RazvanPascu.ro - Blog despre Afaceri si Calatorii » Chile

Impresii din Chile: Santiago in 2 zile

Razvan Pascu — Mon, 25 Jul 2011 01:30:26 +0000

Nu am mai scris de mult timp impresii despre calatoria de acum cateva luni din America de Sud. Asa ca astazi o sa scriu cateva cuvinte despre cele 2 zile petrecute la Santiago, capitala statului Chile, cel mai dezvoltat stat al Americii de Sud. Articolul l-am publicat atunci si pe site-ul partenerilor media de la ToTB, pe vremea cand erau in colaborare cu ziarul Adevarul.

Doua zile sunt suficiente pentru a surprinde un pic ritmul orasului, cu atat mai mult daca intentionezi sa mergi de Revelion, asa cum am facut-o eu.

O zi am dedicat-o zonei centrale, incepand cu obiectivul turistic preferat de mine, prin toate orasele prin care merg – piata centrala (Mercado Central), unde mi-au fugit ochii dupa bunatatile din fructe de mare din meniurile restaurantelor. Pe stradutele inguste m-am indreptat apoi spre Plaza de Armas, atent supravegheata de statuia “eliberatorului” Simon Bolivar si alaturi de acesta, de un gigant brad de Craciun decorat cu insemnele Coca Cola (tineti cont ca era un brad de Craciun la peste 30 de grade). Chiar daca am ajuns in Santiago la mai putin de o saptamana de la Craciun, frenezia specifica sarbatorilor de iarna lipsea cu desavarsire. Cate un brad slabut decorat ici si colo, cate un Mos Craciun atarnat la fereastra, dar cam atat. Iar cele 32 de grade Celsius in 31 decembrie pareau ca o gluma.

Si daca va mai spun ca pe 31 decembrie transportul in comun a functionat normal si la casele de bilete ale companiilor de autobuze a fost deschis pana spre 9 seara poate o sa va mirati. Singurele lucruri care avertizau sosirea Revelionului au fost vanzatorii ambulanti de lenjerie intima galbena (se pare ca in acest colt de lume galbenul poarta noroc de Anul Nou si nu rosul asa cum am vazut prin tarile europene) si cei de confetti si palarii haioase.

Plaza de Armas, simbolul independentei chiliene si Plaza de la Constitucion, locul sangeroasei lovituri de stat, sunt unite prin strazi pietonale. Palatul La Moneda, inchis vizitatorilor la momentul la care am ajuns eu, este ultimul bastion infrant de fortele armate ale loviturii militare din 1973. Aici a murit Salvador Allende si tot de aici si-a impamantenit dictatura generalul Pinochet. Pe 31 Decembrie 2010, in fata palatului La Moneda se monta scena pentru Fiesta de Anno Nuevo (Petrecerea de Anul Nou), la care am participat si eu si despre care am scris aici.

Cea de-a doua zi am dedicat-o cartierului in care am stat, Bellavista pentru cateva fotografii la casele colorate si o urcare cu funicularul pe Cerro San Cristobal. Cerro San Cristobal este de fapt parcul Metropolitan din Santiago si gazduieste Gradina Zoologica din Santiago dar si cele mai frumoase privelisti asupra intregului oras. In varful parcului, dupa modelul brazilian, se afla o statuie de 14 m a Fecioarei Maria, loc unde in 1984 Papa Ioan Paul al II-a a tinut o slujba.

Articole pe aceeasi tema...

Ultima zi in Argentina, ultima zi a calatoriei…

Razvan Pascu — Fri, 21 Jan 2011 23:21:51 +0000

Maine este ultima zi a calatoriei prin America de Sud. A fost ceva incredibil, greu, frumos, obositor, care te lasa fara cuvinte. Ma asteptam sa fie frumos, dar nu asa de frumos, ma asteptam sa raman cu multe amintiri, dar nu mi-am imaginat ca vor fi atat de multe, m-am gandit ca va fi de neuitat, dar nu chiar asa.

Am trecut prin multe, au fost peste 3 saptamani pline in fiecare zi, de la ger la -10 grade pana la caldura de 35 de grade, de la Revelion la Santiago de Chile pana in Ushuaia, cel mai sudic oras al lumii, de la ghetarul Perito Moreno pana la cea mai mare colonie de pinguini Magellan din lume.

Chile, Argentina si Uruguay sunt niste tari deosebite (ca majoritatea tarilor din lume), insa ceea ce le distinge de altele sunt oamenii: mereu calzi, mereu dornici sa te ajute, mereu alaturi de tine si mereu cu ganduri si cuvinte frumoase (e drept, mai sunt multe tari in care oamenii sunt cei despre care iti amintesti la sfarsit).

Maine este ultima zi in Argentina, o voi petrece in Buenos Aires si va spun tuturor ca desi astept sa ajung acasa in scaunul meu de la IKEA, o sa imi fie dor de Argentina, tara in care toata lumea spune “Te rog” si “Multumesc“, “Pupici” si “Noroc“.

Iar pentru o poveste a acestei “calatorii de poveste” va invit pe toti sa cumparati in acest weekend ziarul Libertatea de Duminica.

Articole pe aceeasi tema...

La EuropaFM de la Capatul Lumii

Razvan Pascu — Sun, 16 Jan 2011 14:21:50 +0000

Inca nu am plecat din Ushuaia, ma pregatesc sa plec spre aeroport. Sper sa nu fie probleme si sa reusesc sa ies de aici, iar diseara sa ajung in Buenos Aires pentru inca o saptamana de povesti sud-americane.

Mai jos aveti inregistrarea de ieri dimineata de la EuropaFM, pentru prima data la un post de radio din Romania comentarii LIVE din Ushuaia, de la Capatul Lumii (eram putin cam somnoros, era 4 dimineata aici).

Puteti asculta aici inregistrarea de la EuropaFM.

Articole pe aceeasi tema...

Nu doresc nimanui o zi cum am avut eu astazi…

Razvan Pascu — Sun, 16 Jan 2011 00:50:58 +0000

Este sambata, 15 ianuarie, ora 22 in Ushuaia, Argentina, cand scriu aceste randuri. Nu mai am prea multa vlaga in mine dupa ziua de astazi asa ca sper sa reusesc sa fiu coerent. Dupa ce ieri am facut o croaziera pe Canalul Beagle (cel care leaga Atlanticul de Pacific, ca si stramtoarea Magellan) unde am vazut din nou pinguini, lei si elefanti de mare, celebrul far din Ushuaia si am facut trekking pe o insula (o sa povestesc intr-un alt articol cat de dragut a fost), am inceput ziua de astazi cu gandul sa merg in Parcul National Tierra del Fuego, aici langa Ushuaia, cel mai sudic oras al lumii.

Inainte sa plec catre parc am zis sa mai merg o data la compania de autobuze care urma sa ma transporte duminica dimineata inapoi in partea continentala a Argentinei, la Rio Gallegos, intr-un drum de cel putin 12 ore (700 km), urmand ca luni dimineata sa am avion din Rio Gallegos spre Buenos Aires (adica aproape 3000 de km). Nu mi-a venit sa cred cand am auzit ca protestele au reinceput in Chile, ca acum este din ce in ce mai rau, ca au fost deja 2 victime la Punta Arenas si ca este pentru prima data in istoria Chile cand a fost blocat ferry-ul care traverseaza stramtoarea Magellan – va povesteam in alte articole ca pentru a ajunge din Ushuaia in orice alt oras din Argentina trebuie sa treci prin Chile si sa reintri in Argentina, pentru ca asta este geografia politica a celor 2 tari.

Sunt 3000 de masini care asteapta sa treaca cu BAC-ul de o parte si de alta a stramtorii si abia astazi am aflat ca situatia a degenerat atat de tare incat este pentru prima data in istorie cand orasul Ushuaia este blocat de Garda Nationala Argentiniana, nu se poate intra si nu se poate iesi din oras pe nici un drum, decat cu avionul sau pe mare. Situatia este cu atat mai grava cu cat Ushuaia este plina de turisti straini care aveau autobuze sau avioane din alte orase spre casa (ca si noi). Si se pare ca situatia s-a inrautatit in ziua de joi, imediat dupa ce am trecut cu BAC-ul stramtoarea Magellan ca sa ajung aici, autocarul nostru fiind printre ultimele care au mai intrat. De acum 2 zile nu a mai intrat nici o masina in Tara de Foc si nici nu se preconizeaza vreo schimbare.

Iar eu in aceste 2 zile am stat foarte linistit pentru ca nu am stiut nimic…pana astazi dimineata.

Practic autobuzul de duminica dimineata de la ora 5 era evident ca era pierdut, iar daca se solutiona problema sambata seara ne-au anuntat ca prioritate la iesirea din Ushuaia au cei care trebuiau sa plece de joi, deci oricum as fi pierdut avionul de luni dimineata la 3.

Au fost 9 ore grele astazi, am incercat toate variantele posibile, am cautat pe net zboruri continuu la toate companiile pe care le stiam, am mers in fiecare agentie de turism din oras (unde cozile sunt imense pentru ca toata lumea este in aceeasi situatie), am dat peste 15 telefoane la o gramada de companii. Insa toate zborurile sunt fully-booked pentru toata saptamana viitoare.

Nu stiu daca va puteti da seama cum este sa fii la 17.000 km departare de casa si sa fii dezorientat…pentru ca nu stii care varianta e mai buna (vrei sa platesti oricat pe bilete, dar nu ai ce cumpara; vrei sa anulezi biletele deja cumparate ca sa mai recuperezi niste bani dar nu stii daca este o idee buna tinand cont ca altceva nu ai la schimb; nu stii unde sa cauti cazare in continuare cand orasul e plin de oameni in aceeasi situatie ca si tine).

Am avut un singur noroc. Ca nu am intrat in panica. Cred ca am ars cele mai multe sinapse din creier in cele 9 ore de astazi, am incercat sa gandesc logic toate variantele posibile si asta va recomand si voua sa tineti minte cand veti avea vreodata vreo problema in vreo calatorie (pentru ca lucrurile nu pot fi doar roz mereu): sa fiti calmi pentru ca totul are o rezolvare (usor de zis, greu de facut).

In fine…..cert este ca la 20:30 am reusit sa gasesc o combinatie de bilete de avion care sa ma scoata de aici. Biletele sunt rezervate, dar e atat de complicat cu ele incat mi-e greu sa va explic (cred ca vreo 2 ore am vb la telefon doar cu cei de la compania aeriana LAN; noroc ca aici sunt telefoane publice care functioneaza cu fise).

Pare sa fie in regula acum; pare ca am rezolvat, maine la ora 17:30 ar trebui sa fiu in avion si sa plec spre Buenos Aires – cu escala ghici unde?! In El Calafate…ma intorc a treia oara, probabil de la afina buclucasa despre care v-am povestit in articolele trecute. Partea buna este ca am reusit sa anulez si biletele de autobuz + avion cumparate anterior (care costasera destul de mult), iar diferenta de plata in plus sa fie doar 100 de dolari, asta in conditiile in care tot drumul acum este doar cu avionul, ceea ce este mai mult decat bine. Am vazut oameni astazi care au platit si 750 de euro pe un zbor de o ora, doar pentru a nu pierde o conexiune, mai importanta, dintr-un alt oras din Argentina spre casa….

P.S. 1 Pentru toti cei care au pus deja mana pe telefon sa ma sune…sunt bine, nu are rost sa imi amintiti prin ce stress am trecut, va rog. Duminica dimineata chiar ma duc sa ma relaxez in parcul national Tierra del Fuego si sper ca urmatorul articol sa il public din Buenos Aires. Am fost suparat astazi, dar acum deja zambesc. Sa zambiti si voi! Asa e viata: una calda, una rece. Bine ca am rezolvat…sper.

P.S. 2 M-ati ascultat sambata dimineata la EuropaFM? Am fost LIVE din Ushuaia, de la Capatul Lumii, insa nu stiam ce avea sa urmeze astazi…

Un ziar de ieri din Argentina care are cateva pagini dedicate conflictului din Chile

Articole pe aceeasi tema...

In calatorii se mai intampla si necazuri…

Razvan Pascu — Thu, 13 Jan 2011 02:25:58 +0000

Referitor la El Calafate, orasul de la extrema sudica a Parcului National Los Glaciares din Argentina (unde mi-am petrecut ultimele 2 zile si care este poarta de intrare la ghetarul Perito Moreno), exista o legenda care spune ca odata ce ai mancat fructul denumit Calafate (un fel de afina) te vei mai intoarce in El Calafate. Cand am mancat inghetata cu Calafate, nu stiam ca voi incerca pe pielea mea cat de adevarata este aceasta legenda.

Sa va povestesc:

Pentru mine Calafate trebuia sa fie orasul de iesire din Argentina spre Chile, pentru a vedea Parcul National Torres del Paine, unul dintre cele mai frumoase din America de Sud, dar si orasul Punta Arenas (ambele din Chile). Autobuzul face 5 ore intre El Calafate si orasul chilian Puerto Natales (poarta de intrare in parcul Torres del Paine) si sunt doar 2 curse pe zi, iar ambele pleaca la 8:30 dimineata. Conditiile de trecere ale frontierei spre Chile sunt dintre cele mai vitrege si pline de restrictii: este strict interzis sa intri in Chile cu orice fel de produs de provenienta animala sau vegetala, adica fructe, sandwich-uri sau bunatati din Argentina precum dulceturi si gemuri. Am auzit povestiri conform carora turistilor nu li s-a permis trecerea frontierelor nici cu suveniruri din piele de cal (des intalnite in partea aceasta a Argentinei) sau din pene. Din fericire, la mine nu a fost cazul, desi aveam un magnetel din piele de cal.

Emotiile si adrenalina au venit insa din alta parte: pentru ziua de 12 Ianuarie, incepand cu ora 0:00, in toata zona de sud a Chile, inclusiv Puerto Natales si Punta Arenas spre care urma sa ma indrept, s-au anuntat proteste majore si greve. Tot transportul paralizat, magazine inchise, drumuri blocate. Motivul acestor proteste era legat de cresterea impozitului la gaz si petrol cu 20% si implicit a pretului cu care acestea ajungeau la oameni, strict in regiunea de sud a tarii, in jurul stramtorii Magellan.

Aflasem ceva cu o seara inainte, insa cei de la compania de autobuze, singura de altfel care merge la Puerto Natales, ne-au spus ca traseul se pastreaza si ca in cazul extrem in care va fi intr-adevar blocat drumul fie vom merge cativa kilometri pe jos pana in oras (de la punctul de blocaj), fie ne vom intoarce in El Calafate.

La punctul de frontiera se lucra in mod normal, deoarece vamesii sunt angajati ai guvernului si in Chile nu pot intra in greva(sic!!!), am iesit din Argentina, am intrat in Chile, am facut toate formalitatile vamale, ne-am urcat iar in autocar si am plecat mai departe spre orasul Puerto Natales. Insa problema era ca tocmai drumul spre Puerto Natales era blocat cu 6 kilometri inainte de oras si la fel erau toate iesirile din oras si din Punta Arenas, care era a doua destinatie, programata pentru 13 sau 14 ianuarie, dar si drumul spre parcul national Torres del Paine. Initial nu intelesesem prea bine cum se manifesta blocajul….de fapt erau oameni care au blocat drumul cu camioane si masini, iar autobuzele cu turisti nu aveau pe unde sa treaca (ceva de genul Piata Victoriei din Bucuresti blocata de sindicalisti).

Autobuzul ne-a dus pana la blocaj, de unde nu a mai putut trece deoarece camioane si masini erau asezate perpendicular pe benzile de circulatie. Cativa oameni au venit sa ne explice ca nu putem trece (cel putin autocarul nu poate trece) si atunci aveam de ales: ori intram in Chile, in orasul Puerto Natale pe jos, intr-un oras in care totul era inchis si unde nu stiam daca aveam sa gasim cazare ori daca gaseam un tur care sa ne duca in parcul national sau spre Punta Arenas. Problema cea mai grava era ca puteam intra in oras (aveam de mers pe jos 6 km), dar nu stiam cum sau daca vom putea iesi peste 2 zile, intrucat toate autobuzele erau anulate. Si pentru ca pana duminica trebuie sa vizitam aceasta parte din Chile si sa ne intoarcem in Argentina pentru ca avem avion din orasul argentinian Rio Gallegos spre Buenos Aires, evident ca nu am riscat: am ales sa ne urcam in autocar si sa ne intoarcem in El Calafate, in Argentina si sa regandesc drumul spre Ushuaia, cel mai sudic oras al lumii.

Nu am fost singurii in situatia asta; ne-am intors impreuna cu 4 nemti plecati in jurul lumii si aflati si ei cam in aceeasi situatie (aveau avion in cateva zile din Argentina si nu stiau daca mai pot iesi din Chile din cauza protestelor), insa majoritatea celor din autobuz (care erau turisti din toata lumea) aveau zboruri din Chile spre casa, asa ca au plecat pe jos spre Puerto Natale.

Sunt oarecum dezamagit pentru ca am pierdut degeaba o zi intreaga pe drumuri, in autocar, de unde nu vezi decat sute de km de stepa, am pierdut 2 orase (Puerto Natales si Punta Arenas) plus parcul Torres del Paine pe care imi planificasem sa le vad, si vreo 80 de dolari cat au fost biletele de autobuz dus-intors. Nu sunt suparat neaparat pe chilieni, le inteleg protestul (vamesul ne spunea ca ii pare rau pentru noi, insa daca li se scumpesc gazele ei chiar nu mai au din ce sa traiasca), insa mi-e oarecum ciuda ca am ajuns pana aici si a trebuit sa fac cale-intoarsa, iar ceea ce simt acum este mai degraba o dezamagire din cauza neputintei de a face ceva pentru a schimba lucrurile (de data asta nu am mai facut ce am vrut eu, ci ceea ce au decis altii).

In fine, o sa imi revin. Problema la care incerc acum sa gasesc o rezolvare este ca, din ceea ce stiu eu, pentru a ajunge in Tara de Foc la Ushuaia, din orice parte ai veni, trebuie sa treci prin Chile, fie traversand stramtoarea Magellan pe la Punta Arenas spre Porvenir (Chile), asa cum planuisem sa fac, fie pe la Punta Delgada spre Primera Angostura (Chile) pentru ca alte drumuri nu sunt. Practic, chiar si argentinienii care vor sa ajunga din orice oras de pe continent pana in “peninsula” pe care se gaseste Ushuaia, trebuie sa treaca pentru cativa km prin Chile…asa este geografia celor 2 tari, pentru ca Chile este foarte faramitat in partea de sud. E posibil sa existe si alte variante, va trebui sa le caut intreband oamenii prin El Calafate. O varianta in mod sigur este transportul cu avionul, dar tinand cont ca aici este plin sezon si sunt foarte multi turisti, cred ca preturile sunt extrem de mari pentru un bilet de pe o zi pe alta.

Invatati din experienta mea si daca se intampla sa ajungeti in El Calafate, Argentina, ocoliti “afina” buclucasa. Stiti ca se spune sa ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se intample….sometimes shit happens.

Drumul este blocat…

…desi am mers deja 250 km, am trecut din Argentina in Chile si mai avem doar 6 km…

…turistii din autocarul nostru duc negocieri cu autoritatile din Chile…

…si pana la urma, unii continua drumul pe jos, iar noi ne intoarcem in Argentina

Articole pe aceeasi tema...

Pe scurt despre argentinieni – preturi si calitate

Razvan Pascu — Mon, 10 Jan 2011 20:06:16 +0000

In ultimii 20 de ani economia Argentinei a suferit mult, una dintre perioadele dificile fiind acum 10 ani. In anii ’90 peso-ul (moneda argentiniana) era la paritate 1-1 cu dolarul, iar acest lucru a fost daunator economiei Argentinei, pentru ca pentru argentinieni era mai ieftin sa cumpere produse din import decat produse nationale. Astfel, multe fabrici s-au inchis atunci, iar somajul a atins 30%.

In anul 2000 s-a luat o decizie usturatoare pentru argentinieni, prabusirea monedei nationale: astfel un dolar a ajuns sa valoreze 3 peso, peste noapte, prin decizia Bancii Nationale Argentiniene. Multi oameni au murit atunci in proteste de strada, bancile erau baricadate cu garduri de protectie si pazite de Garda Nationala, conturile oamenilor au fost blocate astfel incat nimeni nu isi putea retrage banii de la banca (bani care oricum erau devalorizati peste noapte). Pe termen lung decizia a fost pozitiva, fabricile au reaparut, exportul a crescut, somajul a scazut. O alta decizie grea a fost aceea ca Argentina sa nationalizeze fondurile de pensii private.

Un lucru bizar in Argentina este ca in ciuda distantelor mari nu exista o retea de cale ferata. Aceasta a fost, dar acum nu mai este functionala. Majoritatea oamenilor cu care am vorbit sustin ca este o decizie politica si ca ar exista interese pentru ca autobuzele sa fie singurele care circula intre orase. Preturile la biletele de autobuz nu sunt deloc mici si desi autobuzele incearca sa ofere servicii similare cu cele din avion (masa, diferite clase de confort), totusi autobuzele am observat ca nu sunt punctuale si nici nu pot spune ca isi merita pe deplin banii, tinand cont ca un bilet pentru o distanta de 1000-1300 km ajunge si la 100 de dolari, la o clasa medie de confort. In Argentina, exista foarte multe companii de autobuze, nu exista companii aeriene low-cost, iar la cele 2-3 companii aeriene care opereaza, preturile sunt foarte mari: de exemplu, pentru un bilet de avion Rio Gallegos-Buenos Aires (pentru 17 ianuarie) am platit 200 de dolari, in conditiile in care din orasele aproapiate preturile erau fie duble, fie nu mai erau locuri (e drept ca aici este si plin sezon turistic).

Nici cazarea nu este ieftina in Argentina, desi de multe ori serviciile oferite nu sunt la o calitate europeana. O camera dubla intr-un hostel este intre 35 si 60 de dolari pe noapte. In general, preturile sunt putin mai mari decat in Romania cam la orice produs, exista reteaua de supermarket-uri si hypermarket-uri Carrefour, benzina costa 4.6 peso/litru (1 dolar = 3,95 peso), retelele de fast-food internationale precum McDonald’s sau KFC nu sunt atat de prezente precum in alte tari, iar apa este scumpa (o sticla de 500 ml costa 1 dolar, o sticla de 2 litri costa aproape 2 dolari), un bilet de autobuz costa minim 50 de centi, iar taxiurile au taxa de plecare de minim 1 dolar si apoi tariful de 1 dolar pe km – bineinteles toate preturile aici sunt exprimate in peso, insa eu le-am scris in dolari americani, pentru a fi mai usor de inteles pentru voi.

Ce am mai observat aici este ca politia este foarte prezenta pe strazi (si in Chile la fel), deci pentru turisti pare foarte sigur. Spre deosebire de Chile, unde parea ceva firesc, in Argentina oarecum se intrece masura, astfel incat devine aproape la fel de stresant ca si in Egipt sa vezi politisti peste tot pe strada. Autobuzele sunt oprite de echipaje de politisti care verifica toti calatorii, orice schimb valutar presupune multe hartii, orice bilet de autobuz cumparat presupune sa iti dai toate datele, orice cazare la hostel de asemenea presupune inclusiv sa iti lasi adresa din Romania.

Dincolo de peisajele superbe si de oamenii deosebit de calzi si saritori, Argentina ramane un stat cu multe lipsuri datorate lipsei banilor. Pe oriunde ai merge este evidenta diferenta foarte mare intre cei bogati si cei saraci, cu deosebirea fata de Romania ca in Argentina casele celor bogati sunt foarte frumoase, cu mult bun gust, nu foarte inalte si nu foarte mari, insa masinile noi sunt cat se poate de mari si neaparat o marca japoneza sau nemteasca – e adevarat ca majoritatea masinilor de aici sunt vechi de zeci de ani, iar Dacia 1300, 1310, Sandero sau Logan sunt la putere pentru ca sunt foarte multe – dar se numesc Renault.

Nu uitati ca puteti castiga 2 cursuri de tango argentinian oferite de Fabrica de Tango. Detalii aici.

Articole pe aceeasi tema...

Impresii de calatorie din Argentina: pe scurt

Razvan Pascu — Thu, 06 Jan 2011 14:29:24 +0000

Daca in ultimul articol scriam despre drumul dintre Santiago de Chile si Mendoza (Argentina), iar despre orasul Mendoza o sa scriu un articol separat la un moment dat, acum vreau sa va povestesc pe scurt ce am mai facut in ultimele 3 zile.

- Din Mendoza am cumparat bilete de avion pentru drumul de intoarcere din Ushuaia (in data de 17 ianuarie), cel mai sudic oras al lumii, pana la Buenos Aires. Este un zbor de 3 ore si, desi a costat destul de mult (cam 200 dolari de persoana), merita, pentru ca distanta este foarte mare (aproximativ 4000 km) – de fapt zborul este Rio Gallegos-Buenos Aires, pentru ca de la Ushuaia nu mai erau locuri la avioane (de la Ushuaia la Rio Gallegos un autobuz face cam 8 ore). Apoi, de pe 17 si pana pe 23 ianuarie voi sta la Buenos Aires si, probabil, 2 zile voi merge in Uruguay.

- De la Mendoza am luat un autobuz spre Patagonia si am oprit in orasul Bariloche. Este un oras superb de munte, seamana cu un oras elvetian, este plin de ciocolaterii, are muntii langa apa, are multe lacuri si peisaje superbe. Tot aici am facut ieri un tur de o zi la cele 7 lacuri de langa Bariloche si in 2 orase apropiate care pareau desprinse din povesti. Voi scrie separat si despre asta.

- Drumul dintre Mendoza spre Bariloche are peste 1000 km spre sud si a durat 20 de ore. Aici sistemul de transport cu autobuze este incredibil de bine pus la punct, Argentina si Chile dau clasa multor tari ultra-dezvoltate in care am ajuns pana acum, iar autobuzele au 5 clase de confort/pret. Mi-am luat bilete la o clasa intermediara, unde scaunele se lasa pe spate pana la 160 de grade, astfel incat poti sa dormi tot drumul (iar in acest fel economisesti si cazarea pe o noapte). Biletul de autobuz intre Mendoza si Bariloche costa aproximativ 60 de dolari.

- Bariloche este denumit “orasul ciocolatei” si sunt multe magazine si fabrici de ciocolata, asa ca am mancat dulciuri cat am putut de mult. Mai mult, tot aici este si patria “dolche de leche“, cei care au incercat-o stiu cat de buna este (eu am mancat pana acum doar la inghetata Haagen Dazs). Este ceva asemanator laptelui condensat pe care l-am gasit in Transnistria.

- Astazi este ultima zi in Bariloche, mai sunt foarte multe de vazut aici, deocamdata am vizitat ieri doar 2 parcuri nationale din apropiere. Diseara voi pleca cu un alt autobuz care face 17 ore pana pe coasta estica a Americii de Sud, la Puerto Madryn, unde se afla cea mai mare colonie de pinguini de pe continent (peste 500.000). A fost o decizie pe care am luat-o ieri, renuntand la o insula din Chile in care imi planificasem initial sa ajung.

- Multa lume imi trimite mailuri sau SMS-uri si ma intreaba de cutremure. Au fost 2 cutremure in Chile (pe 2 si 3 ianuarie), dar eu eram deja in Argentina, si un cutremur in Argentina pe 1 ianuarie, dar eu eram in Chile. Deci nu stiu detalii, dar nu cred ca sunt victime, nu am auzit nimic. Limitarea victimelor in cazul calamitatilor este prioritate nationala in aceste 2 tari sud-americane, iar Chile are un sistem extrem de bine pus la punct si de riguros in ceea ce priveste constructiile (zona/inaltime/structura) astfel incat sa previna victimele. Voi detalia in articole viitoare toate informatiile pe care le-am aflat de la fata locului.

- Am nasul rosu si deja m-am cojit pe frunte. Soarele este puternic aici, iar ieri au fost 28 de grade in mijlocul muntelui, deci foarte cald.

- Preturile nu sunt mici in Argentina si Chile, in special la apa si transport. O calatorie in Bariloche cu autobuzul local costa 3 pesos (cam 2,5 lei), o calatorie cu metroul in Santiago costa putin peste un dolar, o sticla mica de apa costa un dolar, iar o sticla mare de apa aproximativ 2 dolari.

- Poze mai putine astazi, internetul merge foarte prost. Aici este ora 12, deci acasa este ora 17, 6 ianuarie.

Va salut pe toti!

La Mendoza

Circuitul celor 7 lacuri de langa Bariloche

Articole pe aceeasi tema...

Santiago-Valparaiso: In 2 ore am ajuns la Oceanul Pacific

Razvan Pascu — Mon, 03 Jan 2011 12:34:36 +0000

Desi dupa toate parerile stranse de pe forumuri despre Valparaiso si Vina del Mar, balanta inclina spre negativ, banuind ca in ziua de 1 Ianuarie nu prea aveam ce face in Santiago, majoritatea obiectivelor fiind inchise, mi-am propus sa folosesc aceasta zi pentru o scurta excursie in cele 2 statiuni renumite din Chile, de la Oceanul Pacific: Valparaiso si Vina del Mar.

In Chile nu exista retea de cai ferate, astfel ca singurul mijloc de transport intre localitati este autobuzul. Pretul unui bilet la Valparaiso (circa 140 km) este de 6 dolari si ajungi in 2 ore. Dupa ce am hoinarit vreo doua ore pe unul dintre dealurile ce inconjoara orasul Valparaiso, Cerro Bellavista, pot spune ca mare parte din ceea ce am citit pe forumuri este adevarat. Valparaiso inca nu si-a gasit “calea” in “cariera” sa de statiune turistica. Valparaiso are putin din toate: este boema, cu case mici si colorate, cu ateliere de galerii si muzee in aer liber dar si moderna cu blocuri recent-construite sau saraca si mizera cu case in paragina si strazi foarte murdare.

Dintre toate dealurile de urcat din Valparaiso, din cauza faptului ca nu functiona ascensorul care sa te duca in varful acestora, am ales sa vizitez unul singur, si anume Cerro Bellavista, care, in mod asemanator cartierului cu acelasi nume din Santiago, este locul artistilor, pictorilor, sculptorilor. Tot aici se gaseste si casa de vara a poetului national Pablo Neruda, “La Sebastiana”, cu o vedere incredibila asupra oceanului si portului.

Tot aici, in Bellavista, o asociatie non-profit, Fundacion Valparaiso a creat un muzeu in aer liber, diversi artisti chilieni pictand peretii caselor.

Intre statiunile Valparaiso si Vina del Mar exista un Metrou care circula din 10 in 10 minute si un bilet costa cam 1 dolar.

Despre Vina del Mar toti cei care au mai calcat pe aici au spus ca este mult mai frumoasa si aranjata decat Valparaiso. Dupa ce am vizitat-o pot spune ca asa este, este o statiune curata, frumoasa, cu multe hoteluri si locuri pentru luat masa. Cu toate acestea, este o statiune simpla si in afara de statuia Rapa Nui de la Muzeul de Arheologie (statuie adusa din Insula Pastelui), calatorul inrait nu isi simte aptitudinile puse la incercare. Statiunea seamana cu Mamaia de la noi, doar ca are ceva mai multe hoteluri si mult mai putine masini de lux. Apropo de masini de lux, dupa 4 zile de Chile pot spune ca cea mai luxoasa masina pe care am vazut-o aici este un BMW X5, desi Chile este cel mai dezvoltat stat din America de Sud, cu o economie mult mai puternica decat a Romaniei si cu crestere economica inclusiv in ultimii ani, cei de criza.

La sfarsitul zilei, intors in Santiago, m-am intalnit cu un roman stabilit aici de 10 ani care a aflat ca sunt in Chile si m-a contactat pe blog. In ziarul Libertatea a aparut acum cateva zile un articol despre calatoria mea, Ambasada Romaniei din Chile a trimis o revista a presei catre o parte dintre romanii stabiliti aici (majoritatea pentru ca si-au intemeiat familii aici), iar Cornel, unul dintre acesti romani, m-a contactat si am petrecut o seara deosebita in compania sa si a sotiei sale chiliene.

Santiago de Chile vazut de sus

Articole pe aceeasi tema...

Impresii: Revelionul la Santiago de Chile

Razvan Pascu — Sun, 02 Jan 2011 12:35:04 +0000

Am sosit in Santiago de Chile in dimineata zilei de 31 Decembrie, adica in ultima zi a anului. Ma asteptam sa gasesc un oras pustiu, magazine inchise, transport public la program “lejer”, dupa modelul oraselor europene. Ei bine, nu s-a intamplat deloc asa. In ziua de 31 Decembrie, Santiago si-a dus pana spre seara viata in mod normal, iar seara am asistat la o petrecere de Revelion cum nu am mai petrecut alta. In centrul orasului, in fata Palatului Prezidential La Moneda, principala companie de telefonie din Chile, Entel, a organizat un foarte mare concert. Circulatia a fost inchisa pe mai multe bulevarde si muzica a rasunat incepand cu ora sase. La miezul noptii era promis un grandios spectacol de artificii, astfel ca atat le-a trebuit chilienilor ca sa se stranga cu sutele de mii pe bulevardul Alameda si isi asculte trupele preferate, sa danseze si sa se simta bine.

Ma bucur ca mi-am inceput asa excursia si nu intr-o zi obisnuita a anului, pentru ca in astfel de momente ai ocazia sa observi cel mai bine specificul unei natiuni si spiritul chilian este prin definitie pasional, iubitor de muzica si culoare, dar si nationalist.

De la cel mai mic pana la cel mai in varsta chilian, cand incepeau sa rasune acordurile de muzica sud-americana toata lumea dansa si canta in cor.

Tot datorita acestei sarbatori, m-am bucurat ca am avut ocazia sa observ cat de mult isi iubesc tara si cat de mandri se simt ca sunt chilieni. “Para todos los chilenos” auzeam de la trupele urcate pe scena si lumea ovationa…ceea ce rareori mai intalnesti in alte tari si mi-as dori sa aud mai des si la noi.

In Chile nu este permisa comercializarea si folosirea pocnitorilor sau a artificiilor de orice fel, astfel ca se multumeau cu spray-uri cu zapada artificiala, “artificii” care aruncau nu cu scantei, ci cu bucatele de hartie colorata, pungute cu confetti, masti si palarii colorate. Culoarea norocoasa a chilienilor pentru noaptea de Anul Nou este galbenul, astfel ca prin oras se gaseau multi vanzatori ambulati de lenjerie galbena.

Cazarea in Santiago este la Hostel Bellavista, care este intr-o zona boema a orasului, cu multe terase si vanzatori de produse lucrate manual. Camera de la hostel este la parterul cladirii si are fereastra chiar spre strada si restul de noapte petrecut incercand sa dorm mi-a demonstrat inca o data ce suflet de petrecareti au chilienii. Ultimii petrecareti au trecut pe strada de abia spre dimineata, pe la ora 7-8.

Pe scurt, a fost un Revelion la 22 de grade Celsius si 14.000 km de casa. Un filmulet de la 12 noaptea mai jos.

Articole pe aceeasi tema...

Primele impresii din Santiago de Chile: drumul

Razvan Pascu — Sat, 01 Jan 2011 04:12:02 +0000

Scriu primele impresii din Santiago si cred ca este cazul sa ma refer si la drumul de pana aici, pentru ca a fost lung si cu multe de povestit.

Primul lucru care m-a incantat pe drum a fost intalnirea absolut intamplatoare in aeroportul din Paris, cand am schimbat avionul, cu prietenul Razvan Marc, realizatorul emisiunii de travel de pe TVR2, Bazar. El mergea spre Vietnam cu cativa prieteni, eu cu logodnica mea spre Chile.

Al doilea lucru care m-a incantat a fost calitatea celui de-al doilea zbor. Am zburat de la Paris la Santiago cu Air France, iar zborul a durat 14 ore. In total din Bucuresti pana aici am facut 24 de ore, cu cateva ore de asteptare si pe aeroportul din Paris. Iar pentru ca pe cursa Paris-Santiago erau cateva mame cu copii mici carora le-am cedat locurile noastre (care erau oarecum mai bune pentru ca aveau putin loc suplimentar la picioare), stewarzii din avion ne-au oferit locuri gratuit la Business Class. A fost prima data cand am zburat cu Business Class si va spun ca merita cu adevarat sa faci asta atunci cand zbori pe distante lungi, daca iti poti permite financiar. Eu nu am crezut ca voi zbura prea curand cu Business Class pentru ca imaginea pe care o aveam despre persoanele care zburau aici era oarecum deformata: ii consideram prea cheltuitori pe cei care faceau asta si putin snobi. Ei bine, acum, dupa ce am experimentat conditiile mi-am schimbat parerea: locurile de la Business Class sunt mai putin inghesuite, iti ofera mult mai mult spatiu, in special pentru picioare, iti ofera mese mai multe si mai bune, un personal care este aproape continuu langa tine ca sa te intrebe daca mai ai nevoie de ceva si un scaun care se muleaza dupa dorintele tale – iti face masaj, se intinde la aproape 180 de grade si iti face un somn mai bun. Diferenta principala este legata de spatiul de care beneficiezi, care este mult mai generos decat la clasa Economy. M-am simtit cu adevarat ca un rege si pot spune ca a fost pur noroc.

Al treilea lucru care mi-a placut a fost pilotul care a incercat sa destinda putin atmosfera in avion si atunci cand am trecut deasuprea muntilor Anzi, ne-a povestit cateva lucruri despre ei si ne-a aratat varful Aconcagua, cel mai inalt varf al Americii de Sud.

Al patrulea lucru care m-a uimit a fost la preluarea bagajelor in Santiago cand numerosi caini ai politiei de frontiera miroseau bagajele pasagerilor pe banda rulanta de bagaje. A fost o prima imagine despre Chile ca fiind o tara cu oameni profesionisti si reguli clare. Mai mult, chiar in fata mea cainii au mirosit ceva in neregula la o doamna, i-a fost verificata geanta si a primit o mustrare pentru niste lucruri nedeclarate. Cainii erau labradori.

Am ajuns dimineata in Santiago si pentru ca m-am odihnit bine pe drum, in avion, am iesit la o plimbare. Caldura – cam 26 de grade, poate chiar mai mult spre pranz. Lume multa, aglomeratie, pregatiri pentru petrecerea de Revelion de diseara (diferenta de fus orar intre Bucuresti si Santiago este de 5 ore, adica Romania va face cu 5 ore inainte Revelionul). Plimbandu-ne prin piata centrala ne-am intalnit cu un chilian care avea un restaurant in Santiago, fusese 4 luni in Romania, vizitase mai multe orase decat au vazut multi romani, stia chiar si cartierele din Bucuresti si vorbea si intelegea limba romana. A fost cu adevarat o surpriza, la 14.000 km de casa si al cincilea lucru placut din ultimele 24 de ore.

Acestea sunt primele impresii, maine va scriu cum am petrecut Revelionul.

Sarbatori la Santiago – Bradul de Craciun langa palmier