calatorie Romania

Thursday, February 23, 2012

Romania e frumoasa (11): Pestera Muierii

Adaugat de Razvan Pascu in 28/10/2010

Faptul ca Mama Natura a fost generoasa cu Romania, nu mai este un secret pentru nimeni. Sunt sigur ca majoritatea din noi isi aminteste cu drag de taberele facute in scoala generala sau liceu prin divese localitati din tara, in special in zona de munte. Astfel, daca ati ajuns si in zona Ranca cu siguranta ca nu ati ratat pesterile din zona, Pestera Muierii si Pestera Polovragi.

Pesterile sunt apropiate ca distanta, insa datorita faptului ca tururile de vizitare dureaza cel putin 60 minute, trebuie sa va rezervati 3-4 ore pentru aceste obiective.

Pestera Muierilor (sau Pestera Muierii) este foarte impresionanta prin dimensiunea sa si prin formatiunile calcaroase pe care le intalnesti la orice pas. Pentru a o vizita exista tururi ghidate organizate la fiecare ora si se plateste un bilet de intrare de 6 lei.

Numele de “Pestera Muierilor” provine de la o mai veche functie a pesterii, si anume aceea de adapost pentru femei, copii si batrani, in vremurile de asediu si de lupta, cand barbatii comunitatii nu mai puteau sa se ingrijeasca de siguranta acestora si le duceau intr-un loc greu accesibil de catre dusmani.

Turul de apoximativ 1 ora te poarta printr-o mica parte a pesterii, aceasta fiind dispusa pe 4 niveluri si avand o lungime de peste 3600 m. Este impresionant sa vezi ce a facut apa din roca muntelui, si ce mai face in continuare, deoarece apa si umezeala de pe munte, amestecata cu calcarul prin care trece, contribuie in continuare la formarea stalactitelor, stalagmitelor si in final a coloanelor.

Imaginatia speologilor a oferit formatiunilor din pestera denumiri diverse de la Domul Mic (dupa o formatiune care seamana cu o biserica italiana), Sala Altarului, Valul Altarului sau Dantela de Piatra. Mi-e nu imi semanau nici a Altar, nici a Dom, insa erau cu adevarat spectaculoase.

Articole pe aceeasi tema...

Daca ti-a placut acest articol, aboneaza-te la newsletter aici!

Comentarii

  1. Zina says:

    Nu am fost niciodata acolo, dar uite ca am vizitat-o, datorita tie, de aici, de la caldurica. Mersi !

  2. rizica says:

    Mi-a placut foarte mult pestera, mi se pare enigmatica!

  3. laurentiu says:

    Sa nu uitati daca ajungeti in zona si de vizita la Manastirea Polovragi, dar sa si urcati mai sus pe Valea Oltetului, pentru ca este superb. Alte recomandari de la mine din Gorj – Cheile Sohodolului, Manastirea Tismana, Manastirea Lainici, Manastirea Crasna, Cheile Sohodolului, Cheile Bistritei, Cheile Cernei.

  4. Ciprian says:

    Din pacate in acest an am fost in zona Ranca dar nu am avut suficient de mult timp pentru vizitarea acestor obiective.
    Banc: Culmea geografiei in Romania: Sa introduci varful Omu in Pestera Muierii.

    Multumim de sfaturi.
    O zi placuta

  5. mariusica says:

    Judetul Gorj e superb. Putin stiu si e mai bine.

  6. miriam says:

    :) Am cunoscut saptamana trecuta o doctorita, tanara, care, printre altele mi-a spus ca are doua pasiuni: raftingul si pesteritul. Intrucat era maghiara, m-am gandit ca despre pescuit vorbea si…doar s-a exprimat gresit. Nu, nu de pesti era pasionata, ci se referea la excursiile prin pesteri. Sa mor daca am mai auzit cuvantul asta vreodata. Nici in DEX nu este. Te vad pasionat de aceste frumuseti si de aceea te intreb: tu cum numesti acest…lucru????

  7. Razvan Pascu says:

    @ miriam: speologie. :)

  8. florentin6 says:

    Gorjul este deosebit! Pesterile, manastirile Tismana si Lainici,Tirgu Jiu cu operele lui Brincusi si parcul strajuit de Jiu, defileul Jiului fenomenal cu al lui Bumbesti Livezeni-/fara a fi un nostalgic trebuie sa recunosc ca am fost impresionat de acea realizare a deceniului 5/Faceti-va timp ….. pentru ca merita!!!

  9. multzam says:

    parintii mi au spus ca am fost acolo cand eram mica, dar nu imi mai amintesc…dar, multzam ca mi-ai amintit ca ar trebui sa bifam punctele turistice din Romania inainte de a vedea restul lumii :)

  10. Claudia says:

    Miriam te referi la “speologie” ?
    Avem multe zone calcaroase in Romania cu formatiuni carstice deosebite, pacat ca nu sunt dotate si intretinute :(

  11. amarie says:

    Pentru copii,tineri si nu numai descinderile in mine(saline) si pesteri sunt foarte atractive, pline de mister si aventura. M-am convins de asta la salina de la Cacica (Suceava) , Pestera/ Ghetarul Scarisoara din Apuseni. Dar cel mai mult m-a impresionat acum vreo 2 ani Pestera Postoina din Slovenia (vreo 25km din care vreo 8 amenajati pentru vizitare).
    Am vizitat Manastirea Tismana, Tg.Jiu cu operele lui Brancusi, dar in itinerariul organizatorului nu era prevazuta vreo pestera. Dupa cele scrise de dv. , daca as trece prin zona , as vizita-o cu mare interes.

  12. gabbis says:

    Poate la vara ajung si eu in aceasta zona…Frumoase poze!

  13. steiul says:

    Fain. Nu am intrat niciodata intr-o pestera. :)

  14. Razvan Pascu says:

    Pestera este aproape de Tg Jiu, intre Tg Jiu si Ramnicu Valcea. Va invit si pe voi sa o vizitati.

  15. ioana says:

    Da… cred ca am invatat cu totii de faimoasa pestera a muierii la geogra in generala :) Mai sunt multe pesteri frumoase in Romania care merita vazute!

  16. BIG says:

    O intrebare, vi s-a taiat bon sau chitanta la intrare? Eu unul nu am primit niciodata si am vizitat de cateva ori pestera. Spun asta pentru ca la intrare nu este amenajat nimic, nu exista nici macar un cos de gunoi?

  17. steiul says:

    ei BIG vezi tu ca deja exagerezi. Cum sa ceri bon in Romania.

  18. Razvan Pascu says:

    @ BIG: mare dreptate ai. nu am vrut sa pomenesc despre asta pt ca, fiind un aspect negativ, nu vroiam sa stric farmecul prezentarii. asta a fost o problema, chiar m-am certat cu cel de acolo care in fata mea lua banii de la toti si nu dadea bonuri. iar pt taxa foto in loc sa dea bilete scria cu pixul pe biletul de intrare “foto”. eu am o problema cand e vorba ca altii sa nu imi dea facturi, chitante, etc….pt ca stiu cat de corect sunt eu.

  19. BIG says:

    Si eu m-am certat cu ghidul pana am primit bon, pe care oricum a trecut o suma mai mica, asta ca sa nu piarda tot. Este incredibil, oricum am fost singurul care am primit, si doar dupa ce l-am solicitat.
    Si cand te gandesti ca pestera respectiva ar trebui sa fie inchisa in perioada aceasta, daca ar fi sa se respecte habitatul liliecilor care s-au adapostit in pestera. Dar ce conteaza niste lilieci cand vine vorba de umplut buzunare. Sunt aspecte negative intr-adevar, dar pestera aceea este exploatata fara cap, nu-i pasa nimanui de conservare si habitatele de acolo. Pe mine ma dor aceste lucruri si drept urmare trebuiesc seizate pentru a se lua masuri, ceea ce voi si face in viitorul apropiat. Multumiri totusi pentru ca duci mai departe frumusetile din Gorj :) .

  20. Razvan Pascu says:

    @ BIG: daca vei face o sesizare undeva mai departe, ma poti trece si pe mine. Voi confirma.

  21. BIG says:

    Ok, uite, eu sunt jurnalist, printre altele, si voi scrie un articol despre asta, daca vrei sa ma sustii poti sa-mi dai un scurt interviu din care sa reiasa ca nu se taie bonuri si apoi sa-mi dai dreptul sa folosesc numele tau si localitatea de domiciliu in acel articol, un citat ca sa intelegi. Chiar aveam mare nevoie de cineva care sa ma sustina, tinem legatura oricum.

  22. Razvan Pascu says:

    @ BIG: de-acord. cand vei avea nevoie, ma poti contacta aici: http://razvanpascu.ro/contact/

  23. nickro says:

    Peştera Muierii este, pe lângă faptul că e interesantă şi oarecum enigmatică, şi printre puţinele din ţară, vizitabile care au intrarea şi ieşirea prin locuri diferite.

  24. nickro says:

    Mai la sfârşit am văzut si problema bonurilor: mă cert cu nevasta de fiecare dată când merg la cumpărături :) ! Dacă am avea conştiinţă civică (sună rău dar asta e :) ) bugetu’ nu ar mai fi aşa sărac. Majoritatea se complace în vechea mentalitate-ce dacă păcălim statul, uitând că, de fapt, ne furăm singuri căciula (adică bani pt. investiţii, bugetari etc). Nici instituţiile statului nu prea le văd acţionând în acest sens. cum a fost prins cineva fără bom: verde stop amendă pe loc .) , nu mai vorbesc de magazinele care nu dau bon decât ocazional… În fine asta e o altă discuţie oe care, poate, bobby o va deschide la secţiunea sa de economic. Oricum peştera muierii a fost o experinţă plăcută iar copii mei au fst chiar încântaţi.

  25. nickro says:

    Pardon, Răzva,! Scuze trec de la un blog la altul şi am început să uit … :) !

  26. ALLYNA80 says:

    E superba zona, iar Pestera a meritat din plin, insa nu ratati Polovragi cu Pestera si Manastirea si Cheile Oltetului, sunt de vazut!!! Pestera Polovragi e chiar mai frumoasa prin faptul ca nu e atat de exploatata ca Pestera Muierii, probabil si din cauza ca nu e la fel de cunoscuta.

  27. Ioana says:

    Am fost in ambele, mi-au placut mult, dar prefer totusi Pestera Polovragi. Zona in care e situata e minunata, sunt multe alte locuri de vizitat pe-aproape. Daca imi aduc bine aminte, nu departe era si Manastirea Bistrita (nu cea din Moldova), care a fost pictata de Tattarascu.

  28. TheSlym says:

    Cine doreste sa viziteze judetul Gorj are la dispozitie singurul portal de informare http://www.judetulgorj.info
    Razvan daca iti sunt de ajutor informatiile de pe portal le poti folosi linistit.

    Poate facem un link exchange
    Sanatate !
    admin portal Gorj

  29. panait elena says:

    am vizitat-o anul trecut si cel mai mult mi-au placut modelele care s-au format in stanci(masa cu scaunele,..)

  30. Pana Carmen Gabriela says:

    Intr-adevar, pesterile sunt un important obiectiv turistic al unei zone si le-am vizitat aproape pe toate din Romania. Uimitor ce poate crea natura!

  31. frumos descris si informatii utile, Razvanele ;)

  32. liliana says:

    as avea o intrebare: ambele pesteri pot fi vizitate de copii? Am doi copii, unul de 10 ani si celalalt de 1 an si 7 luni. Traseele cu ghizi prin cele 2 pesteri sunt accesibile pentru ei?multumesc.

  33. Razvan Pascu says:

    @ liliana: eu am vazut multi copii in Pestera Muierii, deci nu e nicio problema.

home | top