indian, taximetrist, venit in Doha, asocia primul 10 din istoria gimnasticii cu numele tarii noastre. Si chiar mi s-a parut minunat sa aud asta, recunosc, mi-a crescut inima putin.

Doha

Probabil ati observat ca interactiunile relatate au avut ca personaje doar barbati si va intrebati cand vorbesc si despre femei. Ei bine, ele sunt mai retrase. Nu vor sa iasa cu nimic in evidenta. Insa nu ai cum sa nu observi ultimele colectii de genti D&G sau Louis Vuitton, n-ai cum sa nu observi sprancenele impecabile, n-ai cum sa nu observi materialele fine, broderiile delicate sau imprimeurile stralucitoare ale Abay-ei (rochia neagra lunga specifica femeilor musulmane). Aparent ele toate sunt la fel. Insa pe masura ce le vezi incepi sa observi detaliile si sa poti face diferentieri pe clase sociale. Pe sub Abaya, poarta fie fuste lungi, fie pantaloni, fie colanti, fie jeansi.

Si ca veni vorba de imbracaminte, tin sa precizez ca ma aflam intr-un magazine de haine, in Mall, la cabina de proba, vroiam sa probez o pereche de pantaloni. Aglomeratie in cabine. Astept. De parca aveam incotro. O doamna si o fetita asteptau in fata unei cabine de proba, ele urmand la rand. Se elibereaza cabina. Doamna era la vreo 2 persoane inaintea mea. Persoanele din fata mea, 2 indience (multi indieni aici, jur!). Doamna cu fetita imi face semn sa intru sa probez pantalonii, ca ea si asa trebuie sa mearga sa schimbe o marime pentru fetita si pana se-ntoarce am timp sa probez. Evident, in mod normal, trebuia sa intre una din cele doua femei care se aflau déjà acolo cand am sosit eu, insa… ce-as fi putut sa comentez? I-am multumit frumos femeii si am intrat in cabina sa-mi probez pantalonii. Mi s-a parut putin urat ce s-a intamplat pentru ca s-a cam facut discriminare aici si cu discriminarea chiar nu sunt de acord eu ca si om. Insa mi-am dat seama ca indienii sunt vazuti si tratati altfel aici. Cam cum sunt tiganii la noi, din pacate. Nu zic ca sunt o natie urata sau buna sau proasta, pentru ca nu am ca etalon decat un coleg al sotului meu si nevasta lui, care sunt niste oameni extraordinar de primitori si de calzi, insa din cate am inteles ei fac parte din categoria “de exceptie”…

Doha

As putea spune ca inainte de mutarea in Doha nu mi-a fost teama niciun moment de temperaturile ridicate, nici de posibilitatea de a inhala nisip, nici de aerul conditionat omniprezent. Mi-a fost teama de cum voi fi perceputa ca femeie europeanca de catre arabi, si mai ales de cum voi fi tratata, mai ales ca m-as fi aflat total in imposibilitatea de a riposta in vreun fel. So far, so good.

11 comentarii

  1. 10.11.2011 la 09:34

    In concluzie, peste tot oamenii si comportamentele sunt diferite.
    Episodul cu taximetristul indian m-a facut sa-mi amintesc un moment trait in Grecia, la Aegina. Un grec batran, care stia cateva cuvinte englezesti, m-a intrebat de unde sunt. I-am spus ca din Romania. La care a exclamat, fericit ca stie si el ceva „despre Romania”: aaa, Romania, Ceaicovski ! Evident, confunda numele Ceausescu cu numele faimosului compozitor rus. Mi-a venit foarte greu sa nu pufnesc in ras.

  2. rizica
    10.11.2011 la 11:16

    ESTE O EXPERIENTA INTERESANTA, EXPERIENTA UNUI STRAIN IN QATAR.FEMEILE BASTINASE AU ALT STATUT, ACELASI STATUT PE CARE IL AU TOATE FEMEILE ARABE…

  3. Alexandra
    10.11.2011 la 11:58

    In tarile arabe in care am fost, intotdeauna cand spuneam ca sunt din Romania, se raspundea cu „aaaaaaaa, Nadia Comaneci, Hagi”. Intotdeauna imi crestea putin inima ca oamenii de acolo stiau niste sportivi care ne-au facut tara cunoscuta. Spre deosebire de americani care atunci cand au auzit de Romania au intrebat daca avem curent electric acolo si daca noi am mai vazut inghetata… Experientele traite de Mihaela sunt dintre cele bune, care ma gandesc ca te fac sa te simti integrata acolo si primita. Ceea ce povestesti pare frumos si lumea aceea pare civilizata, mai civilizata ca in Romania (dupa cum ziceai, nu te-ar lasa nimeni inaintea lui sa cantaresti fructe la supermarket). Sa-ti mearga bine in continuare si sa duci o viata cu multe impliniri.

  4. 10.11.2011 la 15:07

    Nice. Sper ca mai sunt episoade:)

  5. gabbis
    10.11.2011 la 17:29

    Ma bucur sa constat ca adaptarea intr-o tara araba impune respect si civilizatie din partea arabilor, care ne privesc totusi ca pe niste europeni, spre deosebire de sentimentul discriminatoriu fata de indieni…

  6. Andreea Ciobanu
    11.11.2011 la 14:34

    frumoasa experienta….pana la urma fiecare om este diferit..si se poate ca si in Romania sa mai gasesti amabilitate respect si bunavointa!eu asta cred….sau cel putin as vrea sa cred

  7. Jenica Muresan
    11.11.2011 la 21:29

    Foarte interesant articolul ! Astept cu interes si alte experiente traite in acel colt de lume ! Aveam o alta impresie despre lumea araba – legata evident de conditia femeilor .

  8. Sasha
    20.12.2011 la 13:05

    Interesant!Eu acum am citit toate articolele pe acesata tema si parca mai vroiam sa mai urmeze.Sper sa mai fie si alte articole de la romanca noastra.

  9. Elena
    25.12.2011 la 09:29

    Wow! Am citit pe nerasuflate articolele tale, Mihaela, si m-am regasit atat de Bine in trairile si experientele tale. Desi esti de Putin timp, ai reusit sa surprinzi excelent viata de acolo. Femeile sunt extrem de respectate in Qatar, Mai ales Expatele Mai Putin cele din India si Asia, si asta din cauza discriminarii care exista si a raporturilor sociale. Mai mult, o sa vezi ca dupa ce o sa interactionezi pe o perioada Mai indelungata cu o Alta cultura, Indiana, filipineza, Arabs, etc. O sa ajungi sa nu-I Mai supprti, eu Asa am pat it-o cu indienii, o prietena de-a mea cu filipinezii, etc. In orice caz, lumea de acolo este absolut magica, iar din punctul meu de vedere, este locul ideal pentru o familie tanara, ca a voastra. eu cred ca tu si Ionut ati facut cea Mai buna alegere din viata voastra si nu cred ca o sa Va intoarceti prea curand in Tara, eu nici in ziua de azi nu m-am putut readapta inapoi in Romania, Tara mea natal, totusi. Mult succes, si bagati si un bebe. cu drag, Elena

  10. lavi
    09.01.2012 la 20:53

    ma regasesc in totalitate in articolul tau pentru ca si eu locuiesc aici de putin timp, poate suntem colege

  11. mihaela
    26.03.2013 la 15:10

    sincer mi se pare foarte frumos ceea ce ti se intampla tie acolo,mihaela badea…ma numesc si eu tot mihaela si m-a impresionat felul cum te-au tratat acei oameni acolo..in tara lor.daca nu te superi ca te intreb,in ce domeniu lucrezi acolo la ei?ca eu sant cu increderea oamenilor la pamant si nimeni in ziua de azi nu spun ce fac!!intodeauna mint..si asta urasc cel mai tare!sant o persoana foarte simpla si sincera in acelasi timp,cu multe esecuri in viata.as vrea si eu sa lucrez undeva si cand spun asta ..din suflet imi doresc ca sa gasesc pe cineva cu suflet mare ca sa ma poata ajuta…adica sa nu fie un mincinos!

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!
[icegram campaigns="28403"]