excursii-razvan-pascu

Sunt multe lucruri care nu imi plac la tara mea. Dar totusi incerc sa trec peste si sa gandesc pozitiv si sa fiu proactiv. Decat sa ma plang, mai bine pun mana sa fac ceva, decat sa cer, mai bine ma zbat sa reusesc singur. Este felul meu de-a fi si inclusiv calatoriile sunt cele care m-au format asa. Tot calatoriile m-au format si ingaduitor si intelegator pentru ca atunci cand vezi mai multe, intelegi mai multe si inveti sa accepti mai multe.

Am citit ieri un articol pe Hotnews care m-a cam scos totusi din sarite. Este scris de o cititoare (sau mai bine spus, o bocitoare). Scrisoarea cititoarei Hotnews pe nume Matrioska o puteti citi aici si o voi reproduce la sfarsitul prezentului articol. Pe scurt, este vorba de o fata de 30 de ani ce isi plange soarta care a facut-o sa se nasca si sa ramana in Romania, sa-si faca prieten pe un tip care a terminat Arte Plastice si la 30 de ani "sa moara de foame" amandoi.

Ceea ce scrie si modul in care gandeste mi se par culmea penibilului. Personal, in loc sa fi facut o scrisoare ca asta timp de o ora, mai bine mi-as fi cautat ceva de facut ca sa mai castig ceva.

Daca la 30 de ani isi da seama ca "nu exista ca persoana", nu exista din cauza ei si mai putin din cauza statului. Sunt state in care se traieste si mai prost ca la noi, insa si acolo exista oameni care fac ceva si oameni care se plang. Inteleg atunci cand esti batran, cand esti fara puteri, cand esti copil, cand esti bolnav….insa cand ai 30 de ani sa stai si sa te plangi in timp ce cauti "chistoace de tigari pe jos" mi se pare culmea penibilului si chiar a … prostiei.

Te invit draga Matrioska la munca, impreuna cu prietenul tau….sau aveti senzatia ca daca ati facut Arte Plastice nu puteti sa carati saci in piata, sa impartiti fluturasi, sa fiti taximetristi, frizeri, sudori sau sa introduceti date pe calculator, sa faceti call center….sa faceti orice munca cinstita care va poate asigura o viata modesta, daca nu buna?!

Omul este si el ca o marfa. Pe piata muncii cineva il poate cere, iar el se poate oferta. Ai 30 de ani, esti tanara si ai toata viata inainte…nu sta sa te jelesti, ci fa ceva in plus. Daca ai facut Arte Plastice si acum iti dai seama ca asa ceva nu se cauta, atunci incearca altceva; fa ceva ce se cauta!

Vrei de munca Matrioska si nu gasesti? Imi permit sa te intreb: dar ai cautat? Daca nu gasesti, promit sa iti trimit eu cateva zeci de linkuri cu joburi… Usor nu este pentru nimeni, nici pentru mine, nici pentru altii, mai ales in aceasta perioada, dar de aici si pana la a te transforma intr-o bocitoare care isi pierde si ultima farama de mandrie, mi se pare o cale foarte lunga. Cale pe care ai avut ambitia sa o strabati usor…si totusi nu ai ambitia sa reusesti sa faci ceva, altceva.

Azi am implinit 30 de ani si as vrea sa spun undeva ca nu-mi place lumea in care traiesc. Mi-am dat seama ca nu pot s-o schimb  si nici nu imi pot gasi o lume mai buna. Daca as fi economista sau as putea sa repar tevi, n-as sta nici o clipa pe ganduri si as emigra legal in Canada sau in Noua Zeelanda. Insa eu traiesc din mici "comisioane" creative care nici nu conteaza "la dosar". La inceput, imi facea placere munca mea, ma consideram un om valoros, aveam entuziasm si speram ca voi "patrunde pe piata", insa mi-am dat seama ca nu exist.

La 30 de ani, m-am cautat pe Google, iar numele meu aparea mai degraba in dreptul unor licee din Arad si Deva (orase in care n-am trait niciodata), a unor conturi obscure de pe diverse retele de socializare, in dreptul happenig-urilor sau expozitiilor mele de fotografie. O sa ziceti ca e vina mea si ca nu fac nimic ca sa ma promovez… da, e vina mea!

Singura mea preocupare este cea de a supravietui de la o luna la alta. De a improviza o viata. Visurile mele au fost, printre altele: sa fac inconjurul lumii pe role (20 de ani), sa merg la toate festivalurile rock din tara, din iunie pana in octombrie (23 de ani), sa fotografiez pantofi, pe strazi, in cel putin patru mari capitale europene (27 de ani) , sa parcurg El Camino, sa scriu si sa fac poze (28 de ani), sa merg intr-o scurta vacanta la bulgari (29 de ani). Nu mi-am implinit niciunul.

In schimb, am invatat sa traiesc “de pe-o zi pe alta”, cum se zice. Sa incerc sa imprumut bani de la prieteni si sa am mereu senzatia ca cersesc, desi le pot garanta data cand ii voi da inapoi. Sa numar zilele pana la “salariu”, care niciodata nu intra atunci cand ar trebui, si sa verific cardul de cinci ori pe zi incepand cu ora 9 (practic ma postez langa el, sperand). Salariul care inseamna in primul rand chiria, netul, lumina… e o falsa iluzie ca as putea trai din el macar pana la mijlocul lunii.

La 20 de ani, “a muri de foame” mi se parea pur si simplu o aberatie. Acum ma intreb daca vrabiile din fata blocului sunt comestibile si cum le-am putea prinde, in timp ce prietenul meu cauta pe strada chistoace. Prietenul meu a terminat Arte Plastice si e in aceeasi situatie, iar niste individe binevoitoare din familie imi tot spun: “Ce-ti trebe draga un artist? Scapa de el!”. Ca si cum a scapa de un om e la fel ca si cum ti-ai tunde parul sau ti-ai taia unghiile…

E adevarat ca impartim tot marsamul asta si relatia noastra e afectata oricum, insa e vorba de o viata impreuna care simt ca pur si simplu se duce naibii si-mi pare rau, caci exista dragoste si alte ingrediente din astea subtile. Ce desene? Ce fotografii? Sincer, nu mi-as fi imaginat ca viata mea va arata asa la 30 de ani… iar cel mai tare ma doare cand ii sun pe ai mei, care locuiesc intr-un alt oras, si tot timpul isi dau seama ca ceva e in neregula… si vor din saracia lor sa-mi trimita bani.

Sa-mi imaginez cum va arata viata mea peste inca 10 ani? Va pot spune de acum… un nimic. Am 30 de ani si sunt deja un om matur.

Sursa: Hotnews

48 comentarii

  1. 14.09.2010 la 09:00

    corect ce spui … dar crezi ca sunt solutii ?

    oricum … basescu e de vina

  2. M
    14.09.2010 la 09:16

    Mentalitate de asistat social, nicio surpriza intr-o tara unde numarul pomanagiilor de la stat depaseste populatia activa (11 mil / 10 mil).

    Normal, asta vine si cu alte boli conexe, sub forma unor probleme de adaptare: stam in Bucuresti desi nu ne permitem, nu facem munca necalificata pentru ca deh e sub nivelul nostru, etc. etc. etc. Statul sa ne dea, ca noi suntem valorosi in sine si meritam.

    Razvan, te-ai mai uitat in ultima vreme pe statisticile INS privind nr. salariatilor din economie? Fa o corelatie cu numarul asistatilor social, e o experienta interesanta…

  3. rizica
    14.09.2010 la 09:22

    Exista solutii, evident…decat sa iti plangi de mila mai bine cauti solutii.Nu este deloc usor nici sa lucrezi min 12 ore/zi, inclusiv sambata si duminica, de Craciun, revelion sau Paste dar cel putin ai satisfactia ca esti o persoana utila, ca muncesti pt a NU „aduna chistoace de pe strada”(daca nu-ti permiti sa iti cumperi tigari, lasa-te de fumat).Trebuie sa recunosc faptul ca eu nu am timp sa-mi plang de mila!

  4. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 09:34

    @ Vala: Solutii sunt. Daca nu sunt, le inventam. Eu sunt contient ca asa a fost si asa va fi mereu: unii se vor plange si altii vor face efectiv ceva. Insa m-as bucura ca macar cei care citesc acest blog sa fie genul de oameni care fac mai multe si cauta mereu solutii.

    Habar nu am cine e de vina; eu nu fac politica si nici nu sunt interesat de politica.

  5. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 09:36

    @ Rizica: ma bucur ca gandim la fel.

  6. 14.09.2010 la 09:38

    eu m-am oprit la fraza cu „m-am cautat pe google”. De cand gugle a ajuns definitoriu in viata unui om? De cand prostanaci din astia cu visuri de genul facut inconjurul lumii pe role (la asta m-am prapadit de ras) se lovesc cu_capul de granita vietii reale. Si mie mi-ar placea sa scriu romane si sa traiesc boem dar mi-am dat seama ca trebuie sa mai si traiesc pana incep sa le scriu 🙂

  7. 14.09.2010 la 09:38

    Da, m-am cautat pe goagal si stau bine… m-am linistit 🙂

  8. 14.09.2010 la 09:57

    Sunt de acord cu punctul tau de vedere, dar cred ca iti pierzi prea mult timp pt a combate o atitudine si un mod de gandire care nu poate fi combatut. Acest gen de oameni a existat, exista si va exista, iar singurul specialist care poate sa ii ajute este psihologul. Dar ca sa ajunga la psiholog trebuie sa constientizeze ca au o problema, iar aceasta persoana pe care tu o combati nu a ajuns la acel stadiu.

    Poti ajuta doar oameni care doresc sa fie ajutati, cu restul iti pierzi vremea. In plus, ce faci tu, eu sau altii cand te afli in situatii similare cu Matrioska este chiar irelevant pt bocitori.

  9. 14.09.2010 la 10:00

    Parerea mea este ca, asa cum se intampla intotdeauna, adevarul este undeva la mijloc. Tu ai dreptate in ceea ce spui, la modul…teoretic, ma tem.

    Desigur, sunt si cei care se complac in a se plange si a nu face nimic. Cunosc insa oameni seriosi, care cauta de lucru de doi ani si nu gasesc! Chiar si locurile alea de carat saci in piata se dau pe pile. Si apoi, ce perspectiva iti ofera un asemenea job, care se face, de obicei, la negru?! Poti face asta toata viata? Ce pensie vei avea in acest caz? (nu ca as mai crede ca cei care cara azi saci in piata vor mai primi vreo pensie vreodata, daca nu se schimba ceva in sistem) Iar cand ai trecut de 30 de ani, nu se mai uita nimeni la tine. Poate in Bucuresti or fi mai multe posibilitati dar in provincie, e mai greu si multi traiesc in provincie.

    Linkuri spre joburi sunt dar cati doritori sunt pentru ele te-ai intrebat? Cat se plateste ca sa obtii un job, stii? Competitivitatea si cautatul competentei de catre angajator reprezinta un bla-bla frumos si atat. Nu suntem in UK, din pacate!

    Majoritatea absolventilor de management de la Facultatea de Management Agricol sunt casieri sau supraveghetori de raft in supermarketuri, daca au gasit si asa ceva! Si nu se poate spune ca managementul, marketingul, comunicarea organizationala au alte principii de baza daca sunt studiate la o facultate de profil agricol si nu economic; au doar particularitati. Fetele care au absolvit Relatii publice patrund greu in domeniu (in provincie nici nu exista atat de multe posturi), majoritatea trebuie sa se multumeasca cu posturi de secretare sau traducatoare.

    Sa ne gandim ca, in majoritatea cazurilor, nu este vorba despre rea-vointa sau lipsa de interes din partea respectivelor persoane, ci ca pur si simplu nu se gaseste de lucru. Poate noi, cei care avem, suntem inclinati sa credem altfel si, in plus, mai credem si in permanenta starii actuale in ceea ce ne priveste…Nu as dori sa ma confrunt cu perspectiva de a nu stii ce sa pun pe masa in a doua parte a lunii!

    Generalizarea nu serveste la nimic. Doar cand cunoastem particularitatile unui caz ne putem pronunta.

    Imi cer scuze, nu am vrut sa sune a „lecture”, poate e vorba de mai multa experienta de viata. Sa vedem ce mai spun alti cititori.

  10. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 10:05

    @ Mihai: Nu pot sa imi dau seama daca asta e boala nationala, sau este la fel peste tot, doar ca in Romania a scapat putin de sub control. Spania, o tara recunoscuta pentru grija sociala a statului are totusi 20% somaj. Acum nu stiu cat din acesti 20% chiar nu isi gasesc de munca sau prefera sa traiasca cu ajutorul de somaj care este minim 800 de euro. Raportul este cam 1/2,5 din cate stiu.

    @ george: pe mine m-a scarbit ultima fraza „Am 30 de ani si sunt deja un om matur”. Pai abia la 30 de ani se simte matura? Eu ma simt de mult timp asa, si am 25 de ani… Oricum, la cum gandeste, am senzatia ca nici acum nu este matura.

    @ Zaff: 🙂

  11. 14.09.2010 la 10:06

    @ Razvan

    da-mi o solutie realista de a schimba mentalitatea oamenilor …

  12. 14.09.2010 la 10:09

    Mai, da rau te-ai mai suparat! 😀
    Parca tocmai spuneai ca ai invatat din calatorii sa fii mai ingaduitor 😉 Glumesc…

    Nu vreau sa citesc scrisoarea respectiva, chiar nu am rabdare. Ceea ce pot sa spun e ca ai perfecta dreptate: cine are timp sa se jeleasca, are timp si sa faca ceva!

  13. rizica
    14.09.2010 la 10:33

    Recunosc faptul ca „m-ai starnit” si prevad o polemica la acest articol ca si in cazul celui cu cainii vagabonzi.Este normal sa existe diferente de opinii dar daca vom continua sa-i toleram pe cei care isi plang de mila, vom continua si sa ii sustinem financiar inca multi ani de acum inainte!

  14. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 10:55

    @ Liviu: De-acord cu tine. Nu se intampla prea des sa imi pierd timpul cu astfel de probleme, insa acum chiar m-a impulsionat faptul ca are 30 de ani si deja vede lucrul asta ca pe un handicap, in loc sa fie un mare atu.

    @ Traveling Hawk: Daca dpdv calatorii suntem pe aceeasi lungime de unda, aici se pare ca nu suntem. Eu mi-am exprimat parerea in articol, tu in comentariu. Se pare ca sunt complet opuse. Ceea ce nu este rau neaparat. Oricum, eu sunt genul de om care crede mai putin in destin si mai mult in sintagma „cum iti asterni, asa dormi”.

    @ Vala: mentalitatea se schimba prin contactul cu alte civilizatii, prin calatorii, prin schimburi culturale, prin citit, prin privit la TV pe posturi precum National Geographic si nu la emisiuni de 2 bani, prin dorinta de schimbare, prin mers la psiholog. E suficient?

  15. Laura
    14.09.2010 la 11:19

    Draga Razvan, permite-mi sa nu fiu de acord cu tine de data asta. In primul rand, intotdeauna am mers pe ideea „nu judeca, ca sa nu fii judecat”. Cine suntem noi sa o judecam pe ea? Oare noi nu ne-am plans niciodata de job-ul nostru, de lumea in care traim sau de relatia pe care o avem? N-am facut-o public, corect. Bravo ei ca a avut curajul sa o faca!

    A nu se intelege gresit, nu sunt de acord cu atitudinea ei fata de viata si fata de situatia in care se afla. Vreau doar sa spun ca oamenii ca ea trebuie ajutati cu sfaturi, nu dati cu capul de pereti ca gandesc rau!

    Decat sa arunci cu vorbe grele la adresa unei persoane, mai bine sa incerci sa ii arati unde greseste si sa ii intinzi o mana de ajutor pentru a iesi din starea asta.

    Sunt convinsa ca nimanui nu ii e usor sa fie incadrat in categoria “prostanaci din astia” sau “pomanagii de la stat”…

  16. 14.09.2010 la 11:28

    Laura femeia asta are 30 de ani!! Tu crezi ca pana acum nu a fost nimeni in viata ei care sa ii spuna ca nu priveste viata cum trebuie? Cum a spus si Razvan: partea si mai „interesanta” este ca femeia se crede matura de abia acum la 30 de ani. Pana acum a trait intr-o bula undeva la un nivel superior si culmea alaturi de alta persoana care este la fel de ineficienta. Imi pare sincer rau pentru ea dar nu ii plang de mila in nici un fel. Societatea are niste reguli si daca nu reusesti sa te adaptezi mori – asta este realitatea inconjuratoare.

  17. andrei
    14.09.2010 la 11:51

    Razvan, cel putin o lectie care ti-a scapat din micile tale excursii este toleranta, compasiunea, intelegerea fata de viata si durerea celor din jur.
    Este foarte comod sa emiti judecati despre cum se traieste viata cand tu ai 25 de ani, faci un miez de bani si ti se pare ca ai lumea la picioare doar pentru ca ai apucat sa faci cativa pasi peste ea. Exista omaneni care alte prioritati in viata, care pretuiesc lucruri care pentru tine nu exista, care gasesc in bucurie in nimicuri pe care tu le desconsideri si care sunt atinse de greutati pe care tu nu le cunosti sau nu le constientizezi.
    Sunt foarte curios ce intelegi tu prin munca cinstita. Pictorii, muzicienii, sculptorii, poetii, artistii in general, ei nu muncesc? Cand pierzi ore intregi pe holurile marilor muzee ale lumii, te gandesti oare ca oamenii care ne-au lasat acele capodopere au trait in marea lor majoritate o viata mizera, lipsita de stralucire, si poate chiar de sens in ochii unor contemporani pentru care meseria era bratara de aur?

    Comunismul asta nenorocit a lasat urme adanci asupra noastra, se pare. Reflexul de a trimite intelectuali la carat saci sau la sapat porumb este adanc infiletat chiar si in mintile tinere.
    Razvan, nu toti ne traim viata prin prisma banilor pe care ii castigam si a placerilor pe care acestia ni le pot procura (si aici ma includ si pe mine, inca). Unii aspira sa fie cei care lasa o urma pe pamant, nu sa fie cei care ling urmele celorlalti.

  18. amarie
    14.09.2010 la 12:51

    Poate opinia mea nu este competenta, dar m-as bucura sa provoace exprimarea unor pareri mult mai bune.
    Am citit toate posturile de mai sus si aproape toate din Hotnews. Cei mai multi sunt de aceeasi parere cu d-l Razvan ( si eu sunt de aceeasi parere) , unii dand sfaturi utile celor care vor sa le urmeze. Imi permit sa dau si eu cateva exemple :
    1. Ingineri de cea mai inalta pregatire care au fost angajati la proiectele Apollo 13-14 la incheierea contractului au ajuns someri pentru mai multa vreme .(Vezi „Socul viitorului”, de Tofler
    2. Radu Beligan , inainte de 1989, in urma unei vizite in SUA, remarca faptul ca o piesa celebra pregatita de un regizor renumit si o distributie deosebita a fost scoasa de pe afis in scurt timp dupa premiera, fiindca nu s-a bucurat de succesul scontat.
    3.Niste studenti la teologie de la mine din localitate mergeau prin 1985 la cules zmeura pentru a obtine banii de taxa la facultate; in ultimii 4-5 ani , un fost elev de-al meu, student la Constructii (acum isi da masteratul) culege vara ciuperci din padure pe care mama sa le vinde in orasul cel mai apropiat si aduna banii pentru facultate.
    Pentru a nu avea deziluzii, trebuie sa analizezi ce poti si ce se poate. Salariile nu prea se stabilesc in functie de dorintele (justificate adesea) sau de ratele la banca…
    Deseori le amintesc si altora deviza lui F. Nansen : ” Ai reusit, continua; n-ai reusit, continua.”

  19. 14.09.2010 la 13:15

    Astia suntem noi ca natie si singurii vinovati pentru rahatul in care suntem suntem noi toti. Suntem vinovati ca nu venim la vot argumentand „si cu votul meu si fara e tot aia”, pentru ca dupa ce primim m___e un mandat intreg ne pregatim sa mai inghitim inca unul pentru ca (nu-i asa?) „nici ceilalti nu sunt mai buni”, pentru ca vrem mereu „sa moara si capra vecinului” si pentru ca „nu ne dam jos din pat” (vezi aici http://www.ciocalau.ro/?p=304)

  20. 14.09.2010 la 13:50

    @ Razvan

    romanii in ansamblu au calatorit mult in strainatate in ultimii 20 de ani … nu a avut efectul scontat …

    pe de alta parte sunt foarte de acord cu ” dorinta de schimbare ” … ea nu prea exista … in sensul asta am formulat intrebarea mea initiala … romanii nu vor sa se schimbe … nu sunt constienti ca ei insisi sunt propria lor problema … unii chiar cred ca basescu e de vina …

    eu cred ca tine de educatia primita de mici … si nu ma refer in primul rand la scoala …

    pur si simplu nu prea exista parinti in Romania … si deci revin: solutii ?

  21. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 14:30

    @ Lumea mare: Nu m-am suparat, chiar am fost ingaduitor, crede-ma … as fi spus mai multe daca nu eram atat de ingaduitor 🙂

    @ rizica: ai dreptate, este normal sa fie diferente de opinie, unii gandesc mai liberal, altii gandesc ceva mai socialist. nu sunt insa in masura sa apreciez corect care parte are dreptate. ceea ce spuneam eu este simplu: ca in loc sa te plangi, mai bine incerci sa faci ceva in plus.

    @ Laura: cum putem sa o ajutam altfel decat cu sfaturi? eu i-am dat sfatul sa se apuce de munca, doar asa isi va depasi conditia actuala. crezi ca o va face? sincer!

    @ George, Andrei : exact asta cred si eu. dupa cum scriam in articol, totul este o piata. trebuie sa te vinzi. poti sa reusesti, sau poti sa nu reusesti. companiile care nu reusesc se inchid, dau faliment. oamenii care nu reusesc ajung ca aceasta fata. Exista motive pentru care nu reusesti, poti fie sa ai ghinion toata viata, fie sa fii bolnav, copil, batran, etc. Atunci am compansiune pentru tine. Insa daca esti apt de munca si vezi ca nu reusesti cu conditia de artist, atunci incearca sa diversifici. Nu ? Cum altfel vrei sa traiesti? Andrei, nu are nici o legatura cu banii, e clar asta. Fata spune ca nu este fericita. De ce nu este fericita pe plan sentimental, sufleteste….si de ce aceasta fericire nu ii umple sufletul si nu ii astupa golurile lasate de bani? Acum sincer, am o intrebare pentru voi: credeti ca daca ar avea mai multi bani ar fi mai fericita? Eu cred ca si-ar gasi un alt motiv pentru care ar fi trista.

    @ Amariei: toate opiniile sunt competente, nu exista o parere buna sau proasta atata timp cat sunt doar pareri si nu schimbam lumea cu ele ca sa ne dam seama de efecte. Exemplu de la punctul 3 mi se pare cel mai concludent. Si eu pe perioada studentiei pentru a ma putea descurca ceva mai bine cu banii am muncit in Marea Britanie timp de 5 luni de zile. Puteam sa stau o vara intreaga degeaba si sa cer bani de la toata lumea: de la parinti, de la facultate (bursa), sau sa ma plang ca nu am. Dar nu am facut-o, ci am muncit. „Salariile nu se stabilesc in functie de dorinte” mi se pare cea mai inteligenta propozitie de pe tot blogul acesta si mi se pare ca ati reusit sa rezumati totul in doar cateva cuvinte.

  22. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 14:44

    @ Vala: eu cred ca iesirile in strainatate ale romanilor au schimbat multe. de la faptul ca romanii trimit bani acasa, pana la faptul ca fiecare a vazut ceva nou si unii dintre acestia s-au intors acasa cu idei, bani si dorinta de a face o afacere, de a schimba ceva in comunitatea in care traieste, etc. Totusi probabil ca aceasta problema cu „boceala” nu tine strict de romani, ci de om in general. Sunt unii care se plang si unii care fac ceva.

  23. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 15:44

    @ Adrian: ti-am citit articolul acum 2-3 luni si mi-a placut de atunci. Pe acelasi subiect am citit un articol acum cateva luni la Bobby Voicu pe blog: http://www.bobbyvoicu.ro/cat-costa-timpul-nostru.html

  24. 14.09.2010 la 16:46

    Sintagma „Iesirile romanilor in strainatate” trebuie vazuta cu oarece circumspectie iar cine a calatorit destul de des stie ca din cauza unor confrati suntem priviti in fel si chip. Cat despre insuccesurile de pana la 30 de ani spun ca lamantarile sunt un sport national, care au Miorita imn vesnic. Stai cu mainile in san in loc sa actionezi…

  25. 14.09.2010 la 18:12

    Hai sa ne plangem…si sa fim penibili | Razvan Pascu…

    Stat cu mana intinsa si plans sau actiune?…

  26. 14.09.2010 la 18:44

    La 20 de ani visam sa am un salariu, sa imi platesc studiile si sa ajut familia, sa nu mai murim de foame. La 30 de ani visez sa fac un copil, ca m-am realizat profesional sa zic asa. Fata asta e usor cu capul in nori si e nasol ca i-a luat 10 ani de „adultie” sa realizeze ca nu poti trai din vise si bule de sapun.

    Oricum, atat timp cat nu citesc ca lucreaza 12 ore pe zi in 2 sau 3 joburi, consider ca nu face destul. Punct. Cand nu am avut bani, am luat inca un job. Cand am ramas pe drumuri, am cautat sa ma pun pe picioare si am tras si 16 ore pe zi. Nu faci nimic cautandu-ti numele pe google

  27. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 21:03

    @ Cristian: Da, Miorita e vesnica.

    @ dojo: ai scris mai bine decat mine.

  28. j.r.
    14.09.2010 la 22:27

    just passing by.
    un blog plat, care nu spune mai nimic, centrat pe sine ( ok, TOATE blogurile sunt asa, dar alte bloguri te fac sa mai si zambesti, sa afli ceva realmente nou – nu stiri luate de prin ziare – in fine, sa ai o reactie), ai unui omulet de o autosuficienta sforaitoare , care la 25 de ani crede ca ajuns cineva pt ca „lucreaza in industria financiara”.
    e vb de blogul tau.

    Comentariul de mai sus a fost doar un exercitiu, ca sa vezi cum e cand te ataca cineva gratuit. De fapt, te-a caracterizat cineva mult mai bine sus ( andrei, mi pare), cineva care a mai zis o chestie foarte desteapta
    „Reflexul de a trimite intelectuali la carat saci sau la sapat porumb este adanc infiletat chiar si in mintile tinere.”
    Acuma, nu zic ca Matrioska chiar ARE talent ( nu stiu, nu cunosc persoana), dar tu erai in stare sa-i zici si lu Van Gogh, da „fa-te bah carutas, ca nu vrezi ca nu vrea nimeni sa cumpere ce faci tu!”

    Iar pentru cine crede ca e ceva de capu’ tau doar cand muncesti 12 ore pe zi in 3 joburi ( alt „realizat” si ala) inseamna ca n-a ajuns sa munceasca eficient…:) nu asta e „ZA LIFE”, dragilor, e doar un mod de-a evita sa te uiti in oglinda si sa te intrebi „CE FAC EU IN VIATA ASTA”.

  29. 14.09.2010 la 22:27

    Razvan, cred ca nu m-am facut prea bine inteleasa. Nu am scris ca sunt de acord cu fata, mai ales pentru ca propria mea viata este in contradictie cu a ei. Ceea ce am vrut sa spun, este ca ne-am aprins cu totii usor la idee, ca tot ce s-a scris este perfect pentru o dezbatere pe tema dar nu raspunde in nici un caz fetei. Nu stim, de fapt, nimic concret despre ea. Nici ea nu scrie nimc concret despre ce a facut sau ce a incercat. Scrie doar ca asteapta sa intre salariul pe card, ceea ce, cred eu, inseamna ca totusi munceste !? Facem doar presupuneri si a generaliza din presupuneri si nu din fapte, nu mi se pare corect. Asta e tot ce doream sa spun, nimic mai mult.

  30. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 22:38

    @ j.r.: multumesc pentru comentariu.

    @ Traveling Hawk: In mod clar ne-am aprins cu totii, era si normal sa se intample asta. Slava Domnului ca nu toti oamenii sunt la fel, pentru ca ne-am plictisi rau. Ideea principala a articolului era sa ii indemn pe oameni sa creada in ei si sa nu mai fie fatalisti, sa munceasca mai mult, sa isi doreasca mai mult, sa creada mai mult, sa incerce mai mult, sa se chinuie mai mult, sa isi traiasca viata cu bune si cu rele. Nu sa se planga continuu…. Si sunt convins ca aici si tu gandesti la fel.

  31. 14.09.2010 la 22:40

    Ceea ce nu a invatat Matrioska in copilarie, nu poate face acum! Dar eu stiu? Niciodata nu e tarziu!

  32. 14.09.2010 la 22:51

    @ j.r

    presupunand cu un imens efort de imaginatie ca Matrioska si Van Gogh ar putea fi la fel de talentati diferenta apare prin faptul ca fatuca-matura-cu-nume-de-papusa-ruseasca se plange !! si isi verifica de cinci ori pe zi cardul … si crede ca societatea e de vina pentru conditia ei … eu m-as fi exprimat mult mai acid decat a facut-o Razvan …

    care baizauei n-a atacat gratuit cum insinuezi ci a subliniat un mod „prea romanesc” de a privi viata …

    get it ?

  33. Mihai Cristea
    14.09.2010 la 23:19

    As mai aduce si eu o ipoteza in discutie, nu am nicio dovada pentru ceea ce spun, e doar o ipoteza. Puteti sa ma considerati bolnav de teoria conspiratiei, nu ma supar.
    Sa ma dea hotnewsul in judecata pentru ceea ce spun 🙂

    Texte de genul scrisorii si alte texte care apar pe siteurile afiliate HotNews (cititi-le pe alea de pe SmartWoman, sa vedeti acolo ‘materiale’) sunt inspirate din realitate, dar nu sunt 100% cazuri reale. Adica nu e o persoana reala care chiar are problema respectiva. Sunt niste facaturi. Sunt scrise de niste psihologi cu talent literar mediocru, folosesc stereotipii din societatea noastra si au unicul merit de a crea pareri multe, aprinse, inversunate si antagonice in randul cititorilor. Altfel spus, sunt generatoare de audienta.
    Mie personal scrisoarea mi se pare o insailare de clisee (tanara naiva, boema si cu capul in nori care ajunge muritoare de foame la 30 de ani – fix 30! – nu 29, nu 31 🙂 )

    O sa ziceti: „si ce conteaza daca e real cazul sau e un fake? oricine ar putea avea problema asta in viata. problema ramane.”
    Da, dar ele sunt facute cu un scop: sa atraga cat mai multa atentie, timp si comentarii din partea voastra.
    Daca vreti, sunt echivalentul online al emisiunilor jenante tip „reality show” de pe TV unde sotia isi prinde sotul cu amanta si se balacaresc in fata camerei de luat vederi.

  34. 14.09.2010 la 23:42

    Perfect de acord cu tine Razvan dar si cu Mihai Cristea.;)

  35. Razvan Pascu
    (author)
    14.09.2010 la 23:51

    @ Mihai: tipic tie. 🙂 inclin sa iti dau dreptate oricum. 🙂

  36. 15.09.2010 la 00:27

    Razvan, nu doar gandesc asa, ci si fac asa!

  37. Codrin
    15.09.2010 la 08:53

    La 21 de ani picasem de trei ori la facultate si ai mei nu mai aveau bani de paine. Am cautat si m-am angajat. Munceam 10-12 ore zilnic la o fabrica de cherestea, facand si naveta 30 km. Dupa un an, mi-am spus ca nu asta vreau eu de la viata, m-am reprofilat, si am plecat la o facultate tehnica. A fost cel mai bun lucru din viata mea. Am cautat de lucru (fiindca parintii mi-au spus ca nu ma pot intretine) si am reusit sa gasesc (si pe atunci era foarte greu sa gasesti de lucru, student fiind) un loc de munca, 12 ore pe noapte. Am terminat si facultatea si m-am angajat in domeniu. Cand firma s-a inchis, am schimbat domeniul si am inceput sa fac ceea ce am zis ca nu am sa fac niciodata, dar m-am adaptat si usor, usor a inceput sa-mi placa. A venit criza asta urata si recent iar am schimbat domeniul de activitate, revenind la cel in care m-am specializat. Am 36 de ani, un copil frumos si o viata de familie frumoasa si linistita, in ciuda faptului ca banii nu ne ajung pana la sfarsitul lunii.
    Poate povestea mea o va impulsiona pe fata de 30 de ani, care nu mai stie cine este si poate va incepe sa stranga din dinti si sa inceapa sa faca ceva in loc sa planga. ”O lupta-i viata, deci te lupta”

  38. Razvan Pascu
    (author)
    15.09.2010 la 12:40

    @ Codrin: multumesc pentru comentariu si succes in continuare!

  39. 15.09.2010 la 15:17

    … Inchideti … televizorul. Nu mai cititi ziare de scandal. Apucati-va de munca, orice munca. Nu conteaza ca e „la negru” sau „la albastru”. Munciti faceti bani, cautati oportunitati. Aveti pic de demnitate, nu mai cersiti. Asta e solutia.

  40. 15.09.2010 la 18:55

    Codrin, that’s the spirit.

    Chiar daca inca nu ai ajuns „acolo”, financiar vorbind, nu ai ars gazul anii astia mieunand ca nu iti da societatea ceva. Societatea NU ITI DA NIMIC! Nici al de sus nu-ti baga in traista. Cu atitudinea ta ai reusit si vei reusi in continuare. Felicitari si tot norocul din lume. Ca de restul de ocupi tu 😉

  41. andrei
    15.09.2010 la 20:11

    Oameni buni, mai cititi odata textul acela. Este drama unui om care considera ca a trecut prin viata fara sa lase nimic in urma.
    Daca voi ati inteles ca cere ceva, sau ca cerseste, sau ca se plange ca nu are bani, sau ca are nevoie de sfaturi, mai cititi odata.
    Si apoi, incercati sa va amintiti de momentele din copilarie, din adolescenta, de visele voastre, de viata pe care v-o imaginati atunci cand toate usile pareau deschise. Si raspundeti-va sincer, sunteti acolo?
    Daca un job care va tine de foame, va transporta de acasa la serviciu si inapoi si cate o destinatie turstitica bifata la sase luni este ceea ce va tine in viata, atunci traiti degeaba. Nu ati reusit sa va catarati mai departe de treapta a trei a piramedei. Nu sunteti decat niste actori care fac figuratie in piesele altora.

  42. 15.09.2010 la 23:53

    @Andrei: Nu a trecut inca prin viata. Are 30 ani. Inca mai poate realiza multe.

  43. 16.09.2010 la 17:19

    In primul rand ai dreptate .

    Ca o duce rau ? Pai daca ea incearca doar in domeniul in care s-a lansat ..

    Ce mi-a atras atentia a fost : „Sa-mi imaginez cum va arata viata mea peste inca 10 ani? Va pot spune de acum… un nimic. Am 30 de ani si sunt deja un om matur.” . Pai bine, dar daca ar fi fost cu adevarat matura, dupa cum spune, ar pune mana pe un telefon, ar scrie cateva CV-uri, macar ar incerca . Nu se stie niicodata cand da norocul peste tine !!

  44. Andrei Claudia Doina
    16.09.2010 la 17:34

    Eu cred ca are dreptate.V-ati gandit ca vrem sa ne facem meseria pentru care am muncit si invatat ? Eu nu vreau sa fiu frizerita! Eu am fost intr-un proiect al Bancii Mondiale si vreau sa se tina seama in CV.
    Au creat o societate de cacat in care se traieste mult mai rau ca pe vremea lui Ceausescu.

  45. […] Hai să ne plângem … şi să fim penibili – stăm să ne plângem de milă sau facem ceva? […]

  46. Manea Vasilica
    23.09.2010 la 00:13

    abia azi am citi articolul.
    se pare ca nu e singura care gandeste asa.
    asta a fost una din dezamagirile mele cand m-am angajat la actualul loc de munca (adica acum 4 ani si jumatate). colegele mele se plang cat de naspa e la serviciu, dar paradoxal niciuna nu pleaca. da si eu sunt deazamagita, dar sunt constienta ca nu pot sa merg intr-un alt loc atata vreme cat am un handicap major numit limba engleza. de asemenea, am un contract care nu imi permite sa plec de aici decat peste 4 ani, prin faptul ca mi-au finantat studii de specialitate.
    de asemenea, locul de munca imi ofera posibilitatea de a invata foarte multe din domeniu, insa nimeni nu te roaga sa te invete. daca ceri ajutorul si intrebi ti se spune, daca nu, poti freca menta (e o forma brutala de exprimare, dar care intr-un anumit fel adevarata). tot ceea ce eu invat acum, pe salariu mic (da, sunt licentiata si castig mai putin ca o vanzatoare, si nici macar pe astia nu stiu cand ii iau), sper sa fie cheia de a-mi gasi ceva de lucru multumitor ulterior.
    Ai mei au un principiu sanatos: Nu te ajuta nimeni, daca nu te ajuti singur. Si asa am obtinut bursa de studii, am lucrat vara si part-time/ocazional in timpul anului si am facut voluntariat, cat am fost studenta. partea nasoala e ca atunci cand ai bani nu ai timp, cand ai timp nu ai bani. La tara ai mei spun: daca nu ai bani, pui osu’ la treaba si faci tu (un obiect pe care nu iti poti permite sa il cumperi sau un serviciu). Cu ceva bunavointa, ai mei (sunt convinsa ca majoritatea celor care sunt la tara) si-au facut scaune, mese, paturi chiar, garduri, cotete, au zugravit (acolo zugravitul e treaba femeilor, altfel fetele nu sunt bune de maritat), au gatit (apropo o mancare gatita in casa e mai ieftina si mai sanatoasa decat sa prajesti acea bucata de carne), ca sa aibe din ce gati au pus gradini si au crescut animale, astfel incat la tara oamenii aia au foarte putini bani cash, dar totusi de cele mai multe ori mesele lor sunt mai indestulate decat a celor de la oras care stau si se plang precum tipa din cazul de fata. da, daca vrei muraturi te duci si culegi din gradina de care te-ai ingrijit si muncesti sa le pui si ai, la oras ori ai bani sa le cumperi ori nu ai. e simplu. doar ca multi care pleaca de la tara si lucreaza la oras nu mai fac treaba la tara ca vaca pute si laptele nu e bun (e mai bun ala de la tetapack si iaurtul ala de zer ingrosat). Am cunoscut pe cineva (de la oras) care ani de zile a preparat in casa siropuri din diverse plante; cand i-au crescut veniturile a renuntat prefrand sa cumpere, dar ramas dezamagit. As prefera sa traiesc in apropierea unui oras din provincie si sa am o gradina a mea, decat sa sa imi dau banii pe chirie. Cand eram anul intai, guvernul avea un program de burse al studentilor de la tara (da, asta chiar era o pomana, trebuia ca dupa ce termini sa mergi in zona din care locuiesti si sa predai la scoala). Atunci am refuzat, acum imi dau seama ca poate n-ar fi fost chiar asa de rau. Acolo n-as fi platit decat curentul electric si poate as fi fost mai bogata asa.
    Dar n-are rost sa regret trecutul. O parte dintre cei care au mai scris au spus ca nu conteaza daca muncesti 16 ore/zi +sambata+duminica, dar ai suficienti bani. Suficienti bani sa ce? La 16 ore pe zi lucrate, seara nu vezi decat farfuria cu mancare si patul. Nu stii ce s-a intamplat cu copilul tau la scoala (cand vii deja s-a dus la culcare si cand pleci e deja prea de vreme ca el sa se fi trezit). Daca ambii parinti lucreaza asa, atunci de ce ne punem intrebarea ca avem o problema cu educatia? Patul matrimonial devine doar un loc de odhina a doi “necunoscuti”? Pentru ce muncesti ca un nebun daca nici macar nu stii cand copilul are serbare la gradinita/scoala sau ca sotiei i-a fost rau la serviciu si a facut criza de calciu (pur si simplu s-a enervat si s-a declansat criza). Oare degeaba? Nu e explicabil daca si ea lucreaza tot 16 ore/zi? As fi curioasa daca la un asa program ar fi cineva care ar sti ce se intampla in familia lui. Sau daca fiind in concediu telefonul nu suna din 10 in 10 min ptr probleme de serviciu.
    Si totusi nu o aprob pe tipa care se plange in acest articol. Doar ca fiecare dintre noi trebui sa stie care sunt limite dintre serviciu, familie si sanatatea ta ca om. Multe accidente au loc pe fondul oboselii la volan, multi incercand sa impace si servciu si familia, nealocandu-si timp sa se odihneasca, ca doar a mai condus obosit si nu s-a intamplat nimic. N-as vrea sa stiu ce ar fi in sufletul unuia care a adormit la volan si i-a murit sotia/copilul in accident sau a ramas mutilat pe viata.
    Sunt casatorita de un an, dar locuiesc cu sotul de 7 ani. Amandoi avem un program zilnic incarcat, cu atat mai mult cu cat el lucreaza de noapte. Program impreuna avem doar in weekenduri. In restul saptamanii, ne vedem seara sau dimineata, uneori nu ne vedem 2-3 zile. In acord cu cele spuse in debutul acestui comentariu, serviciul pe care il am nu este multumitor, dar daca vreau un job mai bine platit nu cred ca voi mai avea timp sa ma vad cu sotul nici cat ne alocam acum. E posibil ca acesta fie pretul unui job mai bine platit. Nu asta imi doresc.
    Voi ce va doriti?

  47. babyclau
    29.09.2010 la 15:03

    Intr-un fel mai Razvane ai dreptate ar putea sa lucreze ca doar nu e bolnava, batrana sau mai stiu eu cum…insa posibilitatile in aceasta tara frumoasa(pacat pt ca e locuita) sunt reduse la maxim acum cu criza asta nenorocita si datorita bineinteles conducatorilor nostri preaintelepti. Selectia la un job e foarte stricta deoarece este foarte multa lume care are nevoie sa munceasca si multi angajatori cer experienta, insa de unde sa obtii experienta daca nu iti ofera nimeni sansa de a lucra, de a arata ce stii si la ce te duce capul…acum cu si fara facultate e greu sa-ti gasesti un post bun de lucru.

  48. Gabi
    10.02.2011 la 09:22

    Eu sunt total de acord cu tine. Majoritatea dintre noi tpa ca nu au de lucru. Dar nu vor sa munceasca! Tipa ca statul nu face nimic pentru ei! Dar nici macar ei nu fac ceva pentru ei! Majoritatea vor ca cineva sa faca ceva petru ei iar ei sa nu faca nimic, doar sa culeaga roadele!

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!
[icegram campaigns="28403"]