Romania e frumoasa (3): Cimitirul Vesel de la Sapanta
Adaugat de Razvan Pascu in 06/08/2010
In ultima perioada toata lumea isi da cu parerea prin diverse medii despre brandul de tara al Romaniei si despre ceea ce ne defineste pe noi ca popor. E de prisos sa mai comentez ceva, insa dupa ce am vazut si “Imnul Crizei” pe care l-am postat ieri pe blog, ma gandesc ca avem un stil unic de a infrunta necazurile si de a trece peste perioadele nefaste.
Facem haz de necaz in cel mai mare fel.
Din toata tara, locul in care se face cel mai mare haz de necaz este…Cimitirul de la Sapanta, din Maramures, unic prin atmosfera de acolo si prin faptul ca se rade in fata mortii (sincer sa fiu, oricat de amuzante ar vrea sa para, mie tot triste mi s-au parut versurile de pe cruci).
Doua lucruri m-au frapat la cimitirul din Sapanta: atmosfera de acolo, inviorata de crucile albastre si imaginile colorate si faptul ca cimitirul se afla in inima satului. Din ce am mai vazut pana acum, cimitirul este undeva la marginea satului, separat de case. La Sapanta, cimitirul este in mijlocul caselor satului, iar oamenii se odihnesc pe bancuta din fata portii cimitirului.
Cimitirul Vesel nu este prea “batran”. Contrar asteptarilor mele si desi se spune ca “sarbatorirea mortii” este specifica culturii dacice in Romania, Cimitirul de la Sapanta nu are decat 80 de ani. Artizanul acestui cimitir este artistul popular Stan Ion Patras, care a imbinat in crucile de la Sapanta talentul sau de pictor, sculptor si poet. Inspiratia i-a venit de la priveghiurile din zona, unde oamenii care participa amintesc de viata celui dus, glumesc pe seama lui, beau si mananca. Crucile respecta acelasi tipic: in partea de sus este descrisa in cateva imagini sumare viata sau moartea persoanei in cauza si in partea de jos este explicata in versuri imaginea respectiva. Toate elementele sunt pictate pe cruci de stejar vopsite in “Albastru de Sapanta”. Epitafurile, adica poeziile haioase despre cei decedati, sunt sincere si oarecum naive in destainuiri si nu iarta niciun pacat al celui decedat (ca o curiozitate, am observat din versuri ca foarte multi au murit fie calcati de tren sau de masini).
In perioada 12-15 august, la Sapanta se va desfasura Festivalul Intercultural “Drumul lung spre cimitirul vesel“. Detalii aici.
Sub aceasta cruce grea
Zace biata soacra-mea
Trei zile de mai traia
Zaceam eu si cetea ea
Voi care treceti pa aici
Incercati sa n-o treziti
Ca acasa daca vine
Iarai cu gura pa mine
Da asa eu m-oi purta
Ca-napoi n-a inturna
Stai aicea draga soacra-mea.
Alte articole scrise in campania “Romania e frumoasa” gasiti aici.
Articole pe aceeasi tema...
Romanii au stiut din cele mai vechi timpuri sa faca si haz de necaz… Asa am crezut inainte sa pasesc pe potecile dintre morminte; auzisem de “cimitirul vesel” si eram ferm convinsa ca fiecare poezie are un dram de ironie. Nu e deloc vesel, e chiar trist. Intr-un cimitir obisnuit te opresti langa mormantul unui copil si te intrebi, fireste, ce s-a intamplat. De ce? La Sapanta moartea nu e invaluita in mister si identitatea celui care se odihneste intru vecie e dezvaluita in cel mai naiv mod cu putinta. O arta naiva unica in felul ei, prea putin cunoscuta, din pacate, dar, spre bucuria noastra, a turistilor, inca perpetuata.
O fi asta o caracteristica a noastra de a face haz de necaz dar oare n-ar fi mai bine daca ne-ar caracteriza dragostea de munca? Nu, stiu, ma intreb?! Si apoi, cauza mortii, amintita de tine (ex. calcat de tren) nu o fi si ea o caracteristica, adica prea marea alipire de…horinca? Adica, facem haz de necaz, mai tragem o horinca dar parca ar fi bine sa si muncim.
In rest, cimitirul e ceva inedit, intr-adevar. Am fost si eu acolo.
Cimitirul este unic, mi-a placut foarte mult si poate reprezenta o atractie turistica unica in lume!
Si mie mi se pare de fapt extrem de trist “Cimitirul vesel”. Cand am ajuns prima data la Sapanta eram prin clasa a 5-a si am dat peste crucea unui copilas de 5 ani pe care il lovise un camion.Mi s-a parut atat de trist, incat nu am mai vrut sa aud de poezia soacrei.
Adevarul este ca nu mi-as dori sa mor la Sapanta..)) Fac si eu haz de necaz, dar ne-am obisnuit sa vorbim de morti numai de bine ( apropo de versurile soacrei). Oricum merita vizitat pentru autenticitatea sa…
Am auzit demult despre acest cimitir si mi s-a parut nostim si de ce nu, tipic romanesc.
Inca n-am vazut poze, asa ca mersi pentru ele:)
Cimitirul Vesel merita vazut, mai ales ca o curiozitate, ca o realizare personala a unui mester local, nu ca o generalizare a atitudinii unui popor, ci poate doar ca o manifestare sui-generis de arta naiva. Unicitatea atrage lumea satula de clisee si tipare. Turistii admira, fac poze, nu toti fiind patrunsi de sentimentul eternitatii, de sfiala in fata mortii. Cand l-am vizitat, erau in incinta si niste turisti nemti foarte veseli, unul dintre ei incercand sa-si fotografieze sotia, cu un aparat foto deosebit… Vrand sa-i ajut, i-am fotografiat, explicandu-i doamnei, care stia romaneste ( poate o sasoaica?), ca nu trebuie sa stai cu aparatul indreptat spre soare, la care riposta a fost : ” nu conteaza…aparatul e foarte bun, e pentru idioti! ” Explicatia performantei aparatului in raport cu nepriceperea sotului fotograf ne-a facut si mai veseli.
Sunt perfect de acord cu Amarie…Cimitirul Vesel este o opera de arta, inceputa prin anii ’30 si intr-o continua evolutie. Nu este specific zonei si nici traditional, ci o idee pe care satul Sapanta si-a insusit-o. Oricum este ceva unic si sper ca traditia epitafurilor pe cruci de la Sapanta va continua
Cimitirul vesel mi-a ramas in memorie ca o amintire a copilariei, de cand m-au plimbat parintii prin Sapanta. Romanul s-a NASCUT poet si a MURIT lasand in urma poezii.
Am vrut sa merg de nenumarate ori… Prea e celebru, dar e si prea departe
Nici pe asta nu l-am vazut si tare imi doresc sa ajung pe acolo. Ce zici fara masina am vreo sansa sa-l vad? Daca mi-ai putea zice ceva oras/sat apropiat unde circula ceva mijloc de transport si de acolo cat mai am de mers tare mi-ai fi de ajutor. Si ce altceva as mai putea vedea in zona tot asa fara masina!
Multumesc anticipat
Extraordinar. Asta mi se pare un exemplu de lucru frumos din tara noastra, caci e intr-adevar ceva deosebit sa accepti moartea si sa o privesti cu trufie si cu haz. Initial mi s-au parut hazlii versurile, cu iz de banc, dar finalul e tragic de trist. Ca si viata.
imi pare rau ca nu am reusit sa scriu mai des comentarii pentru ca ai articole foarte interesante dar am avut niste probleme de sanatate….si in legatura cu acest articol cat ar fi crucile de vesele si tot cimitirul cat ar fi de vesel cand ai pe cineva inmormantat acolo supararea e la fel de mare …
@ miriam: asa este, daca citesti ce scrie pe cruci – e chiar trist.
@ Gloria: cu placere.
@ Tipizat: merita sa mergi.
@ Aliceee: cred ca poti merge pana in Viseul de Sus sau Sighetul Marmatiei. Sigur ca se poate si fara masina.
@ Irina: Sa nu mai spui ca viata e trista!
Merita vizitat si Maramuresul.
Chiar imi doresc sa merg in cimitirul din Sapanta.
Romanii uneori exagereaza cu hazul de necaz dar asta poate ne tine in viata in anumite momente critice.
Este adevarat, este unic in romania, dar mie tot straniu mi s-a parut. Nu am stat decat maxim 5 minute
Scuze, am gresit. Vroiam sa scriu “Ca si in viata”. Era vorba de finalul vietii, dar cred ca eram obosita. In nici un caz nu vad viata trista. Mai ales ca am pe cineva care imi aminteste clipa de clipa asta.
Infruntand necazurile facand haz de necaz mi se pare o idee foarte buna,iar cimitirul de la Sapanta mi se pare un exemplu elocvent in acest sens.In felul acesta oamenii trec mai usor peste perioadele nefaste din viata lor sau a cunoscutilor. Eu nu am avut placerea sa ajung prin aceste locuri,dar este ceva unic datorita crucilor viu colorate,imaginilor,versurilor,este unic in tara si merita vazut.Poate inspira si pe altii,de ce nu?
Intr-adevar trist, dar e frumos.
Merita vazut.
Anul viitor planuiesc sa ajung si eu aici, am auzit de ospitalitatea maramuresenilor si de minunatele obiceiuri culinare….abi astept sa mananc mamaliga cu branza si cu lapte de la Maramu’
.
Abia astept sa ajung si eu la Sapanta.Ne-am propus sa trecem pe-acolo anu asta…e pacat deoarece suntem aproape..si nu am fost inca pe-acolo(Bihor).Sunt multe frumusetile acestei tari ale noastre…
Un loc vesel si plin de ironie a mortii!!!
puncte slabe: trebuie sa vorbesti romana ca sa intelegi textele de pe monumente!
Puncte tari: gasesti suveniruri personalizate, manufacturi ale localnicilor, nu chinezarii!
Am vizitat cimitirul in vara anului 2009. Cimitirul este dupa cum spune dl. Razvan un loc vesel si trist in acelasi timp. Multi turisti straini si romani am intalnit atrasi de renumele cimitirului. Am plecat apoi spre casa memoriala Stan Ioan Patras care este la cateva sute de metri pe drumul din lateralul cimitirului. Pe cat de multa lume la cimitir , pe atat de putina la casa, vreo 2 persoane. Acelasi lucru si la manastirea Peri care se gaseste cam la 1 km de intersectia cu drumul spre cimitir. Locul este minunat, manastirea fiind una din cele mai inalte , construite din lemn din Europa (unii spun di lume) cam 96m inaltimea turlei. Drumul este asfaltat si cadrul natural minunat intr-o padure de stejari. Cred ca este putin cunoscuta printre turisti, pentru ca n-am intalnit pe nimeni in afara de mesterii care lucrau in cadrul complexului monahal. Cand va fi gata intreg ansamblul,probabil va rivaliza cu cel de la Barsana. Poate era bine d-le Razvan sa amintiti si despre aceste obiective turistice, care sant atat de apropiate de cimitirul vesel si cu siguranta merita vizitate.
Am vizitat Cimitirul vesel in urma cu 6 ani. Auzisem despre el la televizor unde fusesera citite de altfel si unele dintre poeziile de pe cruci – cele vesele. Din pacate insa, asa cum am povestit si pe blogul de travel, nu toate povestile de pe cruci sunt vesele. N-o sa uit mormintele unor soti – el decedat inaintea ei – despre el spunandu-se ca a fost un afemeiat si a avut amante si urandu-i-se sa aibe si pe lumea cealalta si la ea zicand de cat de buna sotie a fost. Am stat si m-am intrebat cum o fi trait femeia aceea, cum o fi putut scoate capul in lume cu asa un text pe crucea sotulu – inclusiv cu sa aiba parte si pe lumea cealalta. Apoi multe-multe povesti triste asa cum au amintit si altii mai sus.
Am auzit si pareri cum ca cimitirul ar fi pur si simplu kitch. Cert e ca da, atrage, e cunoscut si vin multi turisti. In final mai rar te duci intr-un cimitir ca la un obiectiv turistic – ei bine Sapanta a reusit acest lucru.
total de-acord Lori