Primul caz social de pe blogul meu: Agatha Cristiana Georgescu
Adaugat de Razvan Pascu in 10/05/2011
Scriam aici acum ceva timp despre o idee pe care vreau sa o pun in aplicare lunar: sa aduc in atentia voastra un caz social. Nu imi propun sa ajut pe toata lumea pentru ca stiu ca nu pot (desi de cand am acest blog primesc cel putin 4-5 cereri de ajutor pe luna), nu imi doresc sa transform acest blog intr-unul caritabil pentru ca nu sunt genul, insa din ceea ce am eu pot aduce un mic ajutor celor care au nevoie mai mare decat mine. Ma refer aici la o suma de 200 RON oferita lunar unui alt caz social, dar mai ales promovarea pe acest blog care in general este citit de oameni destepti si cu viitor, ca si tine, cel care citesti aceste randuri.
Mai multe despre acest demers al meu puteti afla pe pagina "Donatii", iar daca stiti cazuri care se incadreaza oarecum in conditiile scrise de mine, astept comentariile voastre aici. In general nu tin neaparat sa ii ajut pe cei cu handicap sau in situatii extreme, ci mai degraba pe cei cu potential care se afla intr-o situatie materiala deosebita (mai multe detalii aici).
Un astfel de caz este cel al Agathei Cristiana Georgescu. Mama ei a apelat la ajutorul meu dupa ce a citit pe blog despre intentia de a face public o data pe luna un astfel de caz social. Am schimbat cateva mailuri, mi-a trimis detalii despre activitatea absolut deosebita pentru varsta sa a Agathei, mi-a trimis referinte de la profesori si o parte din lucrarile fetitei (care a obtinut toata admiratia mea).
Am decis ca Agatha sa fie primul caz prezentat asa ca m-am intalnit cu Agatha si cu mama sa cateva minute intr-o zi in Bucuresti, inainte de Paste, pentru ajutorul financiar promis. Le-am cunoscut pe amandoua si le-am vazut tristetea si disperarea: mama lucreaza intr-o institutie de Stat, iar situatia lor financiara este cat se poate de proasta. Ca sa va convingeti va atasez aici un fluturas de salariu din anul trecut – poate asa o mare parte din voi va vedea ca intotdeauna se poate si mai rau.
Datoriile lor la banci, la intretinere si la prieteni nu se mai opresc, dar cu toate astea Agatha este una dintre cele mai bune fete din unul dintre cele mai bune licee din Bucuresti. Participa la olimpiade si cursuri extra-scolare, are adunate zeci de diplome de la concursuri de literatura, participa la cercuri de poezie, picteaza si isi doreste sa publice o carte de poezii. Agatha este un om minunat care poate avea un viitor in Romania si pe care noi o putem ajuta acum sa treaca peste situatia mai dificila in care se afla. Chiar nu are nevoie de mult si nimic din ce putem face noi pentru ea nu este prea putin…pentru ca "prea putin" pentru noi, poate insemna "mult" pentru ea.
Va atasez carnetul de note al ei, CV-ul Agathei, cateva dintre diplomele primite, precum si 2 documente Word (aici si aici) cu texte scrise de Agatha. Este abia clasa a-VII-a si si-a pastrat demnitatea, asa ca va roaga sa nu va lasati impresionati de problemele ei materiale, iar daca o veti aprecia sa o faceti doar pentru talentul ei.
Ce doresc sa transmit prin aceasta initiativa este ca orice situatie grea in care ne-am putea afla are o cale de iesire. Atunci cand esti optimist si gandesti pozitiv tot Universul este alaturi de tine si te ajuta sa iti implinesti visul (asa cum zice si Coelho). Daca vreti sa o ajutati pe aceasta tanara, cu orice, chiar si un sfat, haine, bani, carti, materiale pentru scoala sau orice alteceva atunci nu ezitati sa o faceti – o puteti contacta pe mama ei la adresa de e-mail georgescu_iuliana [at] ymail.com
Iar daca voi nu o puteti face, atunci macar dati mai departe acest link catre altii.
Stiu ca acesta este oarecum un articol off-topic. Insa, cu permisiunea voastra, o data pe luna ma voi abate de la articolele de Business si Travel si va voi aduce in atentie un alt caz social care a primit ajutorul meu si pe care merita sa il sustineti si voi, fie ca lucrati in presa, ca sunteti bloggeri, ori angajati intr-o multinationala, sau fie ca puteti doar sa trimiteti linkul mai departe catre prietenii vostri care ar putea sa dea o mana de ajutor.
In numele celor pe care i-am putea ajuta impreuna, eu va multumesc pentru implicare!
Articole pe aceeasi tema...
Felicitari pt sufletul tau caritabil.Si eu am “golit” sifonierul fiicei mele si am dus totul la Crucea Rosie.Deasemenea, am si 2 fetite la orfelinat pe care le vizitez cand timpul imi permite..
PS:Pe cele 2 fetite de la orfelinat le-am cunoscut tot prin intermediul unui articol.Una dintre ele are o voce de privighetoare, cealalta deseneaza foarte frumos…
Impresionant gestul dv.! Impresionanta si activitatea fetei! Vom transmite linkul tuturor prietenilor nostri si vom lua legatura cu mama ei pentru un modest sprijin.
Vasile si Doina
Inca o precizare: se poate dona orice suma, oricat de mica, sau orice produs care ar putea ajuta. In articol am lasat adresa de e-mail la care poate fi contactata mama fetei, asa ca o puteti contacta direct. Nu am lasat si contul IBAN pt ca doamna Georgescu are ceva datorii la banca si daca i-ati pune bani in cont i-ar lua banca. Daca sunteti din tara ii puteti trimite prin mandat postal orice suma.
Multumesc mult pentru fapul ca ati pus pe blogul dvs. apelul meu.Multumesc,de asemenea, anticipat, tuturor celor care vor fi intelegatori cu situatia noastra si fie ne vor ajuta personal fie vor transmite mai departe prietenilor sau cunostintelor lor acest anunt.
Foarte inspirata intiativa ta, e important ca din cand in cand cei care avem posibilitatea sa ajutam pe cai care sunt mai putin norocosi.
Am primit pe e-mail o poezie cu autor necunoscut. Incerc sa o postezb aici poate va place:
Cine dă, lui îşi dă…
Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.
Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,
Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.
Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.
Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!
Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.
- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!
Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!
(Prelucrare după autor necunoscut)
Buna ziua
sint acceptate istoriile numai de la cetatenii romani sau si de la cei care locuiesc in alte state