Interviu: dr. Raed Arafat – Despre Excelenta (1)

Dupa cateva discutii pe mobil, am ajuns in biroul lui Raed Arafat din cladirea Ministerului Sanatatii intr-o seara pe la ora 6. Raed Arafat, fondatorul SMURD in Romania, este subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii inca din guvernarea trecuta, semn ca oamenii capabili rezista totusi schimbarilor politice. Este un om impunator si cu toate acestea cald, iar firea sa impunatoare lasa usor in urma masivitatea biroului de cel putin 3 metri inaltime. Ii place sa glumeasca, dar este un om ferm, deschis si direct. Timpul sau e calculat la minut, iar jumatate din el este dat peste cap de sedinte neprevazute sau telefoane neasteptate.

L-am cunoscut pe Raed Arafat acum mai bine de 2 ani, iar in restul timpului i-am urmarit activitatea cu ajutorul presei. Este unul dintre putinii oameni din Romania pe care ii apreciez foarte mult si carora le sunt recunoscator pentru ca stiu si simt ca fac ceva pentru noi toti, inclusiv pentru mine. Iar discutia amicala pe care am avut-o, mi-a aratat inca o data ca, desi se spune ca oamenii nu sunt perfecti, unii oameni sunt totusi foarte aproape de ceea ce se numeste Excelenta.

Razvan Pascu: Cine este Raed Arafat?
Raed Arafat: Un nebun care crede in ce face si care si-a facut din munca un stil de viata, care este intr-adevar o nebunie, pentru ca foarte putina lume face din munca un stil de viata.

Razvan Pascu: Stiu ca v-ati nascut la Damasc…
Raed Arafat: Asa este, da.

Razvan Pascu: Ce va mintiti din copilaria dumneavoastra in Damasc?
Raed Arafat: Nu in Damasc. Eu am trait intr-un oras din Cisiordania, in orasul Nablus, care actualmente este in Palestina. Inainte era in zona Teritoriilor Ocupate (cum erau numite). Pana ce am ajuns in Romania, acolo am trait, in Nablus. La Damasc doar m-am nascut si am trait trei zile dupa nastere, asa cel putin mi-a spus mama. In Nablus am facut inclusiv liceul. Ce imi aduc aminte ca am facut si ce imi place foarte mult ca am facut, pe langa, bineinteles familia, prietenii, este si inceputul activitatii de voluntariat in urgenta. La 14 ani mergeam in spital la serviciul de urgenta, la pompieri, tineam chiar cursuri de prim ajutor de baza pentru colegii de clasa.

Razvan Pascu: Stiati din timp ce vreti sa faceti. Erati hotarat de mic.
Raed Arafat: Eram hotarat bine. 🙂

Razvan Pascu: Se face scoala acolo?
Raed Arafat: Da, scoala era foarte buna acolo si trebuia sa iei bacalaureatul, care era stiintific si literar. Eu eram bineinteles la cel stiintific. Si dupa ce terminai bacalaureatul puteai sa aplici la universitati.

Razvan Pascu: In strainatate sau acolo?
Raed Arafat: Si acolo puteai dar nu era facultate de medicina in Teritoriile Ocupate si sa te duci sa inveti medicina in Israel era aproape imposibil, iar in Iordania era imposibil din cauza lipsei de locuri.

Razvan Pascu: In Israel de ce nu?
Raed Arafat: Situatia de atunci nu iti permitea ca cetatean din teritoriile ocupate sa obtii un loc intr-o universitate Israeliana. Putea sa fie ceva extrem de rar sa se intample, eu nu am auzit oricum sa se fi intamplat vreodata.

Razvan Pascu: Probabil ca nici acum nu s-a schimbat situatia, nu?
Raed Arafat: Mmm, da. Sunt unii care pot sa aiba acces printr-o bursa sau ceva, nu stiu, nu pot spune asta. Iar in Iordania locurile erau putine. Plus ca am avut nebunia ca am vrut sa plec, sa vad cum este in alta parte. Si asa am ajuns in Siria, unde am stat foarte putin, si unde mi-a venit acceptul din Romania, si am venit in Romania. Bineinteles, contrar dorintei tatalui meu care nu vroia ca eu sa fac medicina, el vroia ca eu sa fiu inginer. Si eu am venit in ideea ca devin inginer, si cand am ajuns aici am schimbat pe Medicina.

Razvan Pascu: Dar era o traditie in familie?
Raed Arafat: El era inginer. Pe partea mamei mele era traditia de farmacisti si medici. Familia mamei mele era toata de farmacisti si medici.

Razvan Pascu: Si ati ajuns in Romania, pur si simplu dintr-un noroc pentru noi… 🙂
Raed Arafat: Nu stiu pentru cine era norocul. 🙂 Ideea este ca am venit in Romania pentru ca aici am fost acceptat. Nu era o perioada usoara in Romania. Am ajuns chiar in perioada cand incepusera sa faca economie, reduceri la multe lucruri. Taiat de curent noaptea in camin, ulei si zahar la cartela.

Razvan Pascu: A, deci aveti amintiri frumoase din studentie… 🙂
Raed Arafat: Am fost la Pitesti pentru anul pregatitor de limba romana si am slabit in doua luni de zile vreo 16-17 kilograme. Cand m-am intors acasa mama mea nu m-a recunoscut. Nu aveam voie sa cumpar mancare de la alimentara, trebuia numai mancare de la cantina.

Razvan Pascu: Familia dumneavoastra este bogata?
Raed Arafat: Nu, am o familie obisnuita. Da, tatal a fost cineva, a avut bani, dar nu pot  sa zic ca s-a situat printre cei mai bogati, dar nici printre saracii zonei. In limita clasei medii de sus sa zicem.

Publicitate

–

Razvan Pascu: Despre studentie ce va amintiti?
Raed Arafat: Ei, multe. Cand am ajuns la Cluj pentru Medicina am fost surprins. Clujul era mult mai relaxat decat Pitesti. De abia atunci mi-am dat seama ca la Pitesti vroia cineva sa obtina o lauda pe spatele studentilor de acolo, ca s-a facut economie mai mare acolo. La Cluj intr-adevar era situatia mai buna. Aveai acces mai usor la anumite lucruri. Catre sfarsitul facultatii, situatia insa s-a inrautatit cu economiile, cu curentul, deci inainte de revolutie. Ce imi amintesc este legat de colegi, de viata de acolo. La Cluj a fost o chestie care era mai ciudata pentru ca nu prea puteai avea usor relatii cu colegii romani. Era totul monitorizat. Strainii erau pusi in grupuri, camine separate. Ce imi aduc aminte este ca la un moment dat am luat chiar la gazda, ceea ce era ilegal, dar am hotarat sa merg la gazda cu doi colegi de la Facultatea de Medicina. Si la mijlocul sesiunii a venit militia si ne-a scos de la gazda si ne-a dus la camin inapoi.

Razvan Pascu: Cum erati dumneavoastra? Ca un soricel de biblioteca care citea mult sau erati mai jovial? 🙂
Raed Arafat: Eram mai mult din acela care citea zilnic. 🙂 Plus ca imi placea foarte mult ca aduceam cartile mele din afara, in engleza, ultimele pe fiecare chestie. Am avut probleme din cauza asta. Am avut profesori cu care am lucrat foarte bine dar si profesori care se suparau ca nu inveti din cursul lui si inveti dintr-o carte anume. Totusi, amintirile sunt foarte placute de la Facultatea de Medicina. In anul trei am inceput sa fiu intr-adevar foarte multumit, pentru ca de atunci am inceput sa lucrez la clinica de chirurgie. Cu prof Kaufmann, care atunci era seful clinicii si care a fost, sa spunem, mentorul meu pe medicina pentru urmatoarea perioada. Tot atunci am fost acceptat intr-o echipa de urgenta care era chemata de acasa cand este o interventie de chirurgie vasculara. Am ajuns sa lucrez cu el mana a treia, mana a doua. Cam asta a fost cea mai frumoasa amintire din facultate.

Razvan Pascu: Deci tot legat de munca….
Raed Arafat: Da, tot legat, pentru ca asa cum am mai spus, pentru mine, medicina nu este neaparat o munca. E o chestie pe care o iubesc si nu pot sa o separ. Nu ma vad nefacand medicina. Nu ma vad stand numai intr-un birou. Si acuma, ca sunt subsecretar de stat, cand ma duc la Mures fac, daca pot, cate o garda, ceva. Imi place sa ma duc sa fac garda si sa lucrez, inclusiv de Revelion, de Craciun si consider ca este foarte important sa nu se piarda legatura cu medicina sub nicio forma. In final, daca pierzi legatura cu medicina, situatia va fi mult mai rea inclusiv pentru functia pe care o am, pentru ca daca aici te rupi de realitate, atunci orice faci este departe de realitate.

Razvan Pascu: De unde nebunia de a face SMURD-ul? A fost o idee, nu? De aici a pornit?
Raed Arafat: Nu e numai o idée, este mai mult o idée combinata cu o convingere totala pentru o chestie ca e bine si important de facut.

Razvan Pascu: Ati vazut-o in strainatate?
Raed Arafat: Primul lucru care m-a atras catre medicina de urgenta a fost un film pe care il vedeam in copilarie, cu paramedici. Si din care nu puteam sa pierd un episod, indiferent ce se intampla. De acolo cred ca a fost imprimata chestia asta cu urgenta. Am mai vazut una alta, dupa care, cand am ajuns sa ma duc la spital cu vecinul nostru care era directorul spitalului celui mai mare din oras, si am intrat in sala de operatie, si am vazut, am ramas fixat clar, de la varsta de 14 ani ca vreau medicina, nu altceva. Pentru mine era o pasiune. Alti colegi mergeau in vacante sa se joace in strada, sa mearga undeva, sa faca altceva, pentru mine vacanta insemna de dimineata pana seara la spital, la 14 ani.

Razvan Pascu: Bun, si in Romania nu aveam medicina de urgenta? Nu era suficient de buna? De ce a trebuit sa mai facem altceva? 🙂
Raed Arafat: Nu, in Romania, ca si in multe tari din fostul bloc de Est, medicina de urgenta era inca destul de rudimentara, am putea spune, in 1989. Nu s-a investit in ea, organizatoric avea probleme majore, si inca mai lucram la acest lucru, chiar si dupa 20 de ani, putea atunci sa o ia in orice directie. Se practica urgenta, la diferite specialitati, dar nu la modul in care se practica in alte tari care deja  dezvoltasera sisteme mai avansate. Prima incercare a fost cu o masina de terapie intensiva care sa plece din spital. O masina cu medic care sa mearga la urgente. La Cluj a esuat modelul.

Razvan Pascu: Dar cum erau ambulantele inainte? Erau doar cu asistenti?
Raed Arafat: Nu, unele ambulante aveau si medici de medicina generala, dar fara pregatire in medicia de urgenta. Dupa care s-a facut partea de spital (sa iesim din spital la urgente) –  asta a fost prima incercare in Mures. Ulterior s-a combinat cu pompierii, nereusindu-se la momentul respectiv sa se colaboreze cu serviciul de ambulanta sau cu alte structuri (s-a incercat inclusiv cu Crucea Rosie, dar nu s-a reusit in ’90). Si atunci am mers pe lucrul cu Pompierii care a devenit o traditie.

Razvan Pascu: Pompierii tineau de Ministerul de Interne, nu?
Raed Arafat: Da, si care erau si sunt structura militara. Dupa care am dezvoltat sistemul si la Oradea,in ’93 si la Sibiu in ’94, tot la insistenta pompierilor. Ei au ajutat foarte mult acest lucru. Si bineinteles s-au gasit colegi medici si asistenti care sa vrea sa se implice in treaba asta.

Razvan Pascu: Si finantare?
Raed Arafat: La inceput totul era prin voluntariat. Inclusiv masina am cumparat-o eu, am primit donatii din afara, pentru echipament. Totul era pe baza de voluntariat. Dupa aceea, in ’93 am creat prima camera de resuscitare dupa un model vestic in spitalul Mures. In ’94 am creat prima unitate de primiri urgente – dupa conceptul modern al medicinei de urgenta, contrar tuturor rezistentelor care au fost si luptei foarte mare care a fost. Incet-incet, in ’97 am reusit sa multiplicam modelul cu camera de resuscitare si cu SMURD la Timisoara si Craiova. La Constanta am reusit sa pornim camera de resuscitare, dar nu SMURD; de abia anul trecut am reusit sa pornim si SMURD-ul.

Citeste continuarea interviului aici.

*Multumiri pentru foto – revista Avantaje