Impresii de calatorie cutremuratoare: lagarele de la Auschwitz (2)
Scris de Razvan Pascu25.08.2010
La Auschwitz II (Birkenau) am vazut acele linii de cale ferata pe care circulau „trenurile mortii”. Vagoanele cu detinuti intrau pana in incinta lagarului iar dupa coborare incepea sortarea in doua coloane. Varstnicii, bolnavii sau copiii erau trimisi direct in camerele de gazare („casuta rosie”, „casuta alba”) si crematoriu iar cei apti de munca, in baracile de lemn. Dreapta insemna drumul spre moarte, stanga lupta pentru supravietuire… La Birkenau doctorul Josef Mengele si-a inceput experimentele (se spune despre el ca fluiera intotdeauna o arie din Tosca atunci cand urma sa faca selectii mari; una din obsesiile lui erau gemenii…nazistii doreau sa descopere secretul nasterii gemenilor pentru a repopula de doua ori mai repede teritoriile cucerite).
Intoarsa in tara am vizionat documentarul BBC in 6 parti: „Auschwitz The Nazis and the Final Solution” … amar… tulburator… mai ales pentru cei care inca se lupta cu trecutul si nu numai…
In luna mai a acestui an incepusem sa citesc Biografia Papei Ioan Paul al II-lea scrisa de americanul George Weisel (ma bantuie curiozitatea cum ar fi scris-o un polonez) si tradusa impecabil in romaneste de Radu Vasile. Nu sunt catolica, merg destul de rar la Biserica insa sunt de acord cu publicatia „L’Express” care afirma ca „este o biografie monumentala si un document indispensabil pentru a intelege istoria ultimului sfert de secol XX.”. Am amintit de carte deoarece nici nu mi-as fi inchipuit ca peste aproximativ 60 de zile de cand incepusem s-o citesc voi avea sansa sa vad cu ochii mei locurile descrise in paginile ei: castelul Wawel (centrul spiritual al Cracoviei), Wieliczka, Wadowice, Auschwitz, Birkenau.
Despre mina de sare de la Wieliczka (aflata la 11 km de Cracovia) se spune ca „este o metafora a caracterului special al catolicismului polonez si al rolului sau in istoria tarii”, in Wadowice (locul de nastere al lui Karol Wojtyla) m-am intrebat care e relatia mea cu Divinitatea, Cracovia am gasit-o dinamica si fermecatoare iar la Auschwitz si Birkenau m-am intrebat “oare de ce”?
Un lucru e cert… m-am intors de la Auschwitz avand in minte si in inima cuvintele lui George Santayana „Cei care isi uita trecutul sunt condamnati sa-l repete”….
Liliana Dancu, Baia Mare
P.S. Pentru cei interesati de subiect, cititi aici povestea unui roman care a scapat de la Auschwitz – http://www.auschwitz.ro/
Despre mine:
Am calatorit in peste 90 de tari si o fac mereu cu aceeasi placere, dedicare si sete de cunoastere. Calatoriile sunt binecuvantarea mea si am reusit sa imi transform pasiunea intr-un job care ma face fericit. Cel mai fericit ma fac, insa, cei doi baieti ai mei, Alex si Vlad, de la care imi amintesc zilnic despre copilarie. Sunt consultant in marketing turistic, antreprenor implicat in mai multe business-uri din diverse domenii de activitate, sunt workaholic si bucuros ca am crescut de la zero, alaturi de echipa mea, mai multe companii. Sotia mea si echipa ei se ocupa de agentia de Evenimente Corporate, PR si Marketing Travel Communication Romania. Sunt implicat in mai multe organizatii nationale de promovare si dezvoltare a antreprenoriatului, am o diploma de licenta in Marketing (ASE Bucuresti), un masterat in Comunicare (SNSPA), un Executive MBA pe care l-am absolvit la WU Vienna University (2013-2015) si un curs de Global Strategy absolvit la Carlson School of Management (University of Minnesota, SUA).
Revista Forbes m-a inclus in 2013 in topul “30 de tineri sub 30 de ani in Romania”, sunt mereu optimist si un prieten de cursa lunga. Am zburat atat de mult pe toate continentele incat as fi putut face ocolul Pamantului la Ecuator de peste 250 de ori. In ultimii 4 ani am calatorit cu peste 2000 de romani in vacante premium pe care le-am organizat impreuna cu partenerii mei prin toata lumea, in locuri exotice si indepartate. In 2019 am primit premiul “Travel Personality of the Year” de la FORBES Romania.
Imi place mult Romania si sunt printre cei care se simt bine in tara lor. Am devenit antreprenor dupa ce am lucrat 8 ani in 2 multinationale din Bucuresti, iar acum la traininguri sau in emisiuni TV le vorbesc angajatilor din corporatii si antreprenorilor despre echilibrul Work-Life si despre intraprenoriat.
Acesta este blogul meu personal, unde scriu ceea ce simt si ce gandesc si unde am diverse colaborari cu branduri care isi doresc sa se asocieze cu imaginea mea si a familiei mele. De 10 ani acest blog si paginile de Facebook si Instagram ale mele au adunat o comunitate de peste 300.000 de romani inteligenti si sunt locuri de intalnire pentru oamenii de bun simt, optimisti, iar subiectele abordate sunt exclusiv de calatorie, premium lifestyle, business si antreprenoriat. Am doi copii minunati si o sotie fantastica, impreuna cu care calatoresc prin toata lumea si alaturi de care am aflat cum bucuriile simple sunt cele care te fac fericit cu adevarat. Impreuna, incercam sa le insuflam romanilor pasiunea pentru calatorii si bucuria de a-si umple cartea de memorii cu amintiri de prin toate tarile Pamantului.
6 comentarii
rizica
25.08.2010 la 09:21
Exista lucruri in istorie despre care nu dorim sa vorbim, evitam sa ne reamintim…pentru mine, unul dintre aceste momente este capitolul Auschwitz!
Maresalul Antonescu zicea: „Istoria ne va judeca pe toti”
amarie
25.08.2010 la 18:05
Desi nu-mi doresc vreodata sa vizitez aceste locuri, trebuie sa inghitim din cand in cand cate o pilula amara si vindecatoare de adevar istoric. Astfel vom constientiza mai bine sensul unor cuvinte ca : genocid, haos etc., caci folosite zilnic metaforic si hiperbolic, vocabulele devin tot mai goale de infricosatul continut… Pareau de neimaginat, de necrezut aceste grozavii chiar cand au fost dezvaluite. Subscriu ca trebuie sa nu uitam citatul de mai sus: „Cei care isi uita trecutul sunt condamnati sa-l repete”…. sau in frmularea mai lapidara : Cei care uita, merita…
Dorina Donisa
27.08.2010 la 13:25
Razvane,
Interesant ce spui de trairile tale la Auschwitz. Si sotul meu a fost acum cateva saptamani si m-a cutremurat de ce mi-a povestit. Cred ca poate am sa merg si eu o data sa vad ce trari o sa am. Cu toate ca am calatorit prin multe locuri si am vazut multe locuri incarcate de istorie, dar parca o altfel de isotire decat cea de la Auschwitz, daca se poate numii totusi istorie. Se pare ca la Auschwitz toti care au fost sa viziteze au avut altfel de trairi, de sentimente…. Cand ai timp poti sa arunci o privire pe blog-ul meu daca vrei: http://dorinadonisa.blogspot.com
Intradevar, cand treci pe acolo parca nu ti se mai par atat de importante toate problemele cotidiene pe care le ai. Te simti mic, asta-i adevarul. Si oricum, este o destinatie pentru toti cei care arunca cuvinte grele cu usurinta…
Manuela
09.03.2014 la 17:52
Am fost in Polonia in 2008 cand inca eram in liceu. Citisem mult despre Auschwitz, erau chiar si documentare, dar nu mi-am imaginat vreodata ca am sa vad cu ochii mei locurile acelea. E impresionant! Totul. Si daca ai ocazia, o data in viata merita sa vezi. E infricosator, trist, iti vin in minte imagini cu chipurile pline de durere, toate lucrurile, pozele expuse te cutremura, insa pentru mine a fost o experienta inedita. Fiecare loc, lucru, priveliste e plina de istorie, de poveste, de durere. E crunta realitate. Multumesc Domnului ca nu traim in vremurile acelea.
Materialele postate pe acest site imi apartin in totalitate sau apartin colaboratorilor mei si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei. La sfarsitul fiecarei preluari de text trebuie sa existe un link catre acest blog.
La Auschwitz II (Birkenau) am vazut acele linii de cale ferata pe care circulau „trenurile mortii”. Vagoanele cu detinuti intrau pana in incinta lagarului iar dupa coborare incepea sortarea in doua coloane. Varstnicii, bolnavii sau copiii erau trimisi direct in camerele de gazare („casuta rosie”, „casuta alba”) si crematoriu iar cei apti de munca, in baracile de lemn. Dreapta insemna drumul spre moarte, stanga lupta pentru supravietuire… La Birkenau doctorul Josef Mengele si-a inceput experimentele (se spune despre el ca fluiera intotdeauna o arie din Tosca atunci cand urma sa faca selectii mari; una din obsesiile lui erau gemenii…nazistii doreau sa descopere secretul nasterii gemenilor pentru a repopula de doua ori mai repede teritoriile cucerite).
Exista lucruri in istorie despre care nu dorim sa vorbim, evitam sa ne reamintim…pentru mine, unul dintre aceste momente este capitolul Auschwitz!
Maresalul Antonescu zicea: „Istoria ne va judeca pe toti”
Desi nu-mi doresc vreodata sa vizitez aceste locuri, trebuie sa inghitim din cand in cand cate o pilula amara si vindecatoare de adevar istoric. Astfel vom constientiza mai bine sensul unor cuvinte ca : genocid, haos etc., caci folosite zilnic metaforic si hiperbolic, vocabulele devin tot mai goale de infricosatul continut… Pareau de neimaginat, de necrezut aceste grozavii chiar cand au fost dezvaluite. Subscriu ca trebuie sa nu uitam citatul de mai sus: „Cei care isi uita trecutul sunt condamnati sa-l repete”…. sau in frmularea mai lapidara : Cei care uita, merita…
Razvane,
Interesant ce spui de trairile tale la Auschwitz. Si sotul meu a fost acum cateva saptamani si m-a cutremurat de ce mi-a povestit. Cred ca poate am sa merg si eu o data sa vad ce trari o sa am. Cu toate ca am calatorit prin multe locuri si am vazut multe locuri incarcate de istorie, dar parca o altfel de isotire decat cea de la Auschwitz, daca se poate numii totusi istorie. Se pare ca la Auschwitz toti care au fost sa viziteze au avut altfel de trairi, de sentimente…. Cand ai timp poti sa arunci o privire pe blog-ul meu daca vrei: http://dorinadonisa.blogspot.com
Intradevar, cand treci pe acolo parca nu ti se mai par atat de importante toate problemele cotidiene pe care le ai. Te simti mic, asta-i adevarul. Si oricum, este o destinatie pentru toti cei care arunca cuvinte grele cu usurinta…
Am fost in Polonia in 2008 cand inca eram in liceu. Citisem mult despre Auschwitz, erau chiar si documentare, dar nu mi-am imaginat vreodata ca am sa vad cu ochii mei locurile acelea. E impresionant! Totul. Si daca ai ocazia, o data in viata merita sa vezi. E infricosator, trist, iti vin in minte imagini cu chipurile pline de durere, toate lucrurile, pozele expuse te cutremura, insa pentru mine a fost o experienta inedita. Fiecare loc, lucru, priveliste e plina de istorie, de poveste, de durere. E crunta realitate. Multumesc Domnului ca nu traim in vremurile acelea.